Dat fiind faptul, că în perioada regimului sovietic care în Republica Moldova a durat pînă la începutul anilor 90, cu o economie planificată, instituţia falimentului, ca atare, nu a existat. Astfel, după declararea independenţei şi începutul trecerii la economia liberă de piaţă în ianuarie 1992 de către Parlamentul R. Moldova a fost adoptată Legea cu privire la Faliment, în redacţia autohtonă. Ulterior, în noiembrie 2001 Parlamentul R. Moldova a adoptat Legea insolvabilităţii, care practic corespunde modelului german al procedurii de insolvabilitate. Din momentul intrării în vigoare a Legii insolvabilităţii, aceasta a fost modificată de către guvernanţi, doar în direcţia limitării şi îngrădirii atribuţiilor unui participant la proces şi anume a administratorului insolvabilităţii.
Aceste conjuncturi au servit drept premise, ca în octombrie 2008 un grup de 12 administratori să se unească fondând Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din R. Moldova, cu scopul de a apăra drepturile şi interesele legitime ale tuturor participanţilor la proces şi a contribui în extinderea şi perfecţionarea cadrului legislativ ce reglementează relaţiile în domeniu, întru ridicarea nivelului de profesionalism şi responsabilitate a practicienilor în insolvenţă, precum şi în scopul dezvoltării procesului de cooperare cu autorităţile publice, societăţile civile, organizaţiile străine şi internaţionale întru optimizarea cadrului instituţional în domeniul insolvabilităţii, dizolvării, reorganizării şi administrării fiduciare.
Totodată este de menţionat, că asociaţia este o organizaţie care reprezintă ramura de management anticriză, în care în afară de procedurile de insolvabilitate se includ şi procedurile de dizolvare (lichidare) voluntară sau judiciară, organizează şi coordonează dezvoltarea relaţiilor în domeniul de prevenire a insolvabilităţilor prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară sau administrare fiduciară. Actualmente, numărul membrilor Asociaţiei constituie 27 de persoane şi numărul lor este în continuă creştere.
ALARM este unica asociaţie de acest gen în RM care îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul ţării şi numără mai mult de jumătate din membrii activi ai administratorilor procesului de insolvabilitate.
Anul care a trecut a adus schimbări neprevăzute în toată lumea. După eforturi intense de a se alătura comunităţii europene şi de a deveni o piaţa economică funcţională, Republica Moldova s-a confruntat şi se confruntă cu un alt set de provocări economice, una din care este criza financiară. În acest sens, membrii ALARM împart un set unic, vast şi divers de cunoştinţe în domeniul managementului anticriză. Avantajul asociaţiei constă în vechimea experienţei individuale a fiecărui membru. Experienţele trecute din procedurile de insolvabilitate corporativă ne dau un avantaj competiţional în a găsi soluţii pertinente şi durabile pentru provocările curente şi nu în ultimul rînd, pentru depăşirea a ceea ce odată au părut obstacole de neînvins.
Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova (ALARM) consideră de maximă importanţă favorizarea creşterii criteriilor durabile şi constituirea fundaţiilor solide comunitare, deoarece numai în comun se poate de obţinut careva rezultate durabile şi favorabile pentru toţi participanţii în sfera managementului anticriză.
Joi, 4 noiembrie 2021, Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează cea de a XIV-a ediÈ›ie a ...
Citeste mai multValoarea obiectului cererii (în lei/MD)
MDL | USD | ||
EUR | UAH | ||
RUB | RON |