Cererea de includere în lista arbitrilor

Arbitrajul Internațional de pe lângă Asociația Lichidatorilor și Administratorilor din Republica Moldova se compune din arbitri desemnați de Biroul Asociației la propunerea preşedintelui în funcţiune al Arbitrajului Internațional, dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezentul Statut și Regulile de procedură arbitrală ale Arbitrajului Internațional. Arbitrii desemnați de Biroul Asociației sunt consemnați în Lista arbitrilor a Arbitrajului Internațional, a cărui număr nu este limitat.

Lista de arbitri este publică și are caracter de recomandare. În lista de arbitri a Curții pot fi incluși şi persoane care figurează pe listele de arbitri ale unor instituţii permanente de arbitraj din ţară sau din străinătate.

În procedurile arbitrale organizate de Arbitrajul Internațional pot avea calitatea de arbitri și persoanele neînscrise în lista de arbitri, dacă aceste persoane îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul Statut și Regulile de procedură arbitrală a Arbitrajului Internaționali, cu excepția desemnării supraarbitrului sau arbitrului unic, această calitate poate fi deținută doar de persoanele incluse în lista arbitrilor Arbitrajului Internațional.

Consemnarea în lista arbitrilor se face prin decizia Biroului Asociației, la cererea scrisă a persoanei solicitante, la care se anexează recomandarea unui arbitru al Arbitrajului Internațional cu o vechime de cel puțin un an. Dosarul personal al arbitrului cu actele de înscriere se depune la Secretariatul Arbitrajului Internațional.

În cazul în care doriți să fiți considerați pentru înscrierea în lista de arbitri, solicităm parcurgerea următoarelor etape:

1.   Completați și semnați Formularul pentru candidatul la înscrierea în lista de arbitri;

2.  Transmiteți cererea de aderare cu actele aferente puse într-o mapă cu șină pentru întocmirea dosarului candidatului la înscrierea în lista de arbitri, personal la secretariatul arbitrajului, ori prin intermediului oficiului poștal sau curierat, la adresa – MD2028, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Gheorghe Asachi nr.44, oficiul 02.

3. Concomitent, trimiteți cererea de includere în lista arbitrilor și actele relevante în format „PDF” la adresa de email – arbitraj.international.alarm@gmail.com. 

Publicatii