Nicolae Cîrstea: Dle președinte ALARM, Dorin Ciobanu, bine ne regăsim aici, la Chișinău, ne-am revăzut și în România, pe 5 noiembrie, la conferința UPLR. ALARM a devenit, în anul 2018, membru observator, dacă nu mă înșel, al acestei asociații – spuneți-ne mai multe despre obiectivele pe care asociația pe care o reprezentați le are.

Dorin Ciobanu: În primul rând ALARM se traduce Asociația Lichidatorilor și Administratorilor din Republica Moldova. Sună mai frumos ALARM, pentru că în principiu își arată obiectivul: Unde arde, acolo suntem noi. Când e criză, vin administratorii și lichidatorii. Administratorii reorganizează societățile sau întreprinderile insolvabile, iar lichidatorii, ca și preotul, le face prohodul, cum s-ar spune.

Nicolae Cîrstea: Care este istoricul acestei asociații?

Dorin Ciobanu: Anterior noi am avut o lege care reglementa doar partea materială sau normele materiale ale proceselor de insolvență, în care era prevăzut că participanții la procesul de insolvență sunt inclusiv lichidatori și administratori. Însă nu era structurată profesia respectivă pentru uniune. Și atunci, o parte majoră a membrilor activi au format o organizație profesională, care a stat, în principiu, și la baza formării Uniunii Administratorilor Autorizați. Deja când s-a creat Uniunea Administratorilor Autorizați, în cadrul Legii cu privire la administratorii autorizați, Biroul Asociației Lichidatorilor și Administratorilor a studiat, în cazul respectiv, dacă mai este rezonabil să menținem asociația dată în ființare, sau s-o desființăm. Dar reieșind faptul că Uniunea Administratorilor Autorizați, conform legii are anumite obiective strict determinate de lege și nu poate să le depășească, adică sunt stabilite anumite limitări, iar Asociația Lichidatorilor și Administratorilor având un statut care poate fi modificat și are niște obiective care nu se limitează numai la procesele de insolvabilitate, dar se prevede implicarea și în administrarea fiduciară, în administrarea silită, în managementul anticriză, care este o ramură cu mult mai largă decât procesul de insolvență. Mai mult decât atât, pe lângă asociație fiind creat și arbitrajul internațional, pe lângă Asociația Lichidatorilor și Administratorilor, care deja are o practică de 10 ani de activitate, o practică benefică, care a venit după volumul de dosare pe care le examinează primul în Republica Moldova, adică numărul unu, depășim chiar și Camera de Comerț, care este deja tradițional considerată și cunoscută de toată lumea că are arbitraj, noi am hotărât să menținem această asociație în continuare. Și eu consider că este ok, pentru că obiectivele pe care și le-a propus asociația sunt mai ușor realizabile decât uniunii. Pentru că, în cazul nostru, noi am devenit membru observator al Uniunii Profesiilor Liberale din România, fiind hotărâtă chestia asta foarte rapid. Adică prin adunarea generală a asociaților și inclusiv cu hotărârea consiliului, sau a biroului, cum se numește la noi. Pe când, în cazul nostru, dacă era să mergem pe calea Uniunii Administratorilor Autorizați, trebuia să o hotărâm deja acum, când este congresul. Pentru că altfel nu poți să dispui asocierea la organizații similare, în altă parte, decât cu acordul congresului – ceea ce durează în timp. Deci sunt lucruri pe care noi le putem manevra foarte rapid. Iar manevrarea duce numai la prosperitate.

Ca să-mi continui gândul ce ține de Uniunea Profesiilor Liberale din România, este un lucru mare – la 1 octombrie noi am devenit Uniunea Profesiilor Liberale din România și mulțumesc foarte mult membrilor acestor organizații că ne-au acceptate, cu toate că nu unanim, după cum am văzut, adică au fost și rezervați. Eu cred că hotărârea de a nu admite sau care au fost contra aderării noastre la această asociație s-a bazat pe motivul că Uniunea Profesiilor Liberale ține doar de România. Pe când noi considerăm, cei din Republica Moldova, că astfel de organizație trebuie să aibă un aspect mai larg și să fie chiar și redenumită, din Uniunea Profesiilor Liberale din România, în Uniunea Profesiilor Liberale a Românilor. Pentru că scopul UPLR este o umbrelă, adică o organizație menită a proteja interesele tuturor uniunilor. Pe când, după cum cunoaștem, uniunile, inclusiv în România, acum și în Moldova, de exemplu Uniunea Administratorilor Autorizați, UNPIR, UNBR, Uniunea Avocaților din Republica Moldova – adică organizații similare –, ele deja fiind formate în baza cadrului legal, au o putere mai mare ca un ONG, cum ar fi UPLR. Însă, în cazul nostru, al celor din Republica Moldova, UPLR este un instrument foarte important pentru a face presiuni asupra guvernanților în cazul când nu se ascultă părerea uniunilor locale, din exterior. Deci, cum știm, procesul de elaborare a unui act normativ se face sau din inițiativa ministerelor sau guvernului local, sau la inițiativa organizațiilor internaționale din afară, cum ar fi FMI, cu programa lui specială, sau Uniunea Europeană, prin acordul de asociere la care a aderat și Republica Moldova. Sunt anumite proiecte care deja, să-i spunem așa, se promovează, fără să ia în calcul și avizele pozitive/negative expuse de către uniune. Și, în cazul respectiv, nu cerem mai mult, decât să fim auziți. Iar ca să fim auziți, trebuie să fie spuse de mai mulți – în cazul nostru, nu numai de uniunea noastră, ci și de UPLR, care eu cred că în cazul respectiv, dacă Guvernul Republicii Moldova va primi un aviz pozitiv, negativ sau o părere, o poziție din partea acestei organizații, eu cred că ea va fi luată sub control decât avizul pus de către uniunea locală.

Nicolae Cîrstea: De la prezidiul conferinței Uniunii Profesiilor Liberale din România ați exprimat un gând, și anume acela că, înainte de Unirea Mare ar trebui să existe Unirea Mică. Detaliați-ne puțin ce ați avut în vedere.

Dorin Ciobanu: Ideea am exprimat-o sub aspectul următor: Noi am studiat legislația României și am constatat un lucru foarte interesant. Adică toate uniunile sau toate legile care reglementează anumite profesii liberale prevăd o formă de a acorda dreptul de a participa sau de a profesa pe teritoriul României a reprezentanților profesiilor similare din alte țări ale Uniunii Europene. De exemplu, un avocat din Germania, din Franța, din Olanda, poate, cu mici impedimente, cu o practică de adaptare, cu examen de cunoaștere a dreptului românesc, poate profesa ca un avocat din România. Fix așa este și în Ordonanța nr. 86, dacă nu greșesc, a UNPIR, care, la fel, prevede, pe baza anumitor acorduri, iar ce ține de Uniunea Europeană nu este nevoie de acorduri, adică orice practician în insolvență din țări ale Uniunii Europene poate profesa, fără impedimente, pe teritoriul României. Ce nu avem cu Republica Moldova. Avem un vacuum. Cu toate că, dacă e să o luăm real, dumneavoastră ați spus anterior, când ați luat interviul dlui Popa, ați spus că suntem două popoare. Nu-i corect; suntem un popor, sub două forme de guvernământ. Noi vorbim aceeași limbă – care o numește română, care moldovenească, noi ne înțelegem. Nu ne-am înțelege cu o persoană din Germania sau din Olanda, că vorbește altă limbă. Noi nu avem bariera respectivă, lingvistică. Ce ține de dreptul românesc. Majoritatea persoanelor – nu majoritatea, dar o parte bună din persoanele care profesează în Moldova, sunt liber-profesioniști, au absolvit facultățile din România. Vorbim de Cluj-Napoca, de București, de Iași. Adică ei cunosc, deja, și dreptul românesc. Însă, ca să profesezi în România, noi nu avem cadru legal. De aceea, eu ce am avut în vedere: pentru că orice schimbare în societate se face de popor, de mase, însă masa este condusă de elită. Iar elita, întotdeauna a fost reprezentată de liber-profesioniști. Deci, în cazul nostru, dacă vrem să ajungem la o unire, sau la evenimentul din 1918, noi trebuie în primul rând să unim elitele. Iar elitele sunt în primul rând liber-profesioniști. Nu numai avocații; și arhitecții, și medicii, și învățătorii – și ei trebuie să nu aibă impedimente, atât cum noi am profesa în România, cât și românii să profeseze în Moldova.

Sub aspectul respectiv, ar fi bine dacă măcar unilateral, uniunile din România, ar accepta, în etapa inițială, dreptul nostru de a profesa în România, pentru că nu cred că ar fi o migrație mare. Va fi o migrație mică, dar va fi schimb real de experiență, schimb real de cultură, și atunci va fi un interes comun, de ambele părți. La noi este o problemă, pentru că noi avem o legislație mai restrictivă, se pune accentul ca profesiile liberale să fie profesate doar de către cetățenii Republicii Moldova. Și în cazul respectiv, ceea ce am spus la conferința UPLR, și scopul UPLR în cazul dat, pe viitor, consider eu, ca membru observator, am să pun la discuție, ca să facă presiuni asupra Guvernului României să vină cu propuneri către Guvernul Republicii Moldova privind modificarea legislației în direcția respectivă. Altfel nu e posibil. Noi, acum, ne percepem ca vecini, cu toate că suntem un popor. Chiar și dumneavoastră ați spus că suntem două popoare. Nu-i corect. Noi trebuie să ne percepem ca familie; iar familia trebuie să locuiască împreună.

Nicolae Cîrstea: Credeți că acum 30 de ani unirea n-a fost posibilă tocmai datorită faptului că nu exista o comuniune la nivel puțin mai înalt? Practic, dezideratul era un pic înaintea lucrurilor care se puteau întâmpla?

Dorin Ciobanu: Eu nu cunosc factorii care nu au dus la unire. Presupun atât factori interni, cât și factori externi. Dacă vorbim de factori interni, în cazul nostru, noi am trăit în două sisteme separate, o perioadă destul de mare. Hai să spunem, noi am fost 70 de ani în cadrul Uniunii Sovietice. Deci am avut un program, din partea Uniunii sovietice, care era prevăzut să facă omul sovietic; care nu se bazează pe naționalități. Și atunci, multe persoane care erau de etnie română, moldovenească, adică, s-au rusificat, chiar schimbându-și numele de familie. Chestia asta, a dat și efecte, până la urmă, pentru că este o tradiție – din copii în copii, s-a uitat, până la urmă, că noi am trăit, cândva, împreună. Ce ține de factori externi, eu cred că este și geopolitică. Adică, până la urmă, este un teritoriu influențat de către fosta Uniune Sovietică, în cazul nostru Federația Rusă, care n-are să cedeze cu ușurință, mai ales că, după cum o cunosc, cândva au fost stabilite anumite discuții între Federația Rusă și Occident, unde s-a trasat o linie roșie, unde s-a prevăzut că țările baltice ei le cedează, iar ce ține de Basarabia nu cedează. Asta așa, ca o informație pe care am găsit-o în ziare. Deci, sub aspect geopolitic va fi greu. Dar eu, cum am spus: Nu trebuie să ne axăm pe faptul ca căsătoria să fie oficializată, cu ștampilă în pașaport. E destul să trăim în „concubinaj”, dar din dragoste.

Nicolae Cîrstea: Cum vă uitați dumneavoastră, din Republica Moldova, la profesioniștii din domeniul juridic, la profesioniștii practicieni în insolvență din România?

Dorin Ciobanu: Mă uit sub aspect pozitiv. Avem multe de învățat unul de la altul; avem unde tinde, pentru că în Moldova, ca și în România, denumirea de uniune nu totdeauna se respectă. Uniunea trebuie să unească. Pe când, cum observ eu, atât la noi, cât și în România – și cred că peste tot locul –, cum noi suntem, toți, diferiți, sunt grupuri de interese etc., care se promovează unul pe altul. Dar, până la urmă, sunt puncte de reper sau principii de la care nu poți să derogi. Principala problemă a fiecărei uniuni – că intră, cu timpul, în stagnare. Stagnarea uniunii constă în aceea că nu promovează idei. Bazându-se pe un anumit sistem deja creat, mai departe, sistemul respectiv doar îl protejează. Deci problema uniunilor din România și din Moldova constă în aceea că ei nu vin cu inițiative legislative. Ei vin doar cu poziții, cu recomandări sau cu avize asupra actelor normative elaborate deja de către cineva. Da, noi n-avem inițiativă legislativă, însă putem să facem un proiect de lege și deja să-l punem pe masa ministerului de ramură care ne curează – în cazul nostru, Ministerul Justiției sau Ministerul Finanțelor, dacă vorbim de audit etc. Deci, dacă uniunile vor promova, vor face un plan de acțiune, să-i spunem așa… La orice congres se alege o echipă, da? Inclusiv cu președintele. Deja președintele și echipa respectivă ar fi binevenit să vină cu un program de acțiuni pe următorii patru ani. Nu că eu voi face… Dar, concret, pe foaie să fie scris care acțiuni vor fi efectuate, termenul de executare și inclusiv executorul. Deci, în cazul nostru deja vorbim de Uniunea Administratorilor Autorizați, noi ne punem ca obiectiv să elaborăm două proiecte de legi: Prima, legea cu privire la insolvența persoanei fizice; și a doua, legea cu privire la insolvența transfrontalieră. Asta este ca obiectiv. Dar ce ține de lucrul cotidian, noi trebuie să elaborăm – nu cred că în fiecare zi, dar, să spunem, trimestrial – norme metodologice care vor fi parte din codul bunelor practici. Deci noi trebuie să stabilim practica. Și să vedem care practici sunt vicioase și care sunt benefice. Pe cele vicioase să le preluăm, să le excludem pe viitor, să venim cu propuneri legislative de excludere. Și să nu ne temem să venim cu propuneri legislative. Pentru că, în cazul respectiv, noi mergem înainte. Și, deja, ulterior, ministerul de ramură și guvernul trebuie să se adapteze deja la proiectul nostru. Dar cum se întâmplă în practică: Vin ministerele de ramură cu proiectul lor și noi, pur și simplu, încercăm să excludem ce considerăm că ne afectează pe noi. Dacă noi vom lua politicile respective de elaborare în continuare a actelor normative și să le promovăm prin guvern, parlament, pentru elaborare, atunci, eu văd o dezvoltare. Și nu vorbesc doar de Moldova; vorbesc inclusiv de România.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-le președinte. Sunt idei poate mărețe, la prima vedere, dar vă asigur că le vom urmări noi, cei de la Universul Juridic, în anii următori, pentru a vedea cum reușiți dumneavoastră să catalizați și ceilalți oameni de decizie, pentru punerea lor în practică.

Dorin Ciobanu: Vă mulțumesc.