Norme privind taxele şi cheltuielile arbitrale

 

Art.1. - Noţiuni şi termeni utilizaţi:
(1) "Taxa de arbitrare" - este taxa, achitată de reclamant pentru fiecare cerere de arbitraj primită spre examinare de Curtea de Arbitraj, destinată pentru acoperirea tuturor cheltuielilor în legătură cu soluţionarea ei şi include taxa administrativă şi onorariul.
(2) "Taxa administrativă" - constituie o parte din taxa de arbitrare, destinată acoperirii cheltuielilor pentru organizarea şi conducerea procedurii arbitrale, inclusiv cheltuieli pentru activitatea Curţii de Arbitraj.
(3) "Onorariul" - o parte din taxa de arbitrare destinată remunerării muncii persoanelor implicate în examinarea şi soluţionarea cererilor.
(4) "Cheltuieli suplimentare ale procedurii arbitrale" - cheltuielile care apar pe parcursul procedurii arbitrale în legătură cu examinarea dosarului (cheltuieli pentru efectuarea expertizei, pentru traducerea actelor sau dezbaterilor, cheltuieli de citare sau comunicare de acte de procedură prin poştă rapidă, cheltuielile de deplasare ale arbitrilor, martorilor etc.)
(5) "Cheltuielile părţilor" - cheltuielile suportate separat de fiecare parte în legătură cu apărarea intereselor sale în faţa Curţii de Arbitraj (deplasarea reprezentanţilor, onorariile avocaţilor etc.), cu excepţia celor indicate mai sus.
Art.2. - Determinarea valorii acţiunii
(1) Reclamantul este obligat să stabilească în cerere valoarea exprimată în bani a obiectului ei chiar şi în cazurile când nu formulează pretenţii băneşti.
(2) Valoarea obiectului acţiunii se stabileşte de regulă astfel:
a) în cererile privind pretenţii băneşti, la suma pretinsă;
b) în cererile privind constatarea dreptului de proprietate sau altor drepturi reale asupra unor bunuri, la valoarea acelor bunuri din momentul depunerii cererii;
c) în cererile privind predarea  sau revendicare unor bunuri, la valoarea acelor bunuri din momentul depunerii cererii;
d) în cererile de reziliere (nulitate) a contractului de locaţiune (arendă, rentă), la suma totală a chiriei (rentei) în termenul rămas de valabilitate a contractului, dar nu mai mult decât pe 3 ani;
e) în cererile de exercitare a dreptului de gaj (ipotecă), la valoarea estimativă stabilită de părţi pentru bunul gajat (ipotecat) sau din valoarea creanţei garantate;
f) în cererile de constatare a valabilităţii, încheierii, modificării, completării, interpretării, sau declarării rezilierii, rezoluţiunii sau nulităţii contractului, la valoarea obiectului contractului contestat.
g) în cererile privind obligaţia de a face sau de a nu face, la valoarea indicată de reclamant.
(3) În cererile cu mai multe capete, valoarea fiecărui capăt trebuie stabilită în mod separat. Valoarea obiectului acţiunii se stabileşte la suma totală a capetelor de cerere.
(4) Dacă reclamantul nu a stabilit sau a stabilit inexact valoarea obiectului cererii, Arbitrajul Internaţional, din oficiu sau la cererea pârâtului stabileşte această valoare pe baza datelor privitoare la obiectul cererii.
(5) Dacă prin cererea de arbitraj se pretind penalităţi sau dobânzi de întârziere, suma acestora se cumulează cu valoarea celorlalte pretenţii băneşti în vederea taxării, de la data când încep să curgă şi până la data introducerii cererii, sau a majorării ei pe parcurs cu atare pretenţii.
 Art.3. - Taxa de arbitrare
(1) Taxa de arbitrare se calculează după cum urmează:
Valoarea obiectului acţiunii
(în lei, MD)
Taxa arbitrală
(în lei, MD)
- pînă la 500.000
2%, dar nu mai puţin 3000
- între 500.001 şi 1.000.000
10.000 + 1 % pentru ceea ce depăşeşte 500.000
- între 1.000.001 şi 5.000.000
15.000 + 0,5% pentru ceea ce depăşeşte  1.000.000
- între 5.000.001 şi 10.000.000
40.000 + 0,2% pentru ceea ce depăşeşte  5.000.000
- între 10.000.001 şi 50.000.000
50.000 + 0,1% pentru ceea ce depăşeşte  10.000.000
- peste 50.000.0010 şi 100.000.000
100.000 + 0,05% pentru ceea ce depăşeşte 50.000.000
- între 100.000.000 şi 500.000.000
125.000 + 0,02% pentru ceea ce depăşeşte 100.000.000
- peste 500.000.000
205000 + 0,01%  pentru ceea ce depăşeşte 500.000.000
(2) Cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui fapt juridic sau unui drept, se taxează cu taxă arbitrală minimă. Luând în consideraţie valoarea şi complexitatea litigiului, precum şi alte circumstanţe relevante, cum ar fi utilizarea excesivă a timpului şi а cheltuielilor de arbitrare, preşedintele Arbitrajului Internaţional este în drept prin încheiere să majoreze cuantumul taxei arbitrale.
(3) Cererile pentru recuzarea unui arbitru se taxează cu 30% din taxa arbitrală minimă.
(4) Cererile pentru încuviinţarea de măsuri asiguratorii şi măsuri vremelnice ca şi constatarea anumitor împrejurări de fapt se taxează cu 30% din taxa arbitrală minimă.
(5) Cererile pentru eliberarea de certificate privind situaţia unor litigii arbitrale se taxează cu 10% din taxa arbitrală minimă.
(6) În arbitrajul ad-hoc asistat, taxa arbitrală şi cheltuielile arbitrale se stabilesc de la caz la caz, de Preşedintele Arbitrajului Internaţional, în raport cu serviciile prestate de acest Arbitraj, respectiv şi cu cheltuielile efectuate.
Art.4-Modalitatea achitării taxei arbitrale.
(1) Dacă valoarea obiectului cererii este exprimată în altă valută străină (valute străine), taxa arbitrală se calculează pe baza parităţii dintre această valută (aceste valute) şi leu la data introducerii cererii de arbitrare, potrivit cursului stabilit de Banca Naţională a Moldovei la această dată şi se plăteşte în lei MD.
(2) Taxa de arbitrare se achită integral la depunerea cererii de arbitraj sau, după caz a altor cereri care se taxează. La cerere se anexează şi dovada plăţii. Dovada plăţii se poate prezenta şi în cadrul unui termen stabilit de secretarul Curţii de Arbitraj, dar nu mai târziu de 5 zile de la data înregistrării cererii.
(3) Dacă plata taxei de arbitrare nu se face odată cu introducerea cererii sau în termenul prescris în acest scop, cererea de arbitraj se restituie reclamantului.
(4) Odată cu majorarea cuantumului cerinţelor acţiunii arbitrale se majorează proporţional şi taxa arbitrală care urmează a fi achitată de reclamant. În caz de neplată a taxei arbitrale suplimentare cererea de majorarea a cuantumului pretenţiilor din acţiunea se lasă fără examinare.
(5) Taxa de arbitrare la fel ca şi celelalte taxe ale Arbitrajului Internaţional se consideră achitată la ziua trecerii lor în contul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, sau în contul altor organizaţii acreditate din partea asociaţii în modul stabilit. Aceste taxe se achită fără taxă pe valoare adăugată (TVA). Cheltuielile de transfer bancar al sumelor achitate pentru serviciile Arbitrajului Internaţional sânt puse pe seama părţii care le efectuează.
(6) La solicitarea reclamantului, preşedintele Arbitrajului Internaţional poate admite amânarea achitării taxei de arbitrare până la examinarea cauzei în fond.
Art.5. - Onorariile
(1) Suma destinată achitării onorariilor arbitrilor, constituie 50% din taxa de arbitrare. şi se distribuie proporţional numărului de arbitri care au participat la deliberare şi pronunţarea hotărârii. În cazul în care tribunalul arbitral constituit va împuternici unul din arbitri să redacteze hotărârea motivată, atunci onorariul acestuia se va mări cu un surplus de 10 % la cota care i se revine din taxa arbitrală încasată, proporţional fiind micşorate cotele celorlalţi arbitri. 
(2) Plata onorariilor se face prin intermediul Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, la terminarea litigiului, după pronunţarea şi redactarea hotărârii arbitrale potrivit Regulilor arbitrale, în temeiul încheierii preşedintelui Arbitrajului Internaţional.
(3) Orice înţelegere între parte şi arbitru cu privire la onorarii este nulă.
Art.6. - Taxa administrativă
(1) Taxa administrativă constituie 50% din taxa de arbitrare, din care 30% au menirea de a acoperi cheltuielile de gestionare şi administrare a Arbitrajului Internaţional, iar 20% rămân la dispoziţia Asociaţiei Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova.
Art.7. - Reducerea taxei de arbitrare
(1) Taxa arbitrală se reduce cu 25% în cazul în care litigiul este soluţionat de un arbitru unic.
(2) Dacă reclamantul şi-a retras cererea de arbitrare mai înainte de emiterea citaţiilor pentru prima zi de înfăţişare, taxa arbitrală se reduce cu 75% din cuantumul ei.
(3) Dacă procedura arbitrală încetează în legătură cu renunţarea reclamantului la pretenţiile sale până la prima şedinţă, ca urmare a soluţionării litigiului pe cale amiabilă (tranzacţie de împăcare), sau în oricare alte cazuri de recepţionare de către Arbitrajul Internaţional a cererilor de acest gen până la ziua indicată, taxa arbitrală se reduce cu 50% din cuantumul ei.
(4) Atunci când tribunalul arbitral pronunţă o hotărâre prin care se constată incompetenţa arbitrajului, taxa arbitrală se reduce cu 50% din cuantumul ei.
(5) În cazul în care instanţa judecătorească desfiinţează hotărârea arbitrală, taxa arbitrală nu se restituie.
(6) Dacă reclamantul îşi reduce pretenţiile mai înainte de primul termen, inclusiv la acest termen, pentru care părţile au fost legal citate, taxa arbitrală se calculează la valoarea obiectului cererii astfel redus. În alte cazuri de reducere a pretenţiilor taxa arbitrală achitată nu se restituie.
(7) Taxa arbitrală minimă este ireductibilă.
(8) În cazurile prevăzute mai sus ale prezentului articol, indicaţia privind restituirea diferenţei de taxe urmează a fi înscrisă în hotărâre sau în încheierea privind încetarea procesului. În cazul încetării procesului până la formarea completului de arbitri, încheierea privind restituirea diferenţei de taxe se adoptă de către Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI).
(9) Reducerea taxei arbitrale se aplică doar la cererea persoanei interesate şi nu poate fi cumulată, fiind aplicată doar pentru unul din motivele nominalizate mai sus.
Art.8. - Taxarea cererii reconvenţionale
(1) Cererea reconvenţională şi alte cereri de acest gen se taxează întocmai ca şi cererea principală.
(2) Taxa de arbitrare a cererii reconvenţionale se calculează conform tabelei care acţiona la data depunerii cererii principale şi se achită în ordinea stabilită de art.3 al prezentelor Norme.
Art.9. - Distribuirea taxei de arbitrare între părţi
(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, taxa de arbitrare este pusă pe seama părţii împotriva căreia a fost emisă hotărârea tribunalului arbitral, cu excepţia cazurilor când acţionează alte reguli.
(2) Dacă acţiunea a fost admisă în parte, taxa de arbitrare este atribuită pârâtului proporţional mărimii pretenţiilor satisfăcute şi reclamantului - proporţional părţii de pretenţii respinse.
(3) Părţile pot conveni asupra unei alte modalităţi de suportare a cheltuielilor arbitrale.
Art.10. - Cheltuielile suplimentare
(1) Arbitrajul Internaţional poate obliga ambele părţi sau una din ele să avanseze acoperirea cheltuielilor suplimentare în legătură cu derularea procedurii arbitrale. Avansarea acestor cheltuieli poate fi în special solicitată părţii care a făcut un demers despre necesitatea efectuării unor acţiuni pentru soluţionarea litigiului care ar putea duce la asemenea cheltuieli, dacă demersul va fi considerat întemeiat.
(2) Arbitrajul Internaţional poate pune efectuarea anumitor acţiuni pentru soluţionarea litigiului în dependenţă de introducerea de către părţi sau de către una din părţi a avansului pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare în termenii stabiliţi.
(3) În caz de desemnare de către una din părţi a arbitrului care îşi are domiciliul în afara locului petrecerii şedinţelor tribunalului arbitral, inclusiv de peste hotarele Republicii Moldova, această parte urmează să introducă în avans cheltuielile de participare a arbitrului în procedura arbitrală (cheltuieli de deplasare, cazare, diurnă, pentru obţinerea vizei etc.). În cazul în care, această persoană urmează să îndeplinească funcţiile preşedintelui tribunalului arbitral sau arbitrului unic, avansarea cheltuielilor pentru participarea lui în procedura arbitrală, urmează a fi introdusă în cote egale de ambele părţi. În caz de neintroducere a avansului în termenele stabilite de către pârât, achitarea acestei cote este pusă pe seama reclamantului.
(4) Partea, la cererea căreia s-au efectuat traduceri de pe actele dosarului, precum şi traducerea prin interpreţi a dezbaterilor orale, are obligaţia să avanseze costul efectuării acestora.
(5) Dacă procedura arbitrală are loc în altă limbă decât limba de stat, achitarea eventualelor cheltuieli de traduceri poate fi atribuită ambelor părţi egal. Poate fi solicitată avansarea acestor cheltuieli.
(6) Dacă părţile au convenit ca locul petrecerii şedinţelor să fie altul decât sediul Arbitrajului Internaţional, toate cheltuielile suplimentare în acest scop sânt suportate de părţi solidar, cu avansarea acestor cheltuieli. În cazul în care avansarea nu se efectuează în termenele stabilite de Arbitrajul Internaţional, şedinţele de examinare a cererii se petrec la sediul Arbitrajului Internaţional.
(7) Cheltuielile suplimentare ale procedurii arbitrale se stabilesc în valuta în care ele sânt suportate. Ziua achitării lor se determină conform regulilor indicate în alin.(5) al articolului 4.
(8) Dacă una din părţi nu îşi îndeplineşte obligaţia ce-i revine cu privire la achitarea taxei sau cheltuielilor arbitrale, cealaltă parte o poate executa, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească modul de suportare a sumelor respective.
(9) Orice diferenţă în plus sau în minus de taxe sau cheltuieli arbitrale se regularizează şi se achită de îndată.
(10) Dacă taxele respective nu se achită conform prevederilor prezentelor Norme, nu se va da curs cererii sau procedurii arbitrale.
(11) Regulile arbitrale şi Lista arbitrilor se remit părţilor litigante, fără plată.
Art.11. - Cheltuielile părţilor
(1) Fiecare parte suportă cheltuielile indicate în alin.(5) al articolului 1.
(2) Cheltuielile suportate de partea în favoarea căreia a fost emisă hotărârea în legătură cu apărarea intereselor sale în Arbitrajul Internaţional (cheltuieli de deplasare ale părţilor, onorariile avocaţilor etc.) pot fi atribuite părţii adverse în măsura în care tribunalul arbitral le va recunoaşte întemeiate şi raţionale.
Art. 12. Reexaminarea taxei arbitrale
(1) Părţile pot formula cerere de reexaminare a taxei arbitrale pentru motive de neconformitate ale acesteia cu prezentele Norme.
(2) Cererea de reexaminare se va soluţiona fără citarea părţilor, prin încheiere, de Preşedintele Arbitrajului Internaţional sau de Vicepreşedintele Arbitrajului Internaţional, dacă cererea este depusă înainte de constituirea tribunalului arbitral, respectiv de tribunalul arbitral, după constituirea acestuia.
(3) Pe durata soluţionării cererii de reexaminare şi până la comunicarea soluţiei către partea care a formulat cererea, se suspendă termenul de plată a taxei arbitrale.
(4) Încheierea pronunţată potrivit alin. (2) este definitivă şi nu este supusă nici unei căi de atac.
Art.13. - Dispoziţii finale
(1) Prezentele Norme constituie parte integrantă a Regulilor procedurii arbitrale şi se aplică începând cu data de 1 decembrie 2010.
(2) Cererile de arbitraj înregistrate până la această dată rămân supuse tarifelor în vigoare la data înregistrării lor, dacă plata integrală a sumei s-a făcut până la această dată. Dacă taxa de arbitrare a fost plătită parţial, diferenţa neachitată se va achita proporţional, conform prezentelor norme.

(3) De la data intrării în vigoare a prezentelor Norme se abrogă orice prevedere contrară.

 

Publicatii