ro   ru   en  
Arbitrajul International

Regulile de procedură arbitrală


 

 
Capitolul I
Dispoziţii generale.
 Art.1. Domeniul de aplicare a prezentelor Reguli.
(1) Prezentele Reguli de procedură arbitrală reglementează modul de constituire, de organizare şi de funcţionare a arbitrajului şi se aplică în arbitrajul instituit de Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, investit cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între persoane fizice şi/sau juridice.
(2) Organizarea acestui arbitraj se face prin Arbitrajul Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din RM, denumită în continuare Arbitraj Internaţional (AI), în condiţiile Regulamentului său de organizare şi funcţionare precum şi ale prezentelor Reguli, elaborate în baza dispoziţiilor Legii „Cu privire la Arbitraj” nr. 23-XVI din 22.02.2008, Legii „Cu privire la Arbitrajul Comercial Internaţional” nr.24-XVI din 22.02.2008, Codului de procedură civilă a Republicii Moldova şi Regulamentului de arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional UNCITRAL.
(3) Arbitrajul Internaţional (AI) organizează şi administrează soluţionarea, pe calea arbitrajului, a unor litigii interne sau internaţionale, care au apărut din raporturile de drept civil în sens larg între părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală scrisă.
(4) Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozițiilor imperative ale legii, părțile pot stabili prin convenția arbitrala sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale, conținutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. In lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat aşa cum va socoti mai potrivit. Daca nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozițiile ce urmează.
(5) În orice stadiu al litigiului, arbitrajul va încerca soluţionarea acestuia pe baza înţelegerii părţilor. Arbitrajul va depune diligenţe spre a facilita asemenea înţelegeri, astfel încât litigiul supus arbitrajului să fie soluţionat cât mai repede şi mai echitabil, permiţând reluarea raporturilor normale între părţi.
Capitolul II
Drepturile şi principiile fundamentale ale procedurii arbitrale.
Art.2. Contradictorialitatea şi egalitatea părţilor în drepturile procesuale.
(1) Procedura arbitrală se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale.
(2) Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părţile şi ceilalţi participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de arbitraj, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu cauza arbitrată şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor arbitrajului.
(3) Arbitrajul, care examinează litigiul îşi păstrează imparţialitatea şi obiectivitatea, creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, pentru cercetarea obiectivă a circumstanţelor reale ale pricinii.
(4) Egalitatea părţilor în drepturile procedurale este garantată şi se asigură de către arbitraj prin crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încât nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.
Art.3. Disponibilitatea în drepturi a participanţilor la procedura arbitrală.
(1) Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rând a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus procedurii arbitrale, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele de apărare.
(2) Arbitrajul nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin normelor de drept ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.
Art.4. Libertatea stabilirii regulilor de procedură.
(1) În condiţiile stabilite de lege, părţile sunt libere să convină asupra procedurii pe care o va urma arbitrajul în soluţionarea litigiului.
(2) În lipsa acordului stabilit la alin.(1), arbitrajul poate, în condiţiile prevăzute de lege, să desfăşoare procedura şi să soluţioneze litigiul în modul în care îl consideră corespunzător. Atribuţiile conferite arbitrajului includ dreptul de a determina admisibilitatea, pertinenţa şi importanţa fiecărei probe.
Art.5. Limba de procedură şi dreptul la interpret.
(1) Părţile sunt libere să stabilească limba sau limbile care vor fi utilizate în cadrul procedurii arbitrale. Dacă părţile nu au convenit în acest sens, arbitrajul stabileşte printr-o Încheiere că procedura arbitrală se desfăşoară în limba română.
(2) Dezbaterea litigiului cu element de extraneitate se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în această privinţă ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulaţie internaţională stabilită de tribunalul arbitral constituit.
(3) Acordul părţilor sau încheierea arbitrajului referitor la limba de lucru a procedurii arbitrale se referă la orice declaraţie scrisă a părţii, la orice audiere, hotărâre, decizie sau la o altă comunicare a arbitrajului.
(3) Persoanele interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba de lucru a procedurii arbitrale sunt în drept să ia cunoştinţă de actele, de lucrările dosarului şi să vorbească în şedinţă prin interpret. La cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigură serviciile unui traducător. Părţile pot să participe la dezbateri cu traducătorul lor.
(4) Arbitrajul poate dispune ca orice probă scrisă să fie însoţită de traducere în limba sau în limbile convenite între părţi ori stabilite de arbitraj. Traducerea documentelor este asigurată de părţi.
Art.6. Dreptul aplicabil fondului litigiului.
(1) Arbitrajul Internaţional (AI) soluţionează litigiul în conformitate cu normele de drept pe care părţile le-au ales ca fiind aplicabile fondului litigiului, stabilite în contract sau în alt acord al părţilor. Orice desemnare a legii sau a sistemului de drept al unui stat este interpretată, cu excepţia unei stipulaţii contrare exprese, ca o referire la dreptul material al statului respectiv şi nu la normele lui conflictuale.
(2) Dacă părţile nu au convenit asupra legii aplicabile fondului litigiului, arbitrajul aplică normele de drept ale Republicii Moldova, ţinând cont de uzanţele comerciale aplicabile tranzacţiei respective, iar la soluţionarea litigiilor cu element de extraneitate, arbitrajul aplică legea stabilită de normele conflictuale pe care le consideră aplicabile în speţă.
(3) În scopul constatării existenţei şi conţinutului legii sau al unui alt act normativ străin, arbitrajul solicită, în modul stabilit, asistenţa organelor competente. În cazul imposibilităţii de a obţine informaţia necesară despre o lege sau un alt act juridic străin, deşi a întreprins măsurile de rigoare, arbitrajul aplică legea naţională.
(3) Dacă, la soluţionarea litigiului, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui act normativ cu o putere juridică superioară, arbitrajul aplică normele legii sau ale altui act normativ care are putere superioară.
(4) În cazul inexistenţei normei de drept care să reglementeze raportul juridic litigios, arbitrajul aplică norma de drept care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de norme, se conduce de principiile de drept şi de sensul actului normativ (analogia dreptului). Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare.
(5) Dacă în tratatul internaţional sunt stabilite alte reglementări decât cele prevăzute de legislaţia internă, arbitrajul, la soluţionarea litigiului, aplică reglementările tratatului internaţional.
(6) Arbitrajul judecă în echitate sau în calitate de mediator amiabil numai dacă părţile l-au autorizat expres în acest sens.
Art.7. Dreptul la asistenţă juridică.
Părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în şedinţele arbitrajului de către un avocat sau de un alt reprezentat, desemnat în modul stabilit. Asistenţa juridică poate fi acordată în orice fază a procedurii arbitrale.
Art.8. Modalităţile de apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime.
Arbitrajul exercită apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime prin somaţie la executarea unor obligaţii, prin declararea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic, prin constatarea unui fapt care are valoare juridică, prin alte modalităţi.
Art.9. Rolul diriguitor al arbitrajului.
(1) Arbitrajului îi revine un rol diriguitor în organizarea şi desfăşurarea procedurii arbitrale, ale cărui limite şi al cărui conţinut sunt stabilite de prezentele reguli şi de lege.
(2) Arbitrajul trebuie să fie imparţial şi să abordeze cauza arbitrală într-o manieră practică şi expeditivă.
(3) Procedura arbitrală trebuie să asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii. În acest sens, arbitrajul explică participanţilor la procesul arbitral drepturile şi obligaţiile lor procesuale, preîntâmpină asupra urmărilor pe care le poate implica exercitarea sau neexercitarea actului procesual, le acordă sprijin în exercitarea drepturilor, dispune, la solicitarea părţilor şi altor participanţi la proces, prezentarea de probe care să contribuie la adoptarea unei hotărâri întemeiate, conduce dezbaterile arbitrale şi ia orice alte măsuri necesare bunei desfăşurări a procesului, pune în discuţia părţilor şi altor participanţi la proces orice împrejurare de fapt sau de drept, efectuează alte acţiuni prevăzute de prezentele reguli. 
Art.10. Utilizarea de mijloace tehnice.
Pentru documentarea lucrărilor şedinţelor arbitrale şi conservarea probelor, arbitrajul poate utiliza orice mijloc tehnic în conformitate cu prezentele reguli.
Art.11. Caracterul confidenţial al dezbaterilor arbitrale.
(1) Litigiul este examinat, de regulă, în şedinţă închisă. Examinarea litigiului în şedinţă deschisă se permite numai cu încuviinţarea ambelor părţi.
(2) Arbitrajul păstrează confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor, luate spre cunoştinţă în cadrul dezbaterilor arbitrale, care ţin de secretul comercial al părţilor şi/sau de viaţa intimă a persoanei.
(3) Dosarul litigiului este confidenţial. Nici o persoană, în afara celor implicate în desfăşurarea litigiului respectiv, nu are acces la dosar fără acordul scris al părţilor.
(4) Ca excepţie, arbitrajul poate dezvălui informaţii sau poate pune la dispoziţie documentele din dosarul arbitral persoanelor terţe, neimplicate în procedura arbitrală, numai dacă informaţiile erau cunoscute înainte de a fi fost obţinute de la părţi; informaţia a fost primită dintr-o sursă neconfidenţială; dezvăluirea informaţiei s-a făcut în baza acordului scris dat prealabil pentru aceasta; informaţia era de circulaţie publică la data dezvăluirii ei; arbitrajul a fost obligat în mod legal să dezvăluie informaţia.
(5) Hotărârile arbitrale pot fi publicate integral numai cu acordul părţilor. Ele pot fi însă publicate parţial, ori în rezumat sau comentate sub aspectul problemelor de drept ivite, în reviste, lucrări sau culegeri de practică arbitrală, fără a se da numele sau denumirea părţilor, ori date care ar putea prejudicia interesele lor.
(6) Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) poate autoriza, de la caz la caz, cercetarea dosarelor în scopuri ştiinţifice sau documentare, după soluţionarea litigiilor şi numai dacă în acele dosare s-au pronunţat hotărâri irevocabile.
Capitolul III
Competenţa Arbitrajului Internaţional
Secţiunea 1
Convenţia arbitrală
Art.12. Definiţia convenţiei arbitrale.
(1) Convenţia de arbitraj este acordul prin care părţile supun arbitrajului toate litigiile, sau anumite litigii care au apărut sau care ar putea să apară între ele cu privire la un raport juridic determinat, contractual sau necontractual.
(2) Părţile pot stabili, prin convenţie de arbitraj, fie direct, fie cu referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele de constituire a arbitrajului; numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor; termenul şi locul arbitrajului; normele de procedură pe care arbitrajul trebuie să le urmeze în soluţionarea litigiului; normele cheltuielilor arbitrale şi repartizarea acestor cheltuieli, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale; alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
Art.13. Forma convenţiei arbitrale.
(1) Convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii.
(2) Convenţia arbitrală are formă scrisă dacă conţinutul ei este consemnat în orice formă, indiferent de faptul că aceasta sau contractul au fost încheiate oral, prin acţiuni concludente sau prin alte mijloace.
(3) Condiţia încheierii în scris a unei convenţii de arbitraj este întrunită într-o comunicare electronică dacă informaţia care se conţine în ea este accesibilă pentru referinţele ulterioare (subsecvente). Comunicare electronică înseamnă orice comunicare pe care părţile o fac prin intermediul mesajului de date. Aceasta din urmă înseamnă informaţie generată, trimisă, primită sau salvată prin mijloace electronice, magnetice, optice sau similare, inclusiv schimb de date electronice, poştă electronică (e-mail), telegramă, telex sau telecopie, dar nelimitându-se la acestea.
(4) O convenţie de arbitraj este scrisă, dacă constă într-un schimb de cerere de arbitrare şi de referinţă  în care existenţa sa este pretinsă de o parte şi nu este contestată de cealaltă parte.
(5) Trimiterea într-un contract la un document ce conţine o clauză compromisorie valorează ca o convenţie de arbitraj scrisă, dacă trimiterea este capabilă de a face clauza parte din contract.
(6) Un viciu de formă al convenţiei de arbitraj poate fi înlăturat în procedură arbitrală prin depunerea unei referinţe dacă cel târziu odată cu referinţa nu este făcută obiecţie cu privire la viciu.
Art.14. Tipurile de convenţii arbitrale.
(1) Convenţia arbitrală se poate încheia fie ca clauză compromisorie, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare denumită compromis.
(2) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care ea este inserată sau în legătură cu acesta, să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. În lipsa unei asemenea arătări şi dacă organizarea arbitrajului a fost încredinţată Arbitrajului, numirea arbitrilor se face conform prezentelor Reguli.
(3) Validitatea clauzei compromisorii este independentă de aceea a contractului în care a fost înscrisă.
(4) Prin compromis părţile convin, ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului. De asemenea, compromisul va cuprinde şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, ori cazul de numire a unui arbitru de către o persoană împuternicită. În lipsa unei asemenea precizări, întrucât organizarea arbitrajului a fost încredinţată direct Arbitrajului Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, numirea arbitrilor şi examinarea litigiului se face conform prezentelor Reguli.
(5) Convenţia arbitrală poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptarea pârâtului ca această cerere să fie soluţionată de Arbitraj.
(6) Clauza de arbitraj poate fi prevăzut în mod valabil într-o dispoziţie pentru cauză de moarte sau în alt act unilateral care nu se bazează pe nici un acord (arbitraj extraconvenţional).
 Art.15. Efectele convenţiei arbitrale.
(1) Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2) Orice act de obstrucţionare sau de tergiversare a litigiului constituie o încălcare a convenţiei arbitrale.
(3) Constatarea nulităţii contractului nu implică de plin drept nulitatea convenţiei de arbitraj inserate în contract. În acest scop, clauza arbitrală prevăzută în contract trebuie să fie interpretată ca o convenţie distinctă de alte clauze contractuale.
Art.16. Compatibilitatea convenţiei arbitrale cu acţiunea asiguratorie.
Este compatibilă cu convenţia de arbitraj cererea, adresată de o parte în instanţă de judecată până la procedura arbitrală sau în timpul desfăşurării ei, privind luarea măsurilor asigurătoare şi adoptarea unei încheieri în vederea luării unor asemenea măsuri.
Secţiunea a 2-a
Competenţa materială.
 Art.17. Determinarea propriei competenţe.
(1) Arbitrajului Internaţional (AI) poate refuza organizarea unui arbitraj, dacă există îndoieli sau contestaţii cu privire la existenţa convenţiei arbitrale sau dacă apare că aceasta este caducă sau inoperantă. În cazul în care, totuşi, părţile sau una dintre ele stăruie în organizarea arbitrajului, Arbitrajul Internaţional (AI) îi va da curs, urmând ca tribunalul arbitral să se pronunţe asupra existenţei sau validităţii convenţiei arbitrale.
(2) Arbitrajul are dreptul să hotărască asupra competenţei sale de a decide asupra litigiului şi, în legătură cu aceasta, asupra validităţii convenţiei de arbitraj. Decizia prin care arbitrajul se declară competent nu poate fi atacată în instanţă de judecată decât concomitent cu hotărârea finală asupra fondului litigiului. Hotărârea arbitrajului  privind nulitatea contractului nu atrage de plin drept nulitatea clauzei arbitrale.
(3) Declaraţia privind incompetenţa arbitrajului în soluţionarea litigiului poate fi făcută cel târziu la momentul prezentării obiecţiilor la acţiune. Faptul că o parte a desemnat arbitrul sau că a participat la desemnarea lui nu o privează de dreptul de a face o asemenea declaraţie. Depăşirea competenţei de către arbitraj trebuie să fie invocată îndată după ce cauza care, în opinia părţii, depăşeşte competenţa arbitrajului este pusă în procedură arbitrală. În toate aceste cazuri, arbitrajul poate admite declaraţia privind depăşirea competenţei  făcută mai târziu, dacă întârzierea este justificată.
(4) Arbitrajul poate să decidă asupra declaraţiei de incompetenţă printr-o încheiere ca asupra unei chestiuni preliminare sau în hotărârea privind fondul litigiului. Dacă tribunalul arbitral decide, ca o chestiune preliminară, că este competent de a soluţiona litigiul, încheierea în această privinţă se poate desfiinţa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform prevederilor Codului Procedurii civile a RM.
Art.18. Arbitrabilitatea.
(1) În înţelesul Regulilor de faţă, arbitrajul soluţionează orice litigiu (conflict) cu participarea persoanelor fizice şi/sau juridice, inclusiv dintre acţionar (asociat, participant sau membru) şi societatea comercială sau necomercială, derivând din raporturile juridice civile; patrimoniale; din raporturile obligaţionale contractuale şi necontractuale, cum ar fi vânzarea – cumpărarea, prestarea de servicii, executarea de lucrări şi altele; sau din raporturile de proprietate şi alte drepturi reale, inclusiv proprietate intelectuală; dintr-un contract comercial, inclusiv referitor la încheierea, interpretarea, executarea, anularea şi declararea nulă sau desfiinţarea lui, ca şi din alte raporturi juridice economice şi comerciale.
(2) Pretenţiile care ţin de dreptul familiei, pretenţiile izvorâte din contractele de locaţiune (chirie) a încăperilor de locuit, inclusiv litigiile cu privire la încheierea, validitatea, încetarea şi calificarea unor astfel de contracte, pretenţiile şi drepturile patrimoniale cu privire la locuinţe nu pot face obiectul unei convenţii arbitrale.
(3) Litigiul este internaţional când decurge dintr-un contract sau din alte raporturi juridice comerciale care interesează comerţul internaţional ori din raporturi juridice civile cu elemente de extraneitate suficient de relevante spre a pune în discuţie aplicarea unei legi străine, chiar dacă legea efectiv aplicată este cea a Republicii Moldova. În speţă, spre soluţionare arbitrajului internaţional se supun:
a)  litigiile care decurg din raporturi contractuale civile şi din alte raporturi juridice izvorâte din executarea contractelor comerciale internaţionale şi din alte relaţii economice internaţionale, dacă sediul a cel puţin unei părţi se află în afara Republicii Moldova;
b)  litigiile apărute între întreprinderi cu investiţii străine şi asociaţii, organizaţii internaţionale fondate pe teritoriul Republicii Moldova, litigiile dintre participanţii lor, precum şi litigiile dintre aceştia şi alte subiecte de drept ale Republicii Moldova.
(4) Prezentele reguli nu aduc atingere nici unui act normativ în a cărei virtute unele litigii nu pot fi remise arbitrajului sau pot fi remise numai în conformitate cu alte prevederi decât cele din prezentele Reguli.
(5) Arbitrajul soluţionează cauze arbitrale cu participarea cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini, apatrizilor, întreprinderilor individuale, gospodăriilor ţărăneşti, persoanelor juridice cu scop lucrativ şi nelucrativ, organizaţiilor străine, organizaţiilor cu investiţii străine, organizaţiilor internaţionale etc.
Secţiunea a 3-a
Competenţa teritorială
 Art.19. Locul desfăşurării procedurii arbitrale.
(1) Procedura arbitrală se iniţiază şi se desfăşoară la sediul Arbitrajului Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din RM. Părţile pot conveni printr-un acord scris un alt loc de examinare a cauzei arbitrale. În acest sens, în termen de cel mult 3 zile după semnarea acordului, aceştia vor comunica arbitrajului despre locul nou stabilit pentru examinarea cauzei arbitrale.
(2) Arbitrajul, luând în considerare atât circumstanţele cazului, cât şi accesibilitatea pentru părţi, poate să se întrunească în orice loc pe care îl consideră potrivit, dacă părţile nu au convenit altfel, pentru consultări între arbitri, ascultare a părţilor, a martorilor sau a experţilor, pentru examinare a bunurilor şi înscrisurilor. Dacă nici părţile, nici arbitrajul nu au stabilit locul arbitrajului, se va considera loc al arbitrajului locul pronunţării hotărârii arbitrale. 
Secţiunea a 4-a
Intervenţia instanţelor de judecată
 Art.20. Limitele intervenţiei instanţelor de judecată.
Asupra relaţiilor reglementate de prezentele Reguli nu se admite nici o intervenţie din partea instanţelor de judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege şi de prezentele Reguli. 
Art.21. Declinarea competenţei şi strămutarea litigiului la arbitraj.
(1) Instanţa de judecată unde este intentată acţiunea privind litigiul care constituie obiectul unei convenţii de arbitraj, la solicitarea unei părţi făcută nu mai târziu de prima sa declaraţie asupra fondului litigiului, scoate cererea de pe rol şi trimite litigiul spre soluţionare în arbitraj.
(2) Invocarea convenţiei de arbitraj la o etapă mai târzie a procedurii rămâne fără efect, cu excepţia cazului în care partea a avut un motiv legal de a nu o invoca şi a invocat-o imediat ce motivul a încetat să existe.
(3) Pricina civilă care este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun sau a celei specializate poate fi strămutată, până la emiterea hotărârii, spre judecare arbitrală dacă părţile consimt şi dacă o astfel de strămutare nu este interzisă de lege.
(4) Strămutarea pricinii de la instanţa de judecată la arbitraj se face în temeiul unei încheieri motivate a instanţei unde este intentat procesul. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul anterior strămutării pricinii, au efect juridic în măsura în care arbitrajul consideră că nu este necesară modificarea lor.
Art.22. Reţinerea cauzei spre soluţionare de către instanţa de judecată.
(1) În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie de arbitraj şi una dintre ele o invocă în instanţă de judecată, aceasta din urmă îşi verifică competenţa. Instanţa va reţine spre soluţionare cauza dacă:
a)  pârâtul şi-a formulat apărarea în fond fără nici o rezervă, întemeiată pe convenţia de arbitraj;
b)  convenţia de arbitraj este lovită de nulitate, şi-a pierdut valabilitatea ori este nesusceptibilă de executare;
c)  arbitrajul nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului.
(2) Partea pierde dreptul să invoce convenţia de arbitraj în instanţă de judecată pentru a stopa procesul judiciar iniţiat dacă:
a)  s-a opus cererii de arbitraj a celeilalte părţi;
b)  nu a numit arbitrul în termen;
c)  nu a plătit în termen partea sa de cheltuieli arbitrale.
(3) În cazul în care litigiul este trimis spre soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare dintre părţile în litigiu poate sesiza instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă instanţă, dacă nu există convenţia de arbitraj, pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale.
(4) În alte cazuri decât cele de la alin.(1), instanţa de judecată, la cererea uneia dintre părţi, îşi va declina competenţa dacă va constata existenţa unei convenţii de arbitraj.
Art.23. Soluţionarea conflictelor de competenţă.
(1) Instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă suspendă din oficiu procesul şi înaintează dosarul către instanţa de judecată ierarhic superioară să soluţioneze conflictul de competenţă.
(2) Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea părţilor la proces, conflictul printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac.
(3) Odată cu înaintarea obiecţiilor de competenţă în baza convenţiei arbitrale în instanţa de judecată unde s-a intentat acţiunea, procedura arbitrală poate fi începută sau continuată şi poate fi pronunţată hotărârea arbitrală, în timp ce conflictul de competenţă urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată.
Capitolul IV
Componenţa Arbitrajului. Încetarea împuternicirilor.
Secţiunea 1.
Desemnarea arbitrilor.
Art.24. Arbitrii.
(1) Poate fi arbitru orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu care şi-a dat consimțământul să arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competentă în a soluţiona litigiul.
(2) Arbitrii sunt înscrişi, cu acordul lor scris, într-o listă care va cuprinde: numele şi, după caz, ocupaţia, specialitatea, titlurile sau prezentarea succintă a activităţii profesionale a fiecărui arbitru. Lista arbitrilor este aprobată de Biroul AO “ALARM”, în modul stabilit de aceasta, şi are un caracter de recomandare. Dacă renunţă la exercitarea împuternicirilor sale din motive neîntemeiate, arbitrul este radiat din Listă.
(3) În principiu, părţile sunt libere, să numească arbitri şi persoane neînscrise în Lista de arbitri a Arbitrajului Internaţional în măsura în care aceștia, prin competenţă şi probitate, se bucură de încrederea lor şi întrunesc exigenţele prevăzute de prezentele Reguli. Această oportunitate nu este acordată, însă, în cazul arbitrului unic şi a supraarbitrului, care în mod obligatoriu se desemnează din Lista de arbitri.
(4) Arbitrii sunt independenţi şi imparţiali şi se bucură de imunitate pe perioada îndeplinirii atribuţiilor lor jurisdicţionale. Ei nu sunt reprezentanţii părţilor.
(5) Nu poate fi arbitru persoana care:
a)  se află sub tutelă sau curatelă;
b)  are antecedente penale nestinse;
c)  a pierdut statutul de judecător, avocat, notar, procuror, de ofiţer de urmărire penală sau de lucrător al organelor de drept pentru săvârșirea de acţiuni incompatibile cu activitatea sa profesională;
d)  nu poate fi aleasă (numită) în această calitate datorită statutului funcţiei sale, stabilit de lege.
(6) Nici o persoană nu poate fi privată de dreptul de a fi desemnată arbitru din cauza cetăţeniei sale, cu excepţia cazului când părţile au convenit altfel.
Art.25. Numărul de arbitri.
(1) Părţile sunt libere să stabilească dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de doi, ori de mai mulţi arbitri.
(2) Dacă părţile nu au stabilit numărul de arbitri, litigiul se judecă de către 3 arbitri, câte unul numit de fiecare parte, iar al treilea – supraarbitrul (preşedintele completului) – desemnat de cei doi arbitri. Părţile sau arbitrii pot decide ca în calitate de supraarbitru să fie desemnat unul dintre arbitrii numiţi de părţi.
(3) Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, părţile care au interese comune vor numi un singur arbitru. În caz de neînţelegere, arbitrul va fi desemnat de Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI).
(4) În condiţiile în care valoarea litigiului este redusă sau problemele juridice pe care le ridică sunt evident simple, preşedintele Arbitrajului Internaţional, cu acordul părţilor, poate decide ca tribunalul arbitral să fie compus dintr-un arbitru unic.
(5) Nici una dintre părţi nu are dreptul să numească un arbitru în locul celeilalte părţi sau să aibă mai mulţi arbitri decât cealaltă parte.
Art.26. Numirea arbitrilor.
(1) Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale şi/sau prezentelor Reguli. Părţile prin convenţia arbitrală pot conveni ca numirea arbitrului unic sau a arbitrilor să fie efectuată direct de Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI), fără acceptul prealabil sau ulterior al părţilor asupra candidaturii arbitrului desemnat. Decizia Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) privind desemnarea arbitrului unic sau a completului arbitral nu se supune nici unei căi de atac.
(2) În cazul în care arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţie de arbitraj şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj, înainte sau odată cu depunerea cererii de arbitrare, trimite personal sau prin intermediul Arbitrajului Internaţional (AI), o notificare scrisă părţii adverse, prin care aceasta din urmă este invitată să numească arbitrul.
(3) Notificarea prevăzută la alin.(2) trebuie să se refere la convenţia de arbitraj, să enunţe succint pretenţiile şi temeiurile lor (obiectul litigiului), să indice numele, domiciliul şi datele profesionale ale arbitrului unic propus sau a arbitrului numit de partea care vrea să recurgă la arbitraj.
(4) Prin întâmpinare sau prin înştiinţare separată adresată Arbitrajului Internaţional (AI) şi/sau reclamantului, în termen de cel mult 15 zile de la primirea notificării, iar în litigiile cu element de extraneitate în cel mult 30 zile de la primirea notificării, pârâtul va numi un arbitru arătând numele acestuia sau, după caz, va răspunde la propunerea reclamantului privind soluţionarea litigiului de un arbitru unic precum şi la persoana acestuia.
(5) Partea care a notificat cealaltă parte despre numirea arbitrului nu poate revoca fără consimţământul celeilalte părţi numirea astfel făcută. Numirea unui arbitru de către o parte nu limitează dreptul acesteia de a invoca incompetenţa arbitrajului.
(6) În cazul în care arbitrul numit nu figurează pe lista de arbitri, partea va indica numele, adresa şi numărul de telefon sau de fax, precum şi, alte date stabilite de prezentele reguli, ale acelui arbitru ca şi ale supleantului, dacă acesta a fost numit.
(7) Se recomandă părţilor ca o dată cu numirea unui arbitru să numească şi un arbitru supleant. La cererea părţii, arbitrul şi supleantul sunt desemnaţi de Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI), care are obligaţia în acest caz să notifice despre acest fapt partea adversă.
(8) Dacă pârâtul nu răspunde în termen sau nu dă curs invitaţiei de numire a arbitrului, ori există neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) sau înlocuitorul de drept al lui, după expirarea termenelor prevăzute de prezentele reguli pentru numire şi accept, va desemna arbitrul unic sau, după caz, arbitrul pârâtului ori supraarbitrul, cu acordul prealabil al arbitrului desemnat. Această prevedere se aplică şi în cazul arbitrajului ad-hoc.
(9) Desemnarea se face în termen de 5 zile, iar în litigiile cu element de extraneitate în cel mult 15 zile, de la data când preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) a luat cunoştinţă de împrejurările arătate la alin. 8, dintre arbitrii înscrişi pe lista de arbitri ai Arbitrajului, în afară de cazul în care s-a prevăzut altfel în convenţia arbitrală.
(10) Încheierea emisă de Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) sau de înlocuitorul de drept, în condiţiile stipulate de aliniatele 8 şi 9 nu se supune nici unei căi de atac. La numirea arbitrului, sau supraarbitrului, Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) va lua în considerare toate exigenţele înaintate de părţi faţă de calificarea arbitrului, precum şi considerentele care pot asigura desemnarea unui arbitru independent şi imparţial.
(11) Dacă, totuşi, după desemnarea arbitrului în condiţiile alineatelor 8 şi 9, pârâtul îşi va numi arbitrul cel mai târziu până la constituirea arbitrajului, desemnarea făcută în acele condiţii devine caducă.
Art.27. Acceptarea împuternicirilor de arbitru.
(1) Numirea unui arbitru sau a supraarbitrului se face cu acordul său prealabil şi scris, obţinut de partea care îl propune ori, în cazul supraarbitrului, de cei doi arbitri.
(2) Dacă arbitrul sau supraarbitrul numit este înscris în Lista de arbitri a Arbitrajului Internaţional, acordul său se obţine prin intermediul Secretariatului Arbitrajului Internaţional (AI).
(3) Acordul arbitrului va cuprinde şi o declaraţie scrisă a sa în care va arăta, sub semnătură, dacă are sau a avut vreo relaţie cu părţile, dacă au existat sau există conflicte de interese şi orice alte fapte sau împrejurări de natură să pună la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Dacă asemenea relaţii, conflicte de interese, fapte şi împrejurări survin în cursul litigiului, arbitrul le va declara de îndată. Declaraţia iniţială precum şi declaraţiile ulterioare se depun la dosarul litigiului pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul lor.
(4) Acordul sau neacceptarea de a fi arbitru într-un anumit litigiu se comunică, în scris şi nemotivat, Secretariatului Arbitrajului Internaţional (AI)şi/sau părţilor, în termen de cinci zile de la data primirii de către arbitru a propunerii.
(5) În cazul arbitrajului compus din trei arbitri, cei doi arbitri numiţi vor proceda la alegerea supraarbitrului, dintre arbitrii înscrişi pe listă, în termen de 10 zile, iar în litigiile cu element de extraneitate în cel mult 30 zile,de la data ultimii acceptări sau de la data primirii înştiinţării pe care Arbitrajul Internaţional (AI) le-a făcut-o în acest sens.
Art.28. Secretarul arbitrajului.
(1) Comunicarea de cereri, acte, informaţii în legătură cu litigiul se face prin Secretariatul Arbitrajului Internaţional, arbitrii neavând legătură directă cu părţile.
(2) Secretariatul, la cererea arbitrajului constituit, desemnează un secretar ce va îndeplini actele procedurale care contribuie la pregătirea şi dezbaterea pricinii în şedinţa arbitrală, înştiinţează participanţii la proces despre locul, data şi ora dezbaterilor, verifică prezenţa lor în şedinţa arbitrală, clarifică motivele neprezentării lor şi le notifică arbitrajului, încheie procesul-verbal al şedinţei, îndeplineşte indicaţiile arbitrajului în vederea bunei organizări şi desfăşurări a acesteia.
(3) În caz de necesitate, Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI) poate înlocui din oficiu secretarul desemnat în procedura arbitrală cu un alt secretar. Înlocuirea secretarului nu are ca efect reluarea procedurii arbitrale.
Art.29. Constituirea tribunalului arbitral.
(1) Arbitrajul se consideră constituit pe data acceptării însărcinării de supraarbitru ori, după caz, a acceptării de către arbitrul unic, sau, când arbitrajul este compus din doi arbitri, pe data ultimei acceptări.
(2) Din momentul constituirii, arbitrajul este învestit cu judecarea cererii de arbitrare şi a celorlalte cereri privind procedura arbitrală, cu excepţia cererilor care, prin dispoziţii imperative ale actului normativ, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Secţiunea a 2-a
Încetarea împuternicirilor.
Art.30. Temeiurile de recuzare a arbitrului.
(1) Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute de lege pentru recuzarea judecătorilor şi anume:
a)  la soluţionarea anterioară a pricinii arbitrul a participat în calitate de martor, expert, specialist, interpret, reprezentant sau secretar arbitral;
b)  arbitrul se află în raporturi de rudenie până la al treilea grad inclusiv sau de afinitate pînă la al doilea grad inclusiv cu vreuna dintre părţi, cu alţi participanţi la proces sau cu reprezentanţii acestora;
c)  arbitrul este tutore, curator sau adoptator al uneia dintre părţi;
d)  arbitrul şi-a expus opina asupra pricinii care se soluţionează de arbitraj;
e)  arbitrul are un interes personal, direct sau indirect, în soluţionarea pricinii ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui.
(2) Din componenţa arbitrajului care examinează pricina nu pot face parte persoane care se află în raporturi de rudenie sau de căsătorie.  
(3) Poate constitui o cauză de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală. O parte nu poate recuza arbitrul pe care l-a numit, sau la a cărui numire a participat, decât pentru cauze survenite sau despre care a luat cunoştinţă după numire, sau după participare la numire.
(4) Persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de recuzare este obligată să înştiinţeze părţile şi ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.
(5) Aceasta persoană nu poate participa la judecarea litigiului decât dacă părţile, înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică în scris că înţeleg să nu ceară recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se abţină de la judecarea litigiului, fără ca abţinerea să însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.
Art.31. Temeiurile de recuzare a expertului, specialistului, interpretului şi secretarului arbitral.
(1) Prevederile articolului precedent se aplică în mod corespunzător şi asupra expertului, specialistului, interpretului şi secretarului arbitral. În acest caz, recuzarea se soluţionează de arbitraj.
(2) Expertul şi specialistul nu pot participa la examinarea cauzei şi în cazul în care:
a)  depind sau au depins, pe linie de serviciu ori pe o altă linie, de părţi sau de reprezentanţii acestora;
b)  au efectuat o revizie ale cărei materiale au servit drept temei pentru intentarea procesului ori care sunt folosite la soluţionarea pricinii în cauză.
(3) Faptul participării expertului, specialistului, interpretului sau secretarului arbitral în aceeaşi calitate la examinarea anterioară a pricinii nu constituie temei pentru recuzarea lor.
Art.32. Procedura de recuzare şi de abţinere de la arbitraj.
(1) Dacă există temeiuri de recuzare, arbitrul, expertul, specialistul, interpretul şi secretarul arbitral sunt obligaţi să se abţină de la examinarea litigiului. În aceleaşi temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de fiecare parte la proces.
(2) Părţile sunt libere să convină asupra procedurii de recuzare. În lipsa înţelegerii dintre părţi, recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 15 zile de la data când partea a luat cunoştinţă de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
(3) Arbitrul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine. Dacă arbitrul căruia îi este înaintată recuzarea nu se retrage singur sau dacă cealaltă parte nu este de acord cu recuzarea lui, arbitrajul sesizat cu acţiunea, inclusiv arbitrul recuzat, trebuie să se pronunţe asupra recuzării.
(4) În cazul în care cererea de recuzare priveşte pe arbitrul unic, ea se soluţionează de Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) sau de un arbitru desemnat de el.
(5) Examinarea cererii de recuzare poate avea loc în aceeaşi zi, sau poate fi amânată pe un termen de cel mult 10 zile de la sesizare. Tribunalul arbitral decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor cu audierea persoanei a cărei recuzare se solicită, dacă aceasta doreşte să dea explicaţii. Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare. În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură. Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa arbitrală.
(6) În procesul arbitral nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi arbitru şi pentru aceleaşi motive dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă. De asemenea, nu se admite:
a)  recuzarea arbitrului din suspiciune în imparţialitatea lui, dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării;
b)  recuzarea arbitrului căruia i s-a încredinţat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui al arbitru;
c)  recuzarea arbitrilor, care nu sunt implicaţi în examinarea pricinii.
(7) Nu se pot recuza toţi arbitrii incluşi în lista de arbitri a instanţei arbitrale.
(8) Recuzarea expertului, specialistului, interpretului şi secretarului este de competenţa arbitrajului care examinează pricina.
(9) Dacă cererea de recuzare este admisă, arbitrul se va retrage de la examinarea pricinii, fiind înlocuit de un alt arbitru, supraarbitru sau arbitrul unic, care va fi numit în conformitate cu prezentele Reguli. Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac. În încheierea prin care s-a admis recuzarea se precizează în ce măsură actele îndeplinite de arbitrul recuzat urmează să fie menţinute.
(10) În cazul neadmiterii cererii de recuzare, pricina se examinează de arbitrii desemnaţi.
(11) Dacă recuzarea nu poate fi obţinută conform procedurii convenite între părţi sau de prezentul articol, partea care solicită recuzarea poate, în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării despre decizia de respingere a recuzării, sub sancţiunea decăderii, să solicite Preşedintelui Arbitrajului Internaţional (AI), să decidă printr-o încheiere asupra recuzării. Această încheiere nu este supusă căilor de atac. Până la luarea deciziei de către Preşedintele Arbitrajului Internaţional, tribunalul arbitral, inclusiv arbitrul căruia îi este înaintată recuzarea, poate continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărârea arbitrală.
Art. 33. Încetarea mandatului şi înlocuirea arbitrului
(1) Împuternicirile arbitrului încetează în caz de admitere a recuzării sau a autorecuzării înaintate conform prezentelor reguli, în caz de deces, de incapacitate de a participa de fapt ori de drept la examinarea litigiului, ori dacă se retrage, sau în cazul în care arbitrul nu participă la examinarea litigiului în decursul unei perioade nejustificat de îndelungate. La fel, împuternicirile arbitrului încetează odată cu adoptarea hotărârii în litigiul examinat.
(2) În caz de vacanţă, pentru orice cauză, recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces, tergiversare sau neparticiparea la examinarea litigiului, se va proceda la înlocuirea arbitrului cu supleantul desemnat sau cu un arbitru nou numit în condiţiile prezentelor reguli. Înlocuirea arbitrului se face printr-o încheiere care nu se supune căilor de atac, emisă de către Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) la cererea părţii care l-a numit, înaintate în termen de 10 zile de când s-a luat cunoştinţă de survenirea unei asemenea împrejurări. Dacă partea nu înaintează cerere de înlocuire sau nu numeşte un arbitru în acest termen, Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) desemnează noul arbitru din oficiu. Dispoziţiile de faţă se aplică în mod corespunzător, şi în ceea ce priveşte supraarbitrul.
(3) Înlocuirea arbitrului are ca efect reluarea procesului arbitral.
(4) Renunţarea arbitrului de la exercitarea împuternicirilor sale din motive neîntemeiate, în raport cu gravitatea faptei, atrage radierea lui din lista de arbitri. Radierea se decide de către Colegiului Arbitrajului Internaţional la propunerea preşedintelui Arbitrajului Internaţional.
Capitolul V
Participanţii la procesul arbitral. Drepturile şi obligaţiile procedurale.
Secţiunea 1.
Părţile.
Art.34. Părţile în procedura arbitrală.
(1) Parte în proces (reclamant sau pârât) poate fi orice persoană fizică sau juridică care dispune de capacitate deplină de exerciţiu, prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios.
(2) Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în arbitraj ca parte, dacă au organe proprii de conducere.
(3) Parte în procedura arbitrală poate fi statul, reprezentat de Guvern şi de organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile Guvernului, precum şi unităţile administrativ-teritoriale a statului, reprezentate prin împuterniciţii lor în modul prevăzut de lege.
Art.35. Folosinţa si exerciţiul drepturilor procedurale.
(1) Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în arbitraj (capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vârsta de 18 ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii.
(2) Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta in procedura arbitrală. Lipsa capacitaţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocata în orice stare a pricinii.
(3) Actele de procedură efectuate de persoanele care nu au capacitate de exerciţiu al drepturilor procedurale civile sânt anulabile. Reprezentantul legal al incapabilului sau curatorul acestuia poate să confirme toate aceste acte sau numai o parte din ele.
(4) Minorul care a atins vârsta de 16 ani poate să-şi exercite personal drepturile procedurale şi să-şi îndeplinească obligaţiile procedurale de sine stătător, în cazul declarării capacităţii depline de exerciţiu (emancipării) sau al încheierii căsătoriei.
Art.36. Drepturile şi obligaţiile procedurale.
(1) Părţile la proces sunt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea arbitrajului explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile arbitrale, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele arbitrale şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de prezentele reguli şi de lege.
(2) Părţile la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu unele excepţii stabilite de prezentele reguli şi de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces. Astfel, reclamantul în afară de drepturile specificate în aliniatul precedent, este în drept să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească ori să reducă cuantumul pretenţiilor în acţiune, ori să renunţe la acţiune, iar pârâtul este în drept să recunoască acţiunea. Părţile pot înceta procesul prin tranzacţie.
(3) Nu se consideră modificare a acţiunii dacă are loc: completarea temeiului acţiunii şi circumstanţelor, extinderea sau reducerea pretenţiilor în acţiune sau a pretenţiilor accesorii, solicitarea compensării valorii obiectului pierdut sau pierit, înlocuirea acţiunii în constatare prin acţiune în realizare.
(4) Arbitrajul nu este în drept să modifice din oficiu temeiul sau obiectul acţiunii.
(5) Părţile la proces sunt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea în eroare, arbitrajul aplică sancţiuni pecuniare stabilite de prezentele reguli.  
Art.37. Coparticiparea procesuală.
(1) Mai multe persoane pot fi împreuna reclamante sau pârâte daca obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comuna ori daca drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauza.
(2) Pentru examinarea rapidă şi justă a litigiilor, arbitrajul este în drept să admită examinarea concomitentă a mai multor pretenţii înaintate de mai mulţi reclamanţi către acelaşi pârât ori de un reclamant către mai mulţi pârâţi, ori de mai mulţi reclamanţi împotriva mai multor pârâţi (inclusiv în cazul când fiecare pretenţie poate fi examinată şi executată de sine stătător), când ele se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune şi când există posibilitatea examinării lor în aceeaşi procedură şi de acelaşi arbitraj.
(3) Fiecare reclamant sau pârât participă în proces independent faţă de cealaltă parte. Coparticipanţii pot încredinţa susţinerea procesului unui sau mai multor coparticipanţi. Actele de procedura, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.
(4) Dacă prin natura raportului juridic efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedura îndeplinite numai de unii din ei, sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalţi. Când actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedura în termen vor continua totuşi să fie citaţi.
(5) Încheierea arbitrajului prin care s-a permis ori s-a respins cererea de admitere a coparticipării nu se supune nici unei căi de atac.
Secţiunea a 2-a.
Alte persoane care pot lua parte la arbitraj.
Art.38. Temeiul participării altor persoane la arbitraj.
Cu acordul părţilor şi cu încuviinţarea arbitrajului, la procesul arbitral de dezbatere a litigiului pot participa şi alte persoane.
Art.39. Intervenţia.
(1) Cu învoirea părţilor, oricine are interes poate interveni într-un proces arbitral ce se desfăşoară între alte persoane.
(2) Intervenţia poate fi în interesul propriu când cel care intervine invocă un drept al său asupra obiectului litigiului sau în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.
(3) Persoana care intervine în proces în interes propriu are drepturi şi obligaţii de reclamant cu pretenţii faţă de una sau către ambele părţi.
(4) Persoana care intervine în interesul uneia din părţi are drepturile şi obligaţiile procedurale ale părţii căreia i se alătură, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii, de a majora sau reduce cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie, de a înainta acţiune reconvenţională sau de a cere executarea silită sau desfiinţarea hotărârii arbitrale şi poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.
(5) Pentru a interveni în proces, persoana depune o cerere în faţă arbitrajului constituit pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond, prin care demonstrează interesul intervenţiei, arătând dreptul său asupra obiectului litigiului în cazul intervenţiei în interes propriu, sau partea la care se alătură, în cazul intervenţiei accesorii. În ambele cazuri de intervenţie persoana va anexa la cerere declaraţia de aderare la convenţia arbitrală dintre părţi şi acceptul ca litigiul izvorât să fie soluţionat de arbitrajul constituit, în condiţiile stabilite de prezentele reguli de procedură arbitrală.
(6) După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, arbitrajul printr-o încheiere care nu se supune contestării, va decide asupra încuviinţării sau neacceptării în principiu a intervenţiei.
(7) După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întimpinarea este obligatorie, va stabili termenul în care aceasta va trebui depusă. Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei, actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.
(8) Intervenţia se judecă o data cu cererea principală. Când însă judecarea acţiunii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, sau intervenţia este incompatibilă cu obiectul litigiului, arbitrajul poate decide să refuze în examinare concomitentă a cererii în intervenţie cu acţiunea principală. În astfel de cazuri, persoana cu intervenţia în interes propriu nu decade din dreptul de a cere intentarea unui proces pe baze generale.
(9) Hotărârea arbitrajului va fi opozabilă persoanelor care au intervenit în proces în interes propriu sau în interesul uneia din părţi.
(10) Cererea în anulare (desfiinţare) a hotărârii arbitrale făcută de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenită şi se lasă fără examinare, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi această cerere.
Art.40. Chemarea în proces a altor persoane.
(1) Oricare din părţi poate sa cheme în arbitraj o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
(2) Cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu pînă la închiderea dezbaterilor arbitrale.
(3) Cererea va fi motivată şi se va comunica atît celui chemat, cît şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea în arbitraj, întîmpinare şi după caz, de pe înscrisurile de la dosar.
(4) Dacă cel chemat în arbitraj a declarat în termen de cel mult 10 zile de la data primirii cererii, că recunoaşte susţinerile părţii şi cade de acord să intervină în procedura arbitrală cu pretenţii proprii, arbitrajul printr-o Încheiere, care nu se supune contestării, acordă acestuia calitatea de intervenient în interes propriu în procedura arbitrală intentată şi va stabili termenul în care cel chemat urmează să depună pretenţiile proprii. Prevederile articolului precedent se aplică în mod corespunzător.
(5) Dacă pîrîtul chemat în arbitraj pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi declară că voieşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili dreptul în arbitraj, el va fi scos din procedura arbitrală dacă depune suma datorată. În acest caz, arbitrarea va urma numai între reclamant şi cel chemat in judecata în calitate de intervenient cu pretenţii proprii.
Art. 41. Chemarea în garanţie.
(1) Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri.
(2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate, la rândul sau, sa cheme în garanţie o altă persoană.
(3) Cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea în arbitraj.
(4) Cererea făcută de pârât se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant se poate depune, pînă la închiderea dezbaterilor arbitrale. În ambele cazuri cererea va fi comunicată celui chemat în garanţie cât şi părţii adverse.
(5) Dacă cel chemat în garanţie în termen de cel mult 10 zile de la data primirii cererii comunică că cade de acord să supună litigiul izvorât soluţionării de către arbitrajul constituit, în condiţiile stabilite de prezentele reguli de procedură arbitrală, arbitrajul printr-o încheiere care nu se supune contestării, atrage persoana în procedura arbitrală în calitate de pârât faţă de partea care la chemat în proces şi va soroci termenul în care cel chemat urmează sa depună întâmpinarea.
(6) Cererea de chemare în garanţie se examinează o data cu cererea principală.
(7) Când examinarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, arbitrajul poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate separat.
Art.42. Arătarea titularului dreptului.
(1) Pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arată pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în arbitraj de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
(2) Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune o dată cu întimpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
(3) Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi după caz cu înscrisurile de la dosar.
(4) Dacă cel arătat ca titular în termen de 10 zile, recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului care va fi scos din procedura arbitrală.
(5) Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, procedura arbitrală continuă cu prezenţa pârâtului.
Art.43. Succesiunea în drepturile procedurale.
(1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios (deces, reorganizare, cesiune de creanţă, vînzarea drepturilor litigioase, transfer de datorie şi alte cazuri de subrogare), arbitrajul permite înlocuirea părţii cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului.
(2) Actele săvârşite pînă la intrarea în proces a succesorului sunt obligatorii lui în măsura în care ar fi fost obligatorii persoanei pe care succesorul în drepturi a subrogat-o.
(3) Încheierea arbitrajului despre admiterea sau despre refuzul în admiterea succesorului nu poate fi atacată.
Secţiunea a 3-a.
Reprezentarea în arbitraj.
Art. 44. Reprezentarea parţilor.
(1) În procedura arbitrală, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea reprezentant.
(2) Procesele persoanelor juridice se susţin în arbitraj de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către reprezentanţii lor.
(3) Administratorul persoanei juridice îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în arbitraj ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire.
(4) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii.
(5) Reprezentant în arbitraj poate fi orice persoană cu capacitate de exerciţiu deplină care are împuternicirile respective, legalizate în modul stabilit, pentru a susţine procesul.
(6) Participanţii la proces, cu excepţia reprezentantului, pot fi asistaţi în arbitraj de un singur reprezentant ori de mai mulţi reprezentanţi care îi pot reprezenta în comun sau fiecare în parte.
Art.45. Reprezentanţii legali.
(1) Reprezentarea în proces a persoanei declarate dispărută fără urmă în modul stabilit de lege se face de administratorul fiduciar sau de tutorele numit în conformitate cu legea.
(2) În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii.
(3) Reprezentarea în proces a moştenitorilor persoanei decedate sau declarate decedată în modul stabilit de lege, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată de nimeni, se face de către custodele sau tutorele numit în conformitate cu legea.
(4) Reprezentantul legal îndeplineşte în numele celui reprezentat toate actele procedurale pe care acesta din urmă are dreptul să le exercite, cu excepţiile stabilite de lege.
(5) Reprezentantul legal poate încredinţa unui terţ reprezentarea în arbitraj. Reprezentantul legal poate fi chemat personal, după caz, în arbitraj pentru a da explicaţii referitor la actele pe care le-a încheiat ori săvârşit în această calitate.
Art. 46. Formularea împuternicirilor reprezentantului.
(1) Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.
(2) Procurile eliberate de persoane fizice se autentifică notarial. Procurile persoanelor domiciliate în localităţi în care nu există birouri notariale se autentifică de către autorităţile administraţiei publice locale. Procurile eliberate de persoane fizice pot fi autentificate în modul şi în cazurile stabilite de legislaţia civilă.
(3) Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.
(4) Valabilitatea procurii care confirmă împuternicirile reprezentantului în arbitraj încetează în temeiurile prevăzute de legislaţia civilă.
(5) Mandatul dat reprezentantului nu încetează prin decesul mandantului şi nici prin survenirea incapabilităţii lui. Mandatul este valabil pînă la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentanţii legali ai incapabilului.
(6) Reprezentantul legal depune în arbitraj actele ce atestă statutul şi împuternicirile sale.       
(7) Împuternicirile date avocatului se atestă printr-un ordin scris, eliberat de Baroul de avocaţi, sau prin alt act prevăzut de lege.
(8) Împuternicirile reprezentantului se atestă şi prin declaraţie orală dată în arbitraj de către reprezentat, consemnată în procesul-verbal al şedinţei arbitrale şi semnată de acesta din urmă, sau printr-o cerere scrisă, care se anexează la dosar.
(9) Reprezentantul care renunţă la împuterniciri trebuie să înştiinţeze atât reprezentatul, cât şi arbitrajul cu cel puţin 10 zile înainte de data examinării pricinii sau înainte de expirarea termenelor de atac.
Art.47. Împuternicirile reprezentantului în arbitraj.
Împuternicirea de reprezentare în arbitraj acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în arbitraj, de a strămuta pricina la un alt arbitraj, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea arbitrală, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii arbitrale, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată de reprezentat.
Capitolul VI
Înştiinţarea şi comunicarea actelor de procedură.
Art.48. Comunicarea actelor de procedură.
(1) Comunicarea de cereri, acte, informaţii în legătură cu litigiul se face prin Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI) sau prin agenţi împuterniciţi de Arbitrajul Internaţional (AI), arbitrii neavând legătură directă cu părţile.
(2) Cererea de arbitrare, citaţiile, hotărârile arbitrale şi încheierile de şedinţă se comunică participanţilor la proces, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin poşta rapidă.
(3) Celelalte înscrisuri, precum şi informaţiile şi diversele înştiinţări pot fi făcute şi prin scrisoare recomandată cu recipisă poştală de predare, prin poştă rapidă, poştă electronică, telegramă, telex, telefax sau orice alt mijloc de comunicare ce permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis. În cazul comunicărilor telefonice, secretarul arbitral va face menţiune în dosar, precizând data şi ora convorbirii.
(4) Orice înscris poate fi înmânat şi personal părţii sau reprezentantului ei, sub semnătură certificată de secretarul arbitral sau de un agent împuternicit de Arbitrajul Internaţional (AI), cu precizarea datei înmânării.
(5) În cazul amânării examinării cauzei, nu este necesară citarea participanţilor la proces prezenţi la şedinţă. Partea care a fost prezentă sau reprezentată la un termen nu va fi citată în tot cursul arbitrajului, fiind presupusă că cunoaşte termenele următoare.
(6) Participanţii la proces care au fost citaţi şi nu au participat la şedinţa de arbitraj la care a fost amânată examinarea cauzei vor putea invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în imposibilitatea de a cunoaşte data numirii cauzei spre examinare.
(7) Dovezile de comunicare se depun la dosar.
Art.49. Înştiinţarea arbitrală.
(1) Arbitrajul înştiinţează prin citaţie participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii privitor la locul, data şi ora şedinţei de arbitraj sau la locul, data şi ora efectuării unor acte de procedură.
(2) În pricinile de urgenţă, participanţii la proces, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii pot fi înştiinţaţi sau chemaţi în arbitraj prin telegramă sau prin alte mijloace care să ateste înmânarea şi primirea înştiinţării sau citaţiei.
(3) Citaţiile şi înştiinţările se înmânează participanţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa arbitrajului.
(4) Între data primirii citaţiei şi data primei şedinţe de înfăţişare trebuie să existe un interval de cel puţin 15 zile. Când procedura de citare la prima şedinţă arbitrală este legal îndeplinită, tribunalul arbitral, poate continua examinarea pricinii, chiar şi asupra fondului, în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţă părţilor.
(5) Prezentarea părţii în arbitraj, în persoană sau prin reprezentant, acoperă orice viciu de înmânare a citaţiei. Partea însă este în drept să ceară amânarea procesului dacă citaţia nu i s-a înmânat în termen.
(6) Citaţia sau înştiinţarea se trimite la adresa indicată de parte sau de un alt participant la proces în cererea de arbitrare sau întâmpinare ori în contractul şi corespondenţa dintre părţi.
(7) Nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea arbitrajului.
(8) Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat, decât pentru motive temeinice şi cu citarea părţilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluţionarea cererii de preschimbare a termenului este de competenta Preşedintelui Arbitrajului Internaţional (AI), sau a vice-preşedintelui care îl înlocuieşte. În cursul examinării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluţionează de către completul de arbitraj constituit.
Art.50. Cuprinsul citaţiei şi al înştiinţării.
(1) În citaţie şi înştiinţare se indică:
a)  numărul şi data emiterii, precum si numărul dosarului;
b)  arătarea anului, lunii, zilei, orei şi a locului de înfăţişare;
c)  arătarea arbitrajului şi sediul lui;
d)  numele (denumirea), domiciliul (sediul) şi calitatea celui citat ;
e)  numele (denumirea) şi domiciliul (sediul) părţii potrivnice şi felul pricinii;
f)   parafa arbitrajului, şi semnătura secretarului arbitral.
(2) Arătările de la literele b),c), d) şi f) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
(3) În citaţie şi înştiinţare, participanţilor la proces li se propune să prezinte probele de care dispun referitor la pricină, se face somaţia despre consecinţele neprezentării unor astfel de probe şi ale neprezentării în arbitraj, despre obligativitatea de a comunica arbitrajului motivele neprezentării, precum şi despre obligativitatea persoanei care a primit citaţia sau înştiinţarea în locul destinatarului absent de a o înmâna acestuia de îndată ce va fi posibil.
(4) O dată cu citaţia sau înştiinţarea, arbitrajul trimite pârâtului, după caz, copiile de pe documentele depuse în arbitraj. Împreună cu citaţia sau înştiinţarea, reclamantului i se trimite şi o copie de pe întâmpinare (referinţa) la acţiunea în arbitraj, dacă pârâtul a remis-o arbitrajului.
Art.51. Expedierea citaţiilor şi înştiinţărilor.
(1) Comunicările se fac, la adresa indicată de parte în cererea de arbitrare sau întâmpinare ori în contractul şi corespondenţa dintre părţi.
(2) Concomitent, citaţia şi înştiinţarea se expediază când se citează:
a)  statul, unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţile publice în persoana conducătorului autorităţii respective, la sediul administraţiei;
b)  persoanele juridice, prin reprezentanţii lor, la sediul principal conform înregistrării de stat sau, după caz, la sediul reprezentanţei sau al filialei;
c)  asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administraţiei lor;
d)  cei supuşi procedurii de reorganizare judiciară şi de insolvabilitate, prin administratorul insolvabilităţii ori prin lichidator, după caz;
e)  incapabilii, prin reprezentanţii lor legali; în cazul numirii unui curator, prin acesta;
f)   personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale Republicii Moldova, cetăţenii Republicii Moldova trimişi ca funcţionari în organizaţii internaţionale, precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe;
g)  cetăţenii Republicii Moldova, alţii decât cei prevăzuţi la lit. f), aflaţi în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în a căror subordonare se află cei care i-au trimis;
(3) În cazul în care, prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte sau prin lege specială, nu se prevede o altă procedură de citare sau înştiinţare a persoanelor aflate în străinătate, cu domiciliu sau reşedinţă cunoscută, citaţia sau înştiinţarea li se expediază ca scrisoare recomandată cu aviz de primire. Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu este cunoscută, citarea se face publică. În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat şi acesta;
(4) Reclamantul care locuieşte în străinătate este în drept să indice adresa din Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările despre proces. Dacă locuieşte în străinătate, pârâtul va fi informat că are dreptul să-şi indice adresa din Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei prevederi, comunicarea se face prin scrisoare recomandată, iar în recipisa scrisorii se indică actele expediate;
(5) Persoanele cu domiciliu sau cu reşedinţă necunoscută sunt citate public.
Art.52. Înmânarea citaţiei şi înştiinţării.
(1) Citaţia şi înştiinţarea se trimit prin poştă cu scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoană împuternicită de Arbitrajul Internaţional (AI). Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie arbitrajului.
(2) Cu consimţământul participantului la proces, arbitrajul îi poate încredinţa citaţia sau înştiinţarea pentru a o înmâna destinatarului. Persoana împuternicită de arbitraj să înmâneze citaţia sau înştiinţarea este obligată să restituie instanţei cotorul cu semnătura de primire a destinatarului.
(3) Citaţia şi înştiinţarea, actele de procedură pot fi înmânate destinatarului şi în incinta arbitrajului. În astfel de cazuri, destinatarii prezenţi la arbitraj sau reprezentanţii lor nu pot să refuze citaţiile şi actele de procedură. Dacă remiterea acestora se face în şedinţă arbitrală, arbitrajul poate acorda, la cererea persoanei interesate, un termen pentru a lua cunoştinţă de actele primite.
(4) Reprezentanţii părţilor şi alţi participanţi la proces pot remite unul altuia actele de procedură judiciară contra semnătură.
(5) Citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Citaţia sau înştiinţarea adresată unei persoane juridice se înmânează persoanei cu funcţie de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenţei acesteia, se înmânează în acelaşi mod unui alt angajat, considerându-se recepţionată de societate.
(6) Dacă nu îl va găsi pe destinatar la domiciliu sau la locul de muncă, persoana împuternicită să înmâneze citaţia sau înştiinţarea o va înmâna unuia dintre membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu destinatarul şi care şi-a dat acordul să o primească, iar în lipsa acestora, o va remite organizaţiei de exploatare a locuinţelor, primăriei satului (comunei) ori administraţiei de la locul lui de muncă. Persoana care a primit citaţia sau înştiinţarea este obligată să indice pe cotor numele şi raporturile sale de rudenie cu destinatarul sau funcţia sa. Totodată, ea este obligată să o înmâneze destinatarului cât mai curând posibil.
(7) În cazul absenţei temporare a destinatarului, persoana care urmează să înmâneze citaţia sau înştiinţarea notează pe cotor locul în care acesta s-a deplasat şi ziua când urmează să revină.
(8) Dacă locul de aflare a destinatarului nu este cunoscut, faptul se consemnează în citaţie sau înştiinţare, precum şi sursa de informaţie, data şi ora. În acest caz, comunicarea scrisă se consideră recepţionată dacă a fost expediată la ultimul sediu sau domiciliu cunoscut, la ultima reşedinţă sau adresă poştală cunoscută, printr-o scrisoare recomandată sau în orice alt mod care atestă încercarea de a remite comunicarea.
Art.53. Efectele refuzului de a primi citaţia sau înştiinţarea.
(1) Dacă destinatarul, aflându-se la domiciliu, refuză să primească citaţia/înştiinţarea sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, persoana împuternicită va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dispoziţiile prezentului articol se aplica si la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedura.
(2) Persoana care refuză să primească citaţia sau înştiinţarea se consideră înştiinţată despre locul, data şi ora şedinţei de arbitraj sau despre locul, data şi ora efectuării unui act procedural. Neprezentarea ei la arbitraj nu împiedică examinarea pricinii sau efectuarea actului procedural.
(3) Comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice, precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
(4) Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din cauza că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, persoana împuternicită va depune actul la Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI), care va înştiinţa din timp partea despre aceasta împrejurare, fiind aplicată citarea publică în mod corespunzător.
Art.54. Schimbarea adresei pe parcursul procesului.
Dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice arbitrajului, prin cerere, noua adresă, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea. În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută de arbitraj şi se consideră înmânată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte acolo.
Art.55. Cuprinsul procesului – verbal al persoanei împuternicite.
(1) Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă:
a)  anul, luna şi ziua când a fost încheiat;
b)  numele celui care l-a încheiat;
c)  funcţiunea acestuia;
d)  numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel, şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe.
e)  arătarea arbitrajului de la care porneşte actul de procedură şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;
f)   arătarea înscrisurilor comunicate;
g)  numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea;
h)  semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.
(2) Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.
(3) Arătările de la punctele a),b),d),e),g) si h) sânt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.
(4) Procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Art.56. Citarea publică a pârâtului.
(1) Dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut şi reclamantul dă asigurări că, deşi a făcut tot posibilul, nu a reuşit să afle domiciliul (sediul) acestuia, arbitrajul dispune citarea acestuia prin publicitate. Publicarea în presă se consideră citare legală. Citarea publică poate fi încuviinţată de tribunalul arbitral şi în alte cazuri, în scopul celerităţii procedurii arbitrale.
(2) Citaţia se publică într-un ziar republican sau local mai răspândit în cazul în care arbitrajul consideră că o astfel de măsură este necesară.
(3) Publicarea citaţiei în ziar se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei arbitrale.
(4) În cazul în care pârâtul se prezintă la arbitraj şi dovedeşte că citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-voinţă, reclamantul suportă cheltuielile de citare prin publicitate chiar dacă este în câştig de cauză, iar toate actele de procedură posterioare încuviinţării acestei citări se anulează.
(5) Dacă locul de aflare a pârâtului nu este cunoscut, arbitrajul va examina pricina după expirarea termenului de publicitate. 
Capitolul VII
Termenele de procedură.
Art.57. Calcularea termenului de procedură.
(1) Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de arbitraj, în interiorul căruia arbitrajul, participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea arbitrajului trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
(2) Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
(3) Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
(4) Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
(5) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, şi încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.
(6) Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul procedural stabilit, atrage decăderea, afară de cazul când prezentele reguli sau legea dispune altfel, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
(7) Actele de procedură trimise prin poştă arbitrajului se consideră îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Art.58. Termenul de perimare.
(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, arbitrajul trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult şase luni de la data constituirii sale.
(2) Orice cerere în arbitraj şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare şi pe baza ei nu s-a pronunţat o hotărâre arbitrală timp de şase luni. Părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului. De asemenea, arbitrajul poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni.
(3) Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea examinării pricinii, precum şi pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanţei judecătoreşti.
(4) Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea procesului, pronunţată de arbitraj în cazurile prevăzute de prezentele Reguli, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsă de stăruinţă a părţilor în arbitraj.
(5) În cazul când sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.
(6) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. Arbitrajul sau după caz, Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) va cita de urgenta părţile şi va dispune ca secretariatul să întocmească o dare de seama asupra actelor de procedură în legătura cu perimarea. Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, în camera de consiliu sau în şedinţă arbitrală. În acest caz, prin Hotărârea arbitrală se declară perimarea acţiunii şi încetează procesul. Dacă arbitrajul constată că perimarea nu a operat, pronunţă o încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul procesului.
(7) Trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi arbitrajului, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea. Când, însă, se face o noua cerere în arbitraj, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul examinării cererii perimate, în măsura în care noul arbitraj constituit socoteşte că nu este de trebuinţă refacerea lor.
Capitolul VIII
Amenzile arbitrale şi despăgubirile.
Art.59. Obligarea părţilor de a se folosi cu bună credinţă de drepturile procedurale.
(1) Părţile sunt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Arbitrajul pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi, dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
(2) Dacă părţile nu au convenit altfel, arbitrajul, potrivit dispoziţiilor prezentelor reguli, va sancţiona următoarele fapte în legătură cu desfăşurarea procesului arbitral, astfel:
1. cu amendă pecuniară de la 500 la 7.000 lei MDL pentru:
a)   introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri sau demersuri, vădit netemeinice;
b)   formularea, cu rea-credinţa, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;
c)   obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri de asigurare prin care pârâtul a fost păgubit;
d)   contestarea, cu rea-credinţa, a scrierii sau semnăturii unui înscris;
2. cu amendă pecuniară de la 300 la 5.000 lei MDL pentru:
a)   neprezentarea fără motive justificate a avocatului, a reprezentantului sau a celui care asistă partea, ori nerespectarea fără temei de către aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către arbitraj, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea nejustificată a examinării procesului;
b)   neprezentarea fără motiv întemeiat a unui înscris sau a unui bun, de către partea care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de arbitraj;
c)   refuzul nejustificat sau omisiunea unei părţi de a comunica la cererea arbitrajului, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei;
(3) Nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a măsurilor luate de către arbitraj pentru asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de arbitraj se sancţionează cu amenda pecuniară de la 100 lei la 2.000 lei MD.
(4) Amenzile arbitrale se încasează în folosul Arbitrajului Internaţional (AI), în cazurile şi în proporţiile stabilite de prezentele reguli, de la partea în proces care a săvârşit sau în numele căreia s-a comis încălcările procedurale. Partea sancţionată, are dreptul la rândul său, să urmărească separat în ordine de regres suma încasată ca amendă, de la avocatul, reprezentantul sau persoana care asista partea în proces, vinovată în încălcarea ordinii sau regulilor de procedură.
(5) Cel care, cu rea-credinţă din intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea (suspendarea) examinării pricinii sau tergiversarea executării actului arbitral, prin înaintarea de cereri vădit neîntemeiate de contestare a unui înscris sau a semnăturii de pe înscris, de formulare a unei cereri de amânare a procesului sau de strămutare a pricinii, de obţinere de către reclamantul căruia i s-a respins acţiunea a unor măsuri de asigurare prin care pârâtul a fost păgubit, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către arbitraj, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzata prin amânare şi/sau tergiversare.
Art.60. Procedura de examinare a aplicării amenzii şi a despăgubirii.
(1) Aplicarea amenzii şi a despăgubirii se stabileşte prin Încheiere arbitrală executorie în şedinţa în care se află pricina, la examinarea căreia s-au comis încălcările procedurale, precum şi în şedinţe aparte, cu înştiinţarea persoanelor interesate, a căror neprezentare nu exclude sancţionarea părţii vinovate. O data cu aplicarea sancţiunii se va stabili în ce consta abaterea săvârşită.
(2) În cazul în care aplicarea amenzii şi a despăgubirii este examinată în lipsa persoanelor vinovate, celor sancţionaţi li se va comunica încheierea arbitrală pentru executare. Dacă pînă la finisarea procedurii arbitrale, partea vinovată nu va stinge benevol amenda şi despăgubirea aplicată, acestea vor fi incluse în dispozitivul hotărârii arbitrale şi încasate silit în modul stabilit.
Art.61. Anularea ori reducerea amenzii şi a despăgubirii.
(1) Împotriva încheierii arbitrale cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii, sau să se dispună reducerea acestora.
(2) Cererea se face in termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
(3) Cererea se examinează în şedinţă arbitrală cu citarea persoanelor interesate, a căror neprezentare nu împiedică examinarea. Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată de către arbitraj.
(4) Arbitrajul este în drept la cererea părţii interesate, să amâne ori să eşaloneze executarea amenzii aplicate pe termen de pînă la 2 luni.
Capitolul IX
Procedura înainte de arbitraj.
Secţiunea 1.
Sesizarea arbitrajului.
Art.62. Forma şi cuprinsul cererii de arbitraj.
(1) Înainte de sesizarea arbitrajului, partea interesată poate cere Secretariatului Arbitrajului Internaţional (AI) informaţiile necesare şi poate obţine prezentele Reguli, lista arbitrilor şi Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale.
(2) Arbitrajul este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă, denumită cerere de arbitrare sau acţiune arbitrală, care va cuprinde:
a)  numele, domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice iar, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor. Se vor menţiona după caz: numărul de înmatriculare în Registrul de stat al persoanei juridice, numărul de telefon, telex, fax, cont bancar. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în Republica Moldova, unde urmează a i se facă toate comunicările privind procesul;
b)   numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexându-se dovada calităţii;
c)   menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul în care este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
d)   obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, dacă aceasta poate fi evaluată;
e)   motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, cu trimitere la înscrisurile doveditoare corespunzătoare sau la alte probe. Când se solicită proba cu martori, se vor arăta numele şi domiciliul acestora;
f)    date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului, dacă pentru un astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
g)   numele arbitrului numit sau al arbitrului unic propus;
h)   semnătura părţii.
(3) Cererea de arbitrare poate cuprinde şi alte date, importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile reclamantului.
(4) Reclamantul poate formula în cererea de arbitrare mai multe pretenţii, conexe prin temeiurile apariţiei sau prin probe.
(5) Cererea de arbitrare se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui împuternicit în modul stabilit.
(6) Cererea de arbitrare sau cererea în anulare a hotărârii arbitrale este valabil făcută chiar dacă poartă denumire incorectă.
Art.63. Actele care se anexează la cererea de arbitrare.
(1) La cererea de arbitrare se vor alătura atâtea copii de pe cerere, câţi pârâţi sunt, precum şi câte un exemplar pentru fiecare membru al tribunalului arbitral şi un exemplar pentru secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI).
(2) Înscrisurile se depun în original sau în copie certificată de parte în modul stabilit, într-un număr egal cu numărul de participanţi ai procesului, dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rând de copii pentru fiecare arbitru.
(3) La cererea de arbitrare se anexează:
a)   documentele care certifică circumstanţele pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile;
b)   procura, eliberată conform prevederilor legale, care confirmă împuternicirile reprezentantului în instituţia arbitrală;
c)   copia legalizată de pe contract în care este înserată convenţia de arbitraj şi, după caz, copia legalizată de pe compromis;
d)   documentele care confirmă respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului, dacă respectarea acestei proceduri este prevăzută de lege sau de contractul părţilor.
e)   dovada de plată a taxei de arbitraj;
f)    notificarea pârâtului despre numirea arbitrului sau propunerea arbitrului unic.
(4) La cererea de arbitrare reclamantul poate anexa şi alte documente şi demersuri.
(5) Dacă cererea de arbitrare sau înscrisurile sunt formulate într-o limbă străină, arbitrajul, din oficiu sau la cerere, poate obliga partea să prezinte o traducere a lor în limba română sau, în arbitrajul comercial internaţional, într-o limbă de circulaţie internaţionala. Părţile pot solicita ca traducerea să fie efectuată pe cheltuiala lor, prin grija Secretariatului Arbitrajului Internaţional (AI).
Art.64. Primirea cererii de arbitrare.
(1) Cererea se adresează Arbitrajului Internaţional (AI) şi se depune împreună cu actele însoţitoare la Secretariatul acestui arbitraj. Data introducerii cererii de arbitrare se consideră ziua înregistrării acesteia la Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI), iar în cazul expedierii ei prin poştă, data prevăzută în ştampila oficiului poştal de expediere.
(2) La primirea cererii de arbitrare, Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI) verifică dacă aceasta întruneşte exigenţele prevăzute de prezentele Reguli. În caz contrar, reclamantul trebuie să facă imediat completările sau modificările cerute ori să depună copii de pe cerere şi copii autentificate de pe înscrisurile pe care îşi întemeiază pretenţiile.
(3) Când lichidarea imediată a neajunsurilor nu este posibilă, cererea se consemnează în registrul de intrare a documentelor, iar reclamantului i se va acorda un termen de 10 zile pentru a aduce cererea în conformitate cu prezentele Reguli. Dacă cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris neajunsurile şi menţiunea că acestea urmează să fie lichidate în interiorul termenului acordat.
(4) Dacă reclamantul nu a arătat în acţiune numele arbitrului, el îl va numi în termen de 10 zile de la data înştiinţării sale de către Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI). În caz de neconformare, Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) în termen de cinci zile de la data când a luat cunoştinţă de împrejurările arătate mai sus, va desemna arbitrul din lista de arbitri ai Arbitrajului, în afară de cazul în care s-a prevăzut altfel în convenţia arbitrală. Dacă, totuşi, după desemnarea arbitrului de către preşedinte, reclamantul îşi va numi arbitrul cel mai târziu până la constituirea tribunalului arbitral, desemnarea făcută de preşedintele arbitrajului în acele condiţii devine caducă.
(5) Secretariatul va verifica, de asemenea, plata taxei arbitrale, iar dacă aceasta nu a fost plătită conform Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, va comunica reclamantului cuantumul şi modalitatea de plată a taxei cuvenite.
(6) Dacă reclamantul nu înlătură neajunsurile comunicate de secretariat în termenul acordat, cererea de arbitrare se restituie.
(7) Restituirea cererii de arbitrare nu exclude posibilitatea adresării repetate în arbitraj a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a lichidat încălcările.
(8) Odată cu emiterea Încheierii de punere pe rol a cererii de arbitrare, Secretariatul arbitrajului trimite pârâtului acţiunea, împreună cu actele însoţitoare, cu prezentele Reguli şi după caz, cu lista de arbitri, solicitând de la acesta să prezinte în termenul stabilit întâmpinarea (referinţa). Excepţie făcând cazul, când reclamantul a anexat la acţiune dovada comunicării către pârât a cererii de arbitrare şi a actelor însoţitoare şi/sau referinţa pârâtului.
Secţiunea a 2-a.
Întâmpinare (referinţa).
Art.65. Cuprinsul întâmpinării (referinţei).
(1) Primind cererea de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare cuprinzând, pe de o parte, dacă nu a desemnat anterior, numele arbitrului numit de el sau răspunsul la propunerea reclamantului privind soluţionarea litigiului de un arbitru unic precum şi la persoana acestuia iar, pe de altă parte, excepţiile referitoare la cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la această cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni şi cerinţe prevăzute de prezentele reguli pentru cererea de arbitrare.
(2) În termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii de arbitrare, pârâtul va comunica reclamantului întâmpinarea împreună cu actele însoţitoare şi, de asemenea, o va depune la Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI), ataşând dovada de comunicare.
(3) La cererea pârâtului, comunicarea întâmpinării se face de către Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI). În acest caz, întâmpinarea, inclusiv actele însoţitoare, se depune în dublu exemplar.
(4) Excepţiile şi alte mijloace de apărare pe care pîrîtul nu le-a menţionat în referinţă trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel tîrziu la data primului termen de înfăţişare. În cazul în care procedura arbitrală are loc în baza înscrisurilor, documentelor şi altor dovezi scrise, prezentate de părţi, fără dezbateri orale, pîrîtul trebuie să ridice excepţiile în cel mult 15 zile de la data depunerii referinţei. La o dată ulterioară, pîrîtul este decăzut din dreptul de a prezenta excepţii.
(5) La întimpinare se vor ataşa atâtea copii de pe întimpinare câţi reclamanţi sunt, de asemenea se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru arbitraj.
(6) Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în arbitraj în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi câte o singură copie.
(7) Când sânt mai mulţi pârâţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.
(8) Necomunicarea sau nedepunerea întâmpinării nu înseamnă recunoaşterea pretenţiilor reclamantului.
(9) Dacă prin necomunicarea sau nedepunerea întâmpinării litigiul se amână, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor cauzate prin amânare.
Secţiunea a 3-a.
Cererea reconvenţională.
Art.66. Condiţiile înaintării acţiunii reconvenţionale.
(1) Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională.
(2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală. Ea se soluţionează o dată cu cererea principală. Când însă numai cererea principală este în stare de a fi soluţionată, cererea reconvenţională poate fi soluţionată separat.
(3) Când reclamantul şi-a modificat cererea de arbitrare, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului, spre acest sfârșit. 
(4) Intentarea acţiunii reconvenţionale se face potrivit regulilor generale de intentare a acţiunii. Pârâtul trimite reclamantului şi fiecărui arbitru copia de pe acţiunea reconvenţională, de pe înscrisurile anexate la ea.
 Capitolul X
Pregătirea pricinii pentru examinare.
Secţiunea 1.
Punerea pe rol a cauzei arbitrale.
Art.67. Măsurile de pregătire a pricinii pentru dezbateri.
(1) Procedura arbitrală referitoare la un litigiu concret începe la data recepţionării cererii de arbitrare de către Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI), dacă părţile nu au convenit altfel. În această privinţă Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI) emite o Încheiere de punere pe rol a acţiunii în arbitraj.
(2) După constituirea arbitrajului în modul stabilit de prezentele Reguli, Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI) transmite de îndată arbitrajului constituit dosarul, făcând menţiune scrisă despre acest fapt, cu precizarea datei transmiterii.
(3) Arbitrajul constituit verifică stadiul litigiului pentru dezbatere şi decide asupra următoarelor chestiuni necesare pentru completarea dosarului:
a)   stabileşte locul şi termenul desfăşurării procedurii arbitrale;
b)   determină procedura în care ce va examina cauza – generală sau accelerată;
c)   precizează limba de lucru a procesului arbitral şi dreptul aplicabil fondului litigiului;
d)   verifică competenţa sa jurisdicţională examinării cazului şi excepţiile de procedură;
e)   fixează ziua primei şedinţe de înfăţişare a participanţilor la proces. 
f)    constată circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii;
g)   soluţionează problema citării în şedinţă a martorilor şi intervenirii în proces a coreclamanţilor, co-pârâţilor şi a intervenienţilor, problema subrogării părţii care figurează greşit în proces;
h)   la cererea participanţilor la proces, reclamă persoanelor juridice şi fizice probele necesare;
i)    la solicitarea părţilor dispune din oficiu efectuarea expertizei;
j)    rezolvă problema introducerii în proces a specialistului sau interpretului;
k)   în caz de urgenţă, la cererea părţilor, cercetează la faţa locului înscrisurile şi probele materiale;
l)    soluţionează problema asigurării acţiunii şi asigurării probelor;
m)  efectuează alte acte procedurale.
(4) Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbateri arbitrale se emite de către arbitrajul constituit, fără înştiinţarea participanţilor la proces, în decurs a cinci zile de la data primirii dosarului arbitral, cu enumerarea actelor ce urmează a fi efectuate pentru pregătirea pricinii şi cu indicarea termenelor îndeplinirii lor.
Art.68. Stabilirea termenului pentru examinarea pricinii.
(1) Arbitrajul constituit, în termen de cel mult 5 zile de la primirea întâmpinării sau, după caz, de la expirarea termenului prescris pentru depunerea referinţei, pronunţă o încheiere prin care stabileşte primul termen de arbitrare, pentru când părţile vor fi citate.
(2) Termenul de arbitraj se stabileşte astfel încît, de la primirea citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea la prima şedinţă de arbitraj. Dacă părţile declară că sunt pregătite pentru examinarea pricinii în fond, arbitrajul poate dispune examinarea ei în prima zi de înfăţişare.
(3) Secretariatul Arbitrajului Internaţional (AI) şi arbitrajul constituit va urmări ca intervalul de timp între data înregistrării cererii de arbitrare şi primul termen de arbitrare să nu depăşească 60 de zile, în afară de cazul în care arbitrajul constituit prelungeşte acest termen pentru motive justificate.
Art.69. Schimbarea termenului de arbitraj.
(1) Poate fi stabilit un alt termen pentru prima şedinţă de arbitraj, la cererea părţilor, din motive temeinice, cum ar fi:
a)   imposibilitatea părţii de a se prezenta în şedinţa arbitrală la data fixată din motive ce nu depind de voinţa sa;
b)   cererea ambelor părţi de amâna şedinţa arbitrală pentru a decide asupra încheierii tranzacţiei de împăcare.
(2) Problema fixării unei noi date pentru prima şedinţă arbitrală se examinează de arbitraj fără dezbateri arbitrale la prezentarea probelor doveditoare.
(3) Încheierea privind amânarea şedinţei trebuie să fie motivată şi nu se supune nici unei căi de atac.
Secţiunea a 2-a.
Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat.
Art.70. Termenul ridicării excepţiilor de procedură.
(1) Orice excepţie privind existenţa sau validitatea convenţiei arbitrale, constituirea arbitrajului, limitele însărcinării arbitrilor precum şi orice altă excepţie trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
(2) Excepţiile de ordine publică pot fi ridicate oricând în cursul litigiului arbitral.
(3) Neregularitatea actelor de procedură se acoperă, dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
(4) Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Art.71. Determinarea competenţei materiale.
(1) Arbitrajul constituit poate să decidă asupra propriei competenţe de a soluţiona litigiul, precum şi asupra oricăror obiecţii referitor la existenţa sau validitatea convenţiei de arbitraj.
(2) Declaraţia privind incompetenţa arbitrajului constituit în soluţionarea litigiului poate fi făcută cel târziu la momentul prezentării obiecţiilor la acţiune. Depăşirea competenţei de către arbitraj trebuie să fie invocată îndată după ce cauza care, în opinia părţii, depăşeşte competenţa arbitrajului este pusă în procedură arbitrală. În toate aceste cazuri, arbitrajul poate admite declaraţia privind depăşirea competenţei  făcută  mai târziu dacă  întârzierea este justificată.
(3) Când în faţa arbitrajului constituit se pune în discuţie competenţa acesteia, el este obligat să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţionala competent. Dacă arbitrajul se declară competent, va trece la examinarea pricinii. Dacă arbitrajul constituit se declară necompetent, acţiunea va fi restituită, iar procesul arbitral încetezaă.
(4) Incompetenţa este de ordine publică când pricina nu urmează a fi examinată în procedură civilă. În cazul declarării incompetenţei, dovezile administrate în arbitraj rămân în vigoare şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Art.72. Lipsa capacităţii de exerciţiu şi calităţii procedurale.
(1) Când arbitrajul constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, arbitrajul va restitui cererea şi va înceta procesul.
(2) În cazul, dacă partea în proces persoană fizică decedează şi raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi, precum şi în cazul când partea în proces persoană juridică este lichidată, arbitrajul restituie cererea şi încetează procesul.
Art.73. Excepţia puterii de lucru judecat.
(1) Nimeni nu poate fi chemat în arbitraj pentru aceiaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe. Aceasta excepţie se va putea ridica de părţi sau de arbitraj în orice stare a procesului, dacă în litigiul între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, sau o hotărâre arbitrală irevocabilă asupra fondului litigiului, sau de încetare a procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi;
(2) Dacă excepţia este primită, arbitrajul va restitui acţiunea şi va înceta procesul.
Art.74. Conexarea şi separarea pretenţiilor.
(1) Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea arbitrajului, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
(2) Dosarul va fi trimis arbitrajului mai întâi învestit, afară numai dacă amândouă părţi cer trimiterea lui la alt tribunal arbitral.
(3) Când una din pricini este de competenta instanţei judecătoreşti, şi părţile nu o pot înlătura printr-un compromis, conexarea nu se va face.
(4) În orice stare a procesului se pot desparţi pricinile întrunite, dacă arbitrajul socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi soluţionată.
Secţiunea a 3-a.
Măsuri de asigurarea a acţiunii arbitrale.
Art.75. Temeiurile asigurării acţiunii de către arbitraj.
(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, arbitrajul constituit poate să dispună, din oficiu sau la cererea unei părţi, orice măsuri asigurătorii şi măsuri provizorii, sau să constate anumite împrejurări de fapt, pe care le consideră necesare cu privire la obiectul litigiului, pe motiv că executarea pretenţiei ar putea fi zădărnicită ori împiedicată în mod considerabil, sau că o daună ireparabilă ar fi iminentă. Arbitrajul poate să dispună, cu titlul de măsură asigurătoare şi de măsură provizorie, oricărei părţi să depună garanţia corespunzătoare.
(2) Încheierea cu privire la măsurile prevăzute la alin.(1) se emite de arbitraj în scris şi se trimite câte un exemplar semnat fiecărei părţi a procedurii arbitrale pentru executare. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească la cererea părţii cointeresate.
(3) Dacă măsura aplicată de arbitraj în litigiile cu element de extraneitate, este una asigurătoare neprevăzută în dreptul intern al Republicii Moldova, instanţa de judecată, la cererea părţii, după ce a ascultat partea opusă, poate încuviinţa executarea unei astfel de măsuri asigurătoare, prevăzute de dreptul intern, similare măsurii dispuse de judecata arbitrală. În asemenea caz, instanţa de judecată poate substitui, la cerere,  măsura dispusă de arbitraj pentru a asigura realizarea scopului ei.
(4) Instanţa de judecată refuză executarea măsurii aplicate de arbitraj numai dacă aceasta:
a)   suferă de un viciu care ar constitui temei pentru desfiinţarea unei hotărâri arbitrale interne prezentelor Reguli;
b)   este incompatibilă cu o măsură solicitată sau aplicată anterior de către o instanţă de judecată sau cu o măsură solicitată anterior unei instanţe judecătoreşti străine, care rămâne a fi recunoscută;
c)   este o măsură asigurătoare neprevăzută de dreptul intern al Republicii Moldova şi nici o măsură potrivită prevăzută de dreptul intern nu a fost solicitată.
(5) Instanţa de judecată poate să asculte partea opusă înaintea emiterii încheierii de încuviinţare a executării măsurii aplicate de arbitraj. Dacă nu a fost ascultată înainte de emiterea încheierii, partea opusă poate face contestaţie. În ambele cazuri, partea opusă poate doar invoca existenţa unui temei pentru refuzul încuviinţării executării în conformitate cu alin. (4). În această procedură, instanţa de judecată nu poate decide asupra unor cereri de despăgubire.
(6) La cererea unei părţi, instanţa de judecată ridică încuviinţarea executării măsurilor aplicate de arbitraj dacă:
a)   termenul de aplicare a măsurii dispuse de arbitraj a expirat;
b)   arbitrajul a limitat sau a ridicat măsura prevăzută la alin. (1);
c)   raporturile şi circumstanţele în care a fost încuviinţată o măsură prevăzută la alin.(1) s-au schimbat astfel încît menţinerea măsurii nu mai este necesară;
d)   în conformitate cu alin.(1), a fost depusă o garanţie care face inutilă executarea măsurii.
(7) Dacă se adevereşte că dispunerea unei măsuri în conformitate cu alin.(1) a fost nejustificată de la început, partea care a cerut executarea ei este obligată să despăgubească cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat  prin executarea măsurii sau prin depunerea de către cealaltă parte a unei garanţii pentru a înlătura executarea măsurii. Pretenţia de despăgubire poate fi înaintată în procedură arbitrală pendinte.
Art.76. Modalitatea asigurării obiectului litigiului de către instanţa de judecată.
(1) Înaintea arbitrajului sau pe parcursul lui, orice parte poate cere instanţei de judecată competente să încuviinţeze măsurile asigurătorii şi măsurile cu privire la obiectul litigiului ori să constate anumite împrejurări de fapt.
(2) La cererea prevăzută la alin.(1) se anexează în copie cererea de arbitrare sau, în lipsa acesteia, dovada notificării de numire a arbitrului, precum şi convenţia de arbitraj.
(3) Încuviinţarea măsurilor prevăzute la alin.(1) vor fi aduse la cunoştinţa arbitrajului de către partea care le-a solicitat.
 Capitolul XI
Procedura arbitrală generală.
Secţiunea 1.
Dezbaterea litigiului.
Art.77. Atribuţiile completului de arbitraj în şedinţa arbitrală.
(1) Tribunalul arbitral constituit, în tot cursul dezbaterilor, conduce desfăşurarea acestora, veghează la respectarea normelor de drept şi are puterea de a fixa termenele şi de a ordona masurile necesare examinării cererii de arbitraj. De asemenea, el are îndatorirea să facă respectate şi să respecte el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului arbitral.
(2) În cazul, în care părţile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatari, tribunalul arbitral le va da îndrumări cu privire la drepturile si obligaţiile ce le revin în proces.
(3) Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, tribunalul arbitral este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
(4) Tribunalul arbitral are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a normelor de drept, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. El poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
(5) Tribunalul arbitral hotărăşte numai asupra obiectului cererii deduse arbitrării şi în toate cazurile, are datoria de a încerca împăcarea părţilor. În acest scop el poate solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă aceştia sunt reprezentate.
Art.78. Preşedintele şedinţei de arbitraj.
(1) Şedinţele arbitrale sunt conduse de preşedintele şedinţei, obligaţiile căruia la examinarea unipersonală a pricinii i se atribuie arbitrului unic ales, iar la soluţionarea colegială a pricinii, funcţia de preşedinte a şedinţei o exercită supraarbitrul desemnat în modul stabilit.
(2) Preşedintele şedinţei conduce dezbaterile arbitrale, ia măsuri pentru cercetarea exhaustivă, multiaspectuală a probelor şi circumstanţelor pricinii, pentru clarificarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, înlăturând din dezbateri tot ceea ce nu are legătură cu procesul.
(3) Preşedintele şedinţei ia măsuri pentru asigurarea ordinii cuvenite în şedinţa de arbitraj, dispoziţiile lui fiind obligatorii pentru participanţii la proces, pentru cei care asistă în sală.
Art.79. Poliţia şedinţei arbitrale.
(1) Preşedintele şedinţei exercită poliţia şedinţei arbitrale, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.
(2) Dacă nu este loc în sală de şedinţe, preşedintele şedinţei înlătură pe cei ce ar veni mai târziu, sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.
(3) Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplineşte.
(4) Pot fi îndepărtaţi din sală cei nevârstnici şi persoanele care s-au înfăţişat într-o ţinută necuviincioasă.
(5) Persoana care încalcă ordinea în şedinţă arbitrală este avertizată de preşedintele şedinţei în numele arbitrajului.
(6) Dacă încalcă repetat ordinea, participantul la proces sau reprezentantul avertizat poate fi îndepărtat, prin încheiere, din sală pentru tot timpul dezbaterilor arbitrale sau al unei părţi din şedinţă. După reîntoarcerea persoanei în sală, preşedintele şedinţei, sub sancţiunea nulităţii, îl informează despre actele procedurale efectuate în lipsa lui. Regula dată nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din şedinţă a fost asistată de un avocat, sau reprezentant, care a rămas mai departe în sală.
(7) Tribunalul arbitral, de asemenea, este în drept odată cu îndepărtarea din şedinţa arbitrală să aplice persoanelor vinovate de încălcarea ordinii în şedinţă amendă în mărimea stabilită de prezentele Reguli.
(8) Dacă în cursul examinării cauzei, se comite o faptă ce conţine elemente ale infracţiunii, preşedintele şedinţei constată această faptă, identifică făptuitorul şi aceasta se consemnează în procesul – verbal. Extrasul din procesul-verbal se trimite procurorului competent pentru a porni urmărirea penală.
(9) Dacă avocatul încălcă ordinea în şedinţă arbitrală, arbitrajul comunică faptul organului de conducere al avocaţilor.
(10) În cazul încălcării în masă a ordinii în şedinţă arbitrală, preşedintele şedinţei poate îndepărta din sală toate persoanele care nu iau parte la proces şi examinează pricina în şedinţă închisă ori poate amâna procesul.
(11) În cazul amânării procesului din motivul nerespectării măsurilor luate de preşedintele şedinţei în vederea asigurării ordinii şi solemnităţii în şedinţa arbitrală, arbitrajul, la cererea părţii interesate, poate obliga persoanele vinovate la despăgubiri, independent de sancţionarea lor cu amendă pentru aceeaşi faptă.
Art.80. Secretarul şedinţei arbitrale.
(1) În cazul desemnării, secretarul şedinţei arbitrale ia toate măsurile pregătitoare, care rezultă din dispoziţiile prezentelor Reguli şi din indicaţiile preşedintelui şedinţei, necesare pentru ca la termenul fixat examinarea cauzei să nu fie amânată.
(2) Secretarul face apelul părţilor şi al celorlalte persoane care vor participa la şedinţă, constată care din ele nu s-au prezentat şi din care motive, despre ce face informaţie în şedinţă.
(3) Secretarul întocmeşte procesul-verbal al şedinţei arbitrale. Dacă în şedinţă apar divergenţe între secretar şi preşedintele şedinţei, referitor la conţinutul procesului-verbal, secretarul este în drept să anexeze la procesul-verbal obiecţiile sale.
Art.81. Consemnarea dezbaterilor arbitrale în procesul –verbal sau încheierea şedinţei.
(1) Litigiului se examinează de regulă în şedinţă închisă, cu înştiinţarea obligatorie a participanţilor la proces despre locul, data şi ora şedinţei. Examinarea litigiului în şedinţă deschisă se permite numai cu încuviinţarea ambelor părţi.
(2) La examinarea cauzei desfăşurarea şedinţei de arbitraj se consemnează în procesul-verbal al şedinţei întocmit de secretarul arbitrajului desemnat, iar în lipsa acestuia, într-o încheiere de şedinţă, întocmită de preşedintele şedinţei.
(3) Procesul – verbal sau încheierea de şedinţă se întocmeşte în scris. Pentru a asigura plenitudinea procesului-verbal/încheierii de şedinţă poate fi utilizată stenografierea, înregistrarea audio sau video şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal, iar stenograma, înregistrările audio sau video se anexează la procesul-verbal.
(4) Procesul – verbal/încheierea şedinţei de arbitraj trebuie să cuprindă:
a)  ziua, luna, anul, ora începerii şedinţei şi locul arbitrării;
b)  componenţa arbitrajului, numele şi prenumele arbitrilor, precum şi numele şi prenumele secretarului şi interpretului, dacă aceştia participă;
c)  numele şi prenumele părţilor şi ale celorlalte persoane care participă la proces şi prezente la şedinţa de arbitraj, precum şi ale celor care lipsesc, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii de citare;
d)  menţiunea dacă şedinţa este publică sau închisă;
e)  consemnarea tuturor acţiunilor arbitrajului în ordinea în care ele s-au desfăşurat;
f)   cererile şi demersurile formulate de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces şi încheierile date de arbitraj, fie consemnate în procesul – verbal, fie întocmite separat, cu menţiunea respectivă în procesul-verbal;
g)  faptele de încălcare a ordinii în sala de şedinţă şi măsurile luate faţă de cei care le-au comis;
h)  rezumatul dezbaterilor arbitrale, susţinerilor verbale şi al replicii;
i)   ora când s-a pronunţat hotărârea şi dispozitivul acesteia;
j)   semnătura preşedintelui şedinţei şi a secretarului, dacă acesta a fost desemnat.
(5) Procesul – verbal/încheierea se redactează în termen de 48 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de secretar, dacă acesta a fost desemnat. Procesul – verbal poate fi întocmit şi de părţi care, la fel ca şi procesul-verbal integral, se semnează de preşedintele şedinţei şi secretar, dacă acesta din urmă a fost desemnat.
(6) Preşedintele şedinţei asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de procesul-verbal/încheierea şedinţei, în termen de 5 zile de la data redactării şi semnării lui.
(7) După luarea de cunoştinţă de procesul-verbal, partea respectivă, în termen de 3 zile, poate formula obiecţii la acesta. Obiecţiile la procesul-verbal/încheiere de şedinţă se examinează de către preşedintele şedinţei de arbitraj care, pentru anumite concretizări, poate chema persoana care le-a formulat. Rezultatul examinării obiecţiilor, în caz de acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluţie pe textul obiecţiilor, iar în caz de respingere - prin încheiere motivată. Obiecţiile şi încheierea asupra lor se anexează la procesul-verbal.
Art.82. Ordinea şi solemnitatea şedinţei arbitrale.
(1) Când arbitrajul intră în sala de şedinţe sau se retrage în camera de deliberare, cei prezenţi se ridică în picioare. De asemenea, când se dă citire hotărârii sau încheierii arbitrale, inclusiv arbitrii, stau în picioare. La invitaţia preşedintelui şedinţei, toţi îşi ocupă locurile.
(2) Toţi participanţii la şedinţa de arbitraj, martorii, experţii, specialiştii şi interpreţii, se adresează către arbitraj cu cuvintele: „Onorată instanţă”, după care, stând în picioare, fac declaraţii, formulează cereri, răspund la întrebări. Derogări de la această regulă se admit numai cu permisiunea preşedintelui şedinţei de arbitraj.
(3) Dezbaterea arbitrală a pricinii se desfăşoară în condiţii de activitate normală şi de securitate a participanţilor la proces.
(4) Participanţii la proces, celelalte persoane prezente în sala de şedinţe au obligaţia de a respecta ordinea stabilită pentru examinarea pricinii.
Art.83. Deschiderea şedinţei arbitrale.
(1) Preşedintele şedinţei va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă de pricini sorocite să se examineze în acea zi şi care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei.
(2) Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenţă se vor examina înaintea celorlalte. Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.
(3) La ora examinarea pricinii, preşedintele deschide şedinţa şi anunţă procesul care se soluţionează.
Art.84. Verificarea prezenţei la proces.
(1) Preşedintele şedinţei verifică prezenţa persoanelor citate, motivul neprezentării celor absenţi, identitatea persoanelor prezente, împuternicirile persoanelor cu funcţie de răspundere şi cele ale reprezentanţilor.
(2) Examinarea cauzei în şedinţa arbitrală poate avea loc numai dacă părţile sânt legal citate şi procedura de citare este îndeplinită.
(3) În cazul în care examinarea pricinii se amână, părţilor, martorilor, experţilor şi interpreţilor prezenţi li se aduce la cunoştinţă noul termen de arbitraj.
(4) La cererea persoanelor menţionate în alin. (3), arbitrajul le înmânează citaţii spre a le servi drept justificare la locul de muncă în vederea prezentării la noul termen de arbitraj.
(5) Când procesul se desfăşoară în continuare, părţile şi ceilalţi participanţi la proces nu se mai citează.
(6) Persoanelor prezentate la citare li se eliberează, la solicitare, certificat prin care se justifică prezentarea lor la arbitraj.
Art.85. Stabilirea identităţii interpretului, traducătorului şi lămurirea obligaţiilor acestora.
(1) Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba de lucru a arbitrajului a unui act procedural sau a unei scrieri făcută de parte, arbitrajul poate dispune ca traducerea să se facă de un interpret, traducător autorizat sau, în lipsa, de o persoană de încredere. Pârâtul va face aceasta cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.
(2) Dacă un participant la proces, martorul nu cunoaşte limba de lucru a arbitrajului, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
(3) Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea şi competenţa interpretului, traducătorului şi lămureşte obligaţia de a traduce explicaţiile, dispoziţiile şi demersurile persoanelor care nu cunosc limba procesului, precum şi obligaţia de a le traduce explicaţiile, depoziţiile şi demersurile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor conţinute în dosar, documentele cărora li s-a dat citire, înregistrările audio, concluziile experţilor, consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor, dispoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile arbitrale şi hotărârea arbitrală.
(4) Interpretul şi traducătorul sunt în drept să pună întrebări participanţilor la proces, prezenţi la traducere, pentru a preciza traducerea, să ia cunoştinţă de procesul - verbal al şedinţei sau de un act procesual separat şi să facă observaţii asupra transpunerii corecte ce urmează a fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj.
(5) Preşedintele şedinţei, i-a declaraţie scrisă de la interpret, traducător referitor la faptul că, acesta îşi va îndeplini obligaţiile cu bună-credinţă şi nu va face traducere intenţionat greşită. Declaraţia, semnată de interpret, se anexează la procesul-verbal al şedinţei de arbitraj.
(6) Interpretului sau traducătorul care se sustrage de a se prezenta în şedinţa arbitrală, sau de a îndeplini obligaţiile sale, i se poate aplica o amendă stabilită de prezentele Reguli cu rezilierea contractului de angajare, în acest caz arbitrajul îl înlocuieşte cu alt interpret, sau traducător.
(7) Preşedintele şedinţei de arbitraj, sau unul din arbitri, poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune declaraţie menţionată mai sus.
(8) Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie, se va folosi un tălmaci, aplicându-se dispoziţiile privitoare la prezentul articol.
Art.86. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţe.
După apelul martorilor, preşedintele şedinţei cere ca ei să părăsească sala de şedinţă şi le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea lui. Preşedintele şedinţei ia măsuri ca martorii audiaţi să nu comunice cu cei neaudiaţi.
Art.87. Anunţarea completului care va examina cauza.
Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său şi, după caz, şi ale celorlalţi arbitri din complet, ale expertului, specialistului, interpretului şi traducătorului, dacă aceştia participă la examinare.
Art.88. Stabilirea identităţii participanţilor la proces şi verificarea cunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor lor.
(1) Preşedintele stabileşte identitatea reclamantului şi a pârâtului şi documentele care confirmă calitatea şi împuternicirile lor.
(2) În acelaşi mod se stabileşte identitatea celorlalţi participanţi la proces şi a reprezentanţilor lor.
(3) Preşedintele şedinţei verifică dacă participanţii la proces cunosc drepturile şi obligaţiile lor şi dacă acestea le sunt clare.
(4) În cazul în care vreuna din părţi declară că, nu îi sunt clare drepturile şi obligaţiile, preşedintele şedinţei face explicaţiile respective.
Art. 89. Stabilirea identităţii expertului şi specialistului şi lămurirea drepturilor şi obligaţiilor lor.
Dacă la examinarea cauzei participă expertul sau specialistul, preşedintele şedinţei stabileşte identitatea şi competenţa acestora şi le explică drepturile şi obligaţiile lor. Expertul semnează o declaraţie privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii pe care o poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de arbitraj.
Art.90. Formularea şi soluţionarea cererilor sau demersurilor.
(1) Preşedintele şedinţei întreabă fiecare parte în proces dacă are careva cereri sau demersuri.
(2) Cererile sau demersurile formulate vor fi argumentate, iar dacă se solicită administrarea unor probe noi, se vor indica faptele şi circumstanţele ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află acestea, iar în privinţa martorilor, experţilor şi specialiştilor se va indica identitate şi adresa lor.
(3) Cererile şi demersurile participanţilor la proces în problema examinării pricinii se soluţionează prin încheiere arbitrală, după ascultarea opiniilor celorlalţi participanţi la proces, cu excepţiile stabilite de prezentele Reguli.
(4) Respingerea cererii sau a demersului nu decade persoana interesată din dreptul de a le înainta din nou pe parcursul dezbaterilor arbitrale.
Art.91. Efectele neprezentării în şedinţa arbitrală a participanţilor la proces şi a reprezentanţilor lor.
(1) Neprezentarea părţii legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsă nu va solicita, prin cerere primită de arbitraj cel târziu în preziua dezbaterii, amânarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi timp şi cealaltă parte. Amânarea se poate acorda o singură dată.
(2) Părţile au dreptul să solicite arbitrajului examinarea pricinii în lipsa lor în baza actelor de la dosar cu remiterea copiei de pe hotărâre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, arbitrajul cere să se prezinte personal în faţa arbitrajului.
(3) În cazul neprezentării în şedinţă de arbitraj a unui participant la proces despre a cărui citare legală nu există date, procesul se amână. Dacă participanţii la proces au fost înştiinţaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei de arbitraj, iar arbitrajul consideră motivul neprezentării lor ca fiind întemeiat, examinarea cauzei poate fi amânată, numai dacă partea potrivnică nu solicită examinarea cauzei în lipsa acestora. Amânarea pentru aceleaşi motive poate avea loc numai o singură dată.
(4) Dacă reclamantul sau pârâtul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale, nu s-a prezentat în arbitraj şi nu a comunicat arbitrajului motivul neprezentării, sau dacă motivele sânt considerate de arbitraj ca fiind neîntemeiate, sau dacă nu a solicitat examinarea pricinii în lipsa sa, arbitrajul examinează pricina în absenţa acestuia.
(5) Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă la termen, arbitrajul va soluţiona litigiul, în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Arbitrajul poate, de asemenea, să amâne soluţionarea litigiului, citând părţile, dacă apreciază că este necesară prezenţa lor la dezbateri ori administrarea unor probe.
(6) Neprezentarea în şedinţă arbitrală a avocatului (reprezentantului) sau a celui care acordă asistenţă părţii, sau a unui alt participant la proces, nu împiedică examinarea pricinii.
(7) Părăsirea şedinţei de arbitraj de către o parte sau de un alt participant la proces înainte de încheierea dezbaterilor, precum şi prezenţa în sala de şedinţe fără a lua parte la dezbateri, echivalează cu neprezentare neîntemeiată în şedinţă de arbitraj.
Art.92. Efectele neprezentării în şedinţă arbitrală a martorului, expertului, specialistului.
(1) În cazul neprezentării în şedinţă arbitrală a vreunui martor, a expertului, sau a specialistului legal citaţi, arbitrajul, după ce ascultă opiniile participanţilor la proces, dispune continuarea sau amânarea şedinţei, şi i-a măsurile respective pentru asigurarea prezenţei lor, dacă este necesar, sau dispune părţii care a asigurat prezenţa, să o asigure la şedinţa următoare.
(2) În cazul neprezentării a martorului, a expertului, sau a specialistului, după cea de-a doua citare, nemotivată sau din motive considerate de arbitraj ca fiind neîntemeiate, partea care s-a obligat în asigurarea prezenţei lor în arbitraj, poate fi supusă unei amenzi stabilite de prezentele Reguli, cu excluderea acestei măsuri procedurale din lista probelor care urmează a fi cercetate în cadrul examinării cauzei.
(3) Dacă până la finisarea dezbaterilor arbitrale, martorul, expertul, sau specialistul, totuşi va veni în şedinţa arbitrală, acesta va fi audiat în conformitate cu prezentele Reguli, dacă părţile nu au convenit altfel.  
Art. 93. Amânarea procesului.
(1) Amânarea procesului se admite în cazurile prevăzute de prezentele Reguli, precum şi în cazurile în care arbitrajul recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării participantului la proces sau martorului, expertului, specialistului, interpretului, fie din cauza necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale.
(2) În cazul amânării procesului, arbitrajul, în funcţie de timpul necesar citării participanţilor la proces, prezentării de probe sau efectuării de acte procedurale, fixează data noii şedinţe. Data este adusă în scris la cunoştinţă celor prezenţi, care contrasemnează. Persoanelor care nu s-au prezentat şi celor antrenate recent în proces locul, data şi ora noii şedinţe li se comunică prin citaţie sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentele Reguli.
(3) Partea care a fost prezentă sau reprezentată la un termen nu va fi citată în tot cursul arbitrajului, fiind presupusă că cunoaşte termenele următoare, în afară de cazul în care părţile nu au convenit altfel.
(4) Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi preschimbat, decât pentru motive temeinice şi cu citarea părţilor.
(5) Când procedura de citare este legal îndeplinită, examinarea, chiar şi asupra fondului, poate continua în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţa părţilor.
(6) Încheierea de amânare a procesului nu se supune nici unei căi de atac.
Art.94. Audierea martorilor în cazul amânării procesului.
În cazul amânării procesului, arbitrajul este în drept să audieze martorii prezenţi dacă în şedinţa arbitrală sunt de faţă părţile. Citarea repetată a acestor martori într-o nouă şedinţă se admite numai în caz de necesitate.
Art.95. Arbitrarea pricinii în fond.
(1) Preşedintele şedinţei de arbitraj anunţă începerea examinării pricinii în fond. Examinarea pricinii în fond începe cu un raport asupra pricinii, prezentat de preşedintele şedinţei sau de un arbitru. După aceasta, preşedintele clarifică dacă, reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile doresc să încheie procesul cu o tranzacţie.
(2) În cadrul examinării pricinii în fond, preşedintele şedinţei este obligat să creeze condiţii pentru ca participanţii la proces să-şi expună considerentele referitor la circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii, să facă completări şi să prezinte probe în condiţiile prezentelor Reguli. În acest scop, arbitrajul trebuie, după caz, să elucideze împreună cu participanţii la proces circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi să cerceteze probele din dosar.
Art.96. Renunţarea la arbitraj şi renunţarea la drept.
(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la arbitraj, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă. Renunţarea la arbitraj se constată prin încheiere de încetare a procesului. Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii, arbitrajul, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea la procedura arbitrală nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.
(2) În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, arbitrajul va înceta procesul, cu excepţia cazului în care partea opusă îi solicită să se pronunţe asupra pretenţiei. În acest caz, arbitrajul dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor. Renunţarea asupra dreptului se face în şedinţă sau prin înscris autentic. Înainte de admiterea renunţării la drept, arbitrajul explică, în cadrul şedinţei arbitrale, reclamantului efectele juridice a renunţării.
Art. 97. Recunoaşterea acţiunii de către pârât şi tranzacţia părţilor.
(1) Recunoaşterea acţiunii de către pârât sau condiţiile tranzacţiei de împăcare se consemnează în procesul-verbal al şedinţei arbitrale şi se semnează de pârât sau de ambele părţi.
(2) Preşedintele şedinţei trebuie să ia măsuri, pentru ca părţile să soluţioneze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase. În acest scop, arbitrajul poate acorda părţilor, la cerere, un termen de conciliere şi poate cere prezentarea lor personală în arbitraj chiar dacă sunt reprezentate în proces.
(3) Dacă recunoaşterea acţiunii de către pârât sau tranzacţia părţilor sunt exprimate în cereri scrise, adresate arbitrajului, ele se anexează la dosar, fapt menţionat în procesul-verbal al şedinţei de arbitrare.
(4) Înainte de a admite recunoaşterea acţiunii de către pârât, înainte de a confirma tranzacţia părţilor, arbitrajul explică pârâtului sau părţilor efectele acestor acte de procedură.
(5) În cazul confirmării tranzacţiei, arbitrajul pronunţă o Hotărârea prin care dispune încetarea procesului. Hotărârea trebuie să conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de arbitraj. În cazul recunoaşterii acţiunii de către pârât şi admiterii ei de către arbitraj, se pronunţă o hotărâre de admitere a pretenţiilor reclamantului.
(6) Dacă respinge recunoaşterea acţiunii de către pârât sau dacă nu confirmă tranzacţia părţilor, arbitrajul pronunţă în acest sens o încheiere motivată şi examinează pricina în fond.
Art.98. Modificarea pretenţiilor din acţiunea arbitrală.
(1) În cazul modificării pretenţiilor din acţiune, arbitrajul va amâna procesul, acordând un termen pârâtului pentru prezentarea întâmpinării.
(2) Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în procesul –verbal/încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în arbitraj, sau cererile scrise:
a)  când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
b)  când reclamantul măreşte sau micşorează mărimea obiectului cererii;
c)  când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
d)  când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Art. 99. Explicaţiile participanţilor la proces.
După prezentarea raportului asupra pricinii, arbitrajul ascultă explicaţiile reclamantului şi ale persoanei care a intervenit în proces din partea reclamantului, ale pârâtului şi ale intervenientului care participă din partea pârâtului, precum şi ale celorlalţi participanţi la proces. Participanţii la proces au dreptul să-şi pună reciproc întrebări. Tribunalul arbitral are dreptul să pună participanţilor la proces întrebări în orice moment al explicaţiilor acestora. Preşedintele şedinţei poate acorda de mai multe ori cuvânt părţilor, după caz.
Art. 100. Stabilirea consecutivităţii cercetării probelor.
După ce ascultă explicaţiile participanţilor la proces, tribunalul arbitral, luând în considerare opinia acestora, stabileşte consecutivitatea cercetării probelor, care poate fi modificată ulterior. În cazul, dacă părţile nu convin altfel, în primul rând, se cercetează probele prezentate de reclamant.
Art.101. Procedura de audiere a martorului.
(1) Înainte de a audia martorul, preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea acestuia, îi explică drepturile şi obligaţiile procedurale şi solicită să semneze o declaraţie prin care acesta se obligă să depună mărturii complete şi sincere.
(2) Arbitrajul nu poate să recurgă la mijloace de constrângere şi nici să aplice sancţiuni martorilor pentru depunerea cu bună ştiinţă a unor mărturii mincinoase. Pentru luarea acestor măsuri, partea sau părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti competente.
(3) Partea care a solicitat citarea în arbitraj a martorului poate renunţa la audierea lui. Partea adversă însă poate cere interogarea martorului prezent în şedinţă de arbitraj.
(4) Fiecare martor este audiat separat. Preşedintele şedinţei constată atitudinea martorului faţă de participanţii la proces, îi propune să comunice arbitrajului tot ceea ce cunoaşte personal despre subiectul audierii.
(5) Martorului i se pot pune întrebări cu permisiunea preşedintelui şedinţei de arbitraj. Prima care pune întrebări este persoana la a cărei cerere a fost citat martorul şi reprezentantul acesteia, urmează ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţii lor. Tribunalul arbitral are dreptul să pună întrebări martorului în orice moment al audierii lui.
(6) Tribunalul arbitral poate audia din nou martorul, după caz, în aceeaşi şedinţă sau în şedinţa următoare, poate face confruntarea martorilor pentru a se clarifica asupra depoziţiilor contradictorii ale acestora.
(7) În cazul în care constată că întrebarea adresată martorului de către un participant la proces este ofensatoare sau tinde să dovedească un fapt ce nu se referă la pricină, arbitrajul nu o va încuviinţa. La cererea participantului, tribunalul arbitral emite o încheiere asupra întrebării, precum şi asupra motivului respingerii ei.
(8) Martorul audiat rămâne în sala de şedinţă pînă la încheierea dezbaterilor arbitrale, dacă tribunalul arbitral nu va permite retragerea lui din sală.
Art.102. Folosirea de către martor a unor însemnări.
În timpul depoziţiilor, martorul se poate folosi de însemnări în cazul în care depoziţiile lui se referă la cifre şi date. Însemnările se prezintă instanţei şi participanţilor la proces şi pot fi anexate la dosar în baza unei încheieri arbitrale.
Art.103. Audierea martorului minor.
(1) La audierea martorului în vârstă de pînă la 14 ani ori, când arbitrajul găseşte de cuviinţă, la audierea martorului în vârstă de la 14 pînă la 16 ani, va fi citat să asiste un pedagog. Sunt citaţi, după caz, şi părinţii, înfietorii, tutorele sau curatorul minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la proces, pot, cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului, să-şi expună considerentele referitor la persoana martorului şi la conţinutul depoziţiilor lui.
(2) În cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, arbitrajul poate dispune, printr-o încheiere, ascultarea minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă. După revenirea completului în sala de şedinţe, participanţilor la proces li se comunică depoziţiile martorului minor.
(3) După ce a fost audiat, martorul în vârstă de pînă la 16 ani părăseşte sala de şedinţe, dacă tribunalul arbitral nu consideră că prezenţa lui este necesară.
Art.104. Audierea participantului cu handicap fizic.
Dacă cel ce urmează a fi audiat de arbitraj este mut sau surd ori dacă, din alte motive, nu se poate exprima, întrebările şi răspunsurile se fac în scris şi se anexează la procesul-verbal, iar dacă nu poate citi şi scrie, se foloseşte de un interpret.
Art.105. Consemnarea depoziţiilor martorului în proces - verbal.
(1) Depoziţiile martorului se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj de către tribunalul arbitral, sau de secretar dacă a fost desemnat şi se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşitul lor de preşedintele şedinţei, de secretar şi de martor, după ce acesta din urmă ia cunoştinţă de ele. Ne dorinţa sau imposibilitatea martorului de a semna se consemnează în procesul-verbal.
(2) Orice completare, schimbare şi ştersătură în depoziţie trebuie acceptată şi semnată de preşedintele şedinţei, de secretar şi de martor, sub sancţiunea nulităţii lor. Locurile nescrise din depoziţie trebuie împlinite cu linii, astfel încît să nu se poată adăuga nimic.
(3) Depoziţiilor martorilor, obţinute la faţa locului în modul stabilit de prezentele Reguli, li se dă citire în şedinţă de arbitraj. După aceasta, participanţii la proces pot da explicaţii asupra lor.
Art.106. Cercetarea înscrisurilor.
(1) Înscrisurilor şi proceselor-verbale privind cercetarea înscrisurilor, încheiate la faţa locului în modul stabilit de prezentele Reguli, li se dă citire în şedinţă de arbitraj, apoi se prezintă participanţilor la proces şi reprezentanţilor şi, după caz, experţilor, specialiştilor şi martorilor. După aceasta, participanţii la proces pot da explicaţii asupra lor.
(2) Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte spre păstrarea arbitrajului, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.
(3) Dacă partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, arbitrajul va putea obliga partea să depună originalul în păstrarea arbitrajului.
(4) Înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite arbitrării şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.
(5) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase, decât după ce se vor lăsa copii legalizate de tribunalul arbitral, la care s-a făcut depunerea.
Art.107. Cercetarea probelor materiale.
(1) Probele materiale se cercetează de arbitraj şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces şi reprezentanţilor lor, precum şi experţilor, specialiştilor şi martorilor, după caz. Persoanele cărora li s-au prezentat probe materiale pot atrage atenţia arbitrajului asupra circumstanţelor aferente actului cercetării. Declaraţiile depuse se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj.
(2) Proceselor-verbale privind cercetarea probelor materiale încheiate la faţa locului li se dă citire în şedinţă de arbitraj, după care participanţii la proces pot prezenta explicaţii asupra lor.
Art.108. Examinarea la faţa locului.
(1) Înscrisurile şi probele materiale greu sau imposibil de a fi prezentate în arbitraj pot fi examinate şi cercetate la locul lor de aflare sau păstrare. Referitor la examinarea şi cercetarea probelor la faţa locului arbitrajul pronunţă o încheiere.
(2) Despre locul, data şi ora examinării probelor la faţa locului arbitrajul comunică participanţilor la proces şi reprezentanţilor lor. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea. Sunt citaţi, după caz, experţii, specialiştii şi martorii.
(3) Rezultatele examinării şi cercetării probelor la faţa locului se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj. La acesta se anexează planurile, schemele, desenele tehnice, calculele, copiile de pe documente făcute sau verificate în procesul cercetării probelor, înregistrările video, fotografiile de pe înscrisuri şi probele materiale făcute în timpul cercetării la faţa locului, precum şi raportul de expertiză, explicaţiile specialistului.
Art.109. Reproducerea înregistrărilor audio-video, cercetarea lor.
(1) Reproducerea înregistrărilor audio-video are loc în sala de şedinţe sau în o altă încăpere special amenajată, consemnându-se în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj semnele distinctive ale surselor de probă reproductivă şi data reproducerii. După aceasta, arbitrajul audiază explicaţiile participanţilor la proces. Reproducerea înregistrării audio-video poate fi repetată în întregime sau parţial.
(2) Pentru elucidarea unor date din înregistrările audio-video, arbitrajul poate antrena în proces un specialist sau, după caz, poate dispune efectuarea unei expertize.
Art.110. Cererea de declarare a probelor ca fiind false.
(1) În cazul în care se declară că, proba din dosar este falsă, persoana care a prezentat-o poate cere arbitrajului să o excludă ca mijloc de probaţiune şi să soluţioneze pricina în baza altor probe.
(2) Pentru verificarea declaraţiei de defăimare a probei ca fiind falsă, arbitrajul poate dispune efectuarea unei expertize sau poate propune părţilor să prezinte alte probe.
(3) Dacă persoana care defăimează înscrisul indică autorul sau complicele falsului, arbitrajul poate amâna examinarea pricinii, prezentând procurorului proba împreună cu procesul-verbal respectiv.
(4) Când cazul nu conţine elementele constitutive ale infracţiunii, falsul se va cerceta de arbitraj prin orice mijloc de probă.
Art.111. Cercetarea concluziei expertului.
Concluziei expertului i se dă citire în şedinţa de arbitraj. Pentru clarificarea sau completarea concluziei, expertului i se pot adresa întrebări. Prima care adresează întrebări expertului este persoana la a cărei cerere a fost dispusă efectuarea expertizei şi reprezentantul ei, urmează ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţii lor. Dacă efectuarea expertizei a fost dispusă de arbitraj din oficiul, primii care adresează întrebări expertului sunt reclamantul şi reprezentantul lui. Arbitrajul are dreptul să adreseze întrebări expertului în orice moment al audierii lui.
Art.112. Efectuarea expertizei suplimentare sau a expertizei repetate.
(1) Raportul de expertiză examinat în şedinţă de arbitraj se apreciază de arbitraj deopotrivă cu celelalte probe şi nu are pentru aceasta forţă probantă prestabilită. Respingerea raportului de expertiză trebuie să fie motivată în hotărârea arbitrală sau în încheierea cu privire la efectuarea expertizei suplimentare ori a expertizei repetate.
(2) În cazul în care raportul de expertiză nu este suficient de clar sau nu este deplin, arbitrajul poate dispune în şedinţă de arbitraj efectuarea unei expertize suplimentare, încredinţând-o aceluiaşi sau unui alt expert.
(3) Dacă respinge raportul de expertiză din motivul netemeiniciei lui sau al contradicţiilor dintre raporturile mai multor experţi, arbitrajul poate dispune în şedinţă de arbitraj efectuarea unei expertize repetate, încredinţând-o unui alt expert sau unor alţi experţi.
Art.113. Consultaţia specialistului.
(1) La cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi vizionarea înregistrărilor audio-video, la dispunerea unei expertize, la audierea martorilor, la adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, precum şi în probleme de drept litigios, arbitrajul, printr-o încheiere, poate atrage, din oficiu sau la cererea oricărui participant la proces, specialişti în domeniul respectiv pentru consultaţii, explicaţii şi ajutor tehnic (la fotografieri, la elaborare de planuri şi scheme, la selectare de probe (modele) pentru expertiză, la evaluare de bunuri etc.).
(2) Persoana citată în calitate de specialist este în drept să răspundă la întrebări, să dea în scris sau oral consultaţii şi explicaţii, să-i acorde asistenţă tehnică, după caz.
(3) Specialistul dă în arbitraj explicaţii scrise sau orale, în funcţie de cunoştinţele profesionale şi de genul activităţii sale, fără a efectua investigaţii speciale.
(4) Consultaţiei şi explicaţiei scrise a specialistului li se dă citire în şedinţă de arbitraj. Ele se anexează la dosar. Consultaţia şi explicaţia orală a specialistului se consemnează în procesul-verbal/încheierii şedinţei de arbitraj.
(5) Pentru clarificarea şi completarea consultaţiei, specialistului i se pot adresa întrebări. Prima care adresează întrebări este persoana la a cărei cerere specialistul este antrenat în proces, precum şi reprezentantul ei, urmează ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţii lor. Dacă specialistul a fost antrenat în proces din oficiul tribunalului arbitral, primii care îi adresează întrebări sânt reclamantul şi reprezentantul lui. Arbitrajul are dreptul să adreseze întrebări specialistului în orice moment al audierii lui.
Art.114. Finalizarea arbitrării pricinii în fond.
(1) După examinarea tuturor probelor din dosar, preşedintele şedinţei de arbitraj precizează dacă participanţii la proces şi reprezentanţii acestora doresc să dea explicaţii suplimentare ori să formuleze cereri sau, după caz, demersuri noi pentru completarea materialelor din dosar.
(2) Dacă nu se fac astfel de cereri sau demersuri noi sau după soluţionarea cererilor şi demersurilor formulate şi îndeplinirea în cazurile necesare a acţiunilor procesuale suplimentare, preşedintele şedinţei declară finalizarea examinării pricinii, trecând la dezbateri orale.
(3) Preşedintele şedinţei de arbitraj explică participanţilor la proces că ele, în dezbaterile orale, şi tribunalul arbitral la adoptarea hotărârii, sunt în drept să facă trimiteri numai la probele cercetate în şedinţa arbitrală.
Art.115. Dezbaterile orale.
(1) Dezbaterile orale constau în luările de cuvânt ale participanţilor la proces.
(2) În dezbaterile orale, primii care iau cuvânt sânt reclamantul şi reprezentantul lui, urmează pârâtul şi reprezentantul lui. Persoanele care au intervenţie în proces, iau cuvânt după ce au vorbit părţile şi reprezentanţii lor. Dacă există mai mulţi reprezentanţi ai participantului la proces, ordinea cuvântărilor lor o stabileşte arbitrajul.
(3) În cuvântările lor, participanţii la dezbaterile orale nu au dreptul să se refere la probe noi care nu au fost examinate în cadrul procesului arbitral. În cazul în care trebuie prezentate probe noi, participanţii la dezbaterile orale pot cere reluarea examinării pricinii în fond, indicând, totodată, care anume circumstanţe vor fi examinate suplimentar şi în baza căror probe. Arbitrajul, ascultând opiniile celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii sau demersului respectiv.
(4) Arbitrajul nu poate limita durata dezbaterilor orale la un anumit timp, însă preşedintele şedinţei de arbitraj are dreptul să întrerupă cuvântările participanţilor la proces dacă aceştia, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se arbitrează.
(5) În cuvântări nu se admit întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile orale pot fi întrerupte, dar întreruperea nu poate depăşi 3 zile.
Art.116. Replica.
După dezbaterile orale, participanţii la proces pot să mai ia o dată cuvântul în replică, în legătură cu cele spuse în cuvântările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine întotdeauna pârâtului şi reprezentantul lui.
Art.117. Concluzii scrise.
(1) După finisarea examinării cauzei în fond, părţile în loc de dezbateri orale pot să depună arbitrajului concluzii scrise privitor la soluţia propusă de ele în cauză.
(2) Concluziile propuse de părţi nu au caracter obligatoriu pentru arbitraj şi se anexează la dosar.
Art.118. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
(1) După încheierea dezbaterilor orale, arbitrajul se retrage în camera de deliberare pentru adoptarea hotărârii, fapt despre care preşedintele şedinţei de arbitraj îi anunţă pe cei prezenţi în sala de şedinţe. Din motive întemeiate, deliberările şi pronunţarea hotărârii pot fi amânate cu cel mult 10 zile. În unele cazuri, se poate adopta numai dispozitivul hotărârii, redactarea hotărârii motivate amânându-se pe acelaşi termen.
(2) În cazul în care cauza se examinează de arbitru unic, el poate adopta hotărârea respectivă imediat în sala de şedinţă. Dacă este necesar, pentru soluţionarea cauzei, arbitru unic poate anunţa întrerupere pentru aceeaşi zi sau, după caz, amână pronunţarea hotărârii pe un termen de cel mult 10 zile.
(3) În cazul amânării deliberărilor şi pronunţării hotărârii, arbitrajul informează părţile despre locul, data şi ora pronunţării ei.
(4) După semnarea hotărârii, arbitrajul revine în sala de şedinţe, unde preşedintele şedinţei sau unul dintre arbitri dă citire hotărârii arbitrale.
(5) Arbitrajul se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru examinarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
(6) Arbitrajul poate lua hotărâre în cauza arbitrală în bază de înscrisuri, documente şi de alte dovezi scrise, prezentate de părţi, fără dezbateri orale ale cauzei, dacă aşa au prevăzut părţile sau dacă ele au renunţat la dezbaterile orale.
(7) Dacă este expusă într-o limbă pe care participanţii la proces nu o cunosc, hotărârea arbitrală trebuie citită de traducător în limba în care s-a desfăşurat procesul ori în limba utilizată de ei în proces.
(8) În cazul în care la adoptarea hotărârii se expune opinie separată, aceasta se anexează la dosar.
(9) După pronunţarea hotărârii, preşedintele şedinţei de arbitraj declară închisă şedinţa de arbitraj.
Secţiunea 2-a.
Administrarea dovezilor
Art.119. Probele.
(1) Probe în procesul arbitral sunt elementele de fapt, dobândite în mod legal, care servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.
(2) În calitate de probe se admit elementele de fapt constatate din explicaţiile părţilor şi ale altor persoane interesate în soluţionarea pricinii, din depoziţiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experţilor.
(3) Probele obţinute cu încălcarea legii nu au putere de probaţiune şi nu pot fi puse de arbitraj în temeiul hotărârii.
(4) Când o parte renunţă la probele ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
Art.120. Obligaţia probaţiunii în arbitraj.
(1) Fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă părţile nu au convenit altfel.
(2) Administrarea probelor se efectuează în şedinţa de arbitraj în ordinea stabilită de arbitraj. Acesta poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral. Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor orale asupra fondului. Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.
(3) Partea care nu a exercitat pe deplin obligaţia de a dovedi anumite fapte este în drept să înainteze arbitrajului un demers prin care solicită audierea părţii adverse în privinţa acestor fapte, dacă solicitarea nu se referă la circumstanţele pe care arbitrajul le consideră dovedite.
(4) Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sânt determinate definitiv de arbitraj, pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.
(5) În cazul nerespectării prevederilor legii, privind legalizarea probelor ori, al pierderii unui document autentic, efectul defavorabil al nedovedirii afirmaţiilor referitoare la circumstanţele de fapt ale pricinii va cădea asupra părţii sau altui participant la proces care a avut posibilitatea şi care trebuia să se asigure pînă la arbitraj cu probă veridică fără a suscita îndoieli.
(6) Arbitrajul este în drept să propună părţilor şi altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor.
Art.121. Prezentarea şi reclamarea probelor.
Probele se adună şi se prezintă de către părţi şi de alţi participanţi la proces. Dacă în procesul de adunare a probelor apar dificultăţi, arbitrajul sau o parte cu aprobarea arbitrajului poate să adreseze în instanţa de judecată competentă cerere de acordare a asistenţei la obţinerea probelor. Instanţa de judecată poate executa această solicitare în limitele competenţei sale şi în conformitate cu regulile stabilite pentru obţinerea probelor şi darea delegaţiilor judecătoreşti.
Art.122. Administrarea înscrisurilor şi probelor materiale la locul lor de păstrare sau aflare.
(1) Tribunalul arbitral poate administra înscrisurile şi probele materiale la locul de păstrare sau de aflare dacă prezentarea lor în arbitraj este imposibilă sau dificilă.
(2) Tribunalul arbitral pronunţă o încheiere privind locul, data şi ora cercetării la faţa locului a probelor şi înştiinţează persoanele interesate în soluţionarea pricinii. Neprezentarea lor însă nu împiedică administrarea probelor. La faţa locului pot fi chemaţi, după caz, martorii, interpreţii, specialiştii şi experţii. Specialiştii pot efectua măsurări, fotografieri, filmări, înregistrări audio şi video, pot elabora planuri, scheme şi pot face alte acte necesare.
(3) Dacă felul probei îngăduie şi părţile se învoiesc, arbitrajul care administrează dovada poate fi scutit de citarea părţilor.
(4) Privitor la administrarea probelor la faţa locului se încheie un proces-verbal.
Art.123. Pertinenţa probelor.
Arbitrajul reţine spre examinare şi cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului.
Art.124. Admisibilitatea probelor.
(1) Circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.
(2) Admisibilitatea probelor se determină în conformitate cu legea în vigoare la momentul eliberării lor.
(3) Se consideră inadmisibile probele obţinute cu încălcarea prevederilor legii, cum ar fi inducerea în eroare a participantului la proces, încheierea actului de către o persoană neîmputernicită, încheierea defectuoasă a actului procedural, alte acţiuni ilegale. 
Art. 125. Temeiurile degrevării de probaţiune.
(1) Faptele pe care arbitrajul le-a declarat unanim cunoscute (faptele de notorietate publică) nu se cer a fi dovedite.
(2) Faptele stabilite printr-o hotărâre irevocabilă, într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă judecătorească de drept comun sau specializată, sau în arbitraj, sunt obligatorii pentru arbitrajul care examinează pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la examinarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.
(3) Sentinţa pronunţată de instanţa judecătorească într-o cauză penală, rămasă irevocabilă, este obligatorie pentru arbitrajul chemat să se pronunţe asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa, numai dacă aceste acte au avut loc şi numai în măsura în care au fost săvârşite de persoana în cauză.
(4) Faptele care, conform legii, sunt prezumate a fi stabilite, nu trebuie dovedite de persoana în a cărei favoare se prezumă. Prezumarea faptelor poate fi contestată, conform regulilor generale de probaţiune, de persoana interesată dacă legea nu dispune altfel. Arbitrajul este în drept să verifice din oficiu veridicitatea faptelor prezumate.
(5) Faptele constatate printr-un act al autorităţii publice nu au putere pentru arbitraj.
(6) Faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.
Art.126. Decăderea din dreptul de a prezenta probe.
(1) Înscrisurile şi alte mijloace de probaţiune pe care reclamantul sau pârâtul nu le-a menţionat în acţiunea sau referinţă trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel târziu la data primului termen de înfăţişare. În cazul în care procedura arbitrală are loc în baza înscrisurilor, documentelor şi altor dovezi scrise, prezentate de părţi, fără dezbateri orale, reclamantul sau pârâtul trebuie să ridice dovezile în cel mult 15 zile de la data depunerii referinţei. Probele care nu au fost cerute în aceste condiţii nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului afară de cazurile în care:
a)  necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;
b)  administrarea probei nu pricinuieşte amânarea soluţionării litigiului.
(2) Partea care cere dovada cu martori, efectuarea unei expertize, cercetarea probei la faţa locului, sau asigurarea probei este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţarea cererii, să depună suma stabilită de arbitraj pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului. Neplata, de către solicitantul, a sumei stabilite de arbitraj pentru cercetarea dovezilor, despăgubirea martorilor şi efectuarea expertizei atrage decăderea din dovada încuviinţată. Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână examinarea cauzei, sau dacă partea interesată acordă o garanţie de plată.
(3) Când dovada cu martori a fost încuviinţată de arbitraj, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţi sunt de faţă. Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.
(4) Partea decăzută din dreptul de a administra dovada poate să se apere, discutând în fapt şi de drept temeinicia susţinerilor şi dovezilor părţii opuse.
Art.127. Asigurarea probelor şi constatarea stării de fapt.
(1) Participanţii la proces interesaţi să prevină dispariţia ori imposibilitatea administrării în viitor a unei probe utile pentru dovedirea pretenţiilor şi/sau care au interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe pînă la administrarea dovezilor, pot cere arbitrajului asigurarea probei şi/sau să facă constatarea la faţa locului a stării de fapt. Asigurarea se face de arbitraj prin audierea martorului, efectuarea expertizei etc., iar constatarea stării de fapt prin cercetarea la faţa locului şi prin alte modalităţi stabilite.
(2) Asigurarea probelor şi constatarea stării de fapt înainte de intentarea procesului în arbitraj se efectuează de către notari sau de persoanele oficiale ale misiunilor diplomatice în privinţa cetăţenilor străini, sau a cetăţenilor aflaţi peste hotare, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
Art.128. Cererea de asigurare a probelor şi de constatare a stării de fapt.
(1) Cererea de asigurare a probelor şi/sau de constatare a stării de fapt se depune la arbitrajul competent să examineze pricina sau, după caz, la notarul de la locul îndeplinirii actelor de procedură în vederea asigurării probelor.
(2) În cererea de asigurare a probelor şi/sau de constatare a stării de fapt se indică esenţa pricinii, datele părţilor, inclusiv domiciliul ori sediul lor, probele a căror asigurare sau constatare se cere, faptele ce urmează a fi confirmate sau infirmate prin aceste probe, motivul solicitării asigurării probelor sau constatării stării de fapt. Admiterea sau respingerea cererii de asigurare a probelor se efectuează printr-o încheiere emisă de arbitraj, care nu poate fi atacată decât o dată cu fondul.
Art.129. Procedura de asigurare a probelor.
(1) Arbitrajul examinează cererea de asigurare a probelor şi/sau a cererii de constare a stării de fapt, fără citarea părţilor. Asigurarea probelor şi constatarea stării de fapt se efectuează de către arbitraj conform prevederilor prezentelor Reguli privind cercetarea probei.
(2) Încheierea, procesele-verbale de constatare şi toate probele adunate în cadrul asigurării lor se trimit şi/sau se reţin de tribunalul arbitral constituit care examinează pricina, înştiinţând despre aceasta participanţii la proces.
(3) În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea stării de fapt se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afara orelor legale, cu încuviinţarea tribunalului arbitral.
(4) Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute, pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
(5) Cheltuielile făcute cu asigurarea probelor şi/sau constatarea stării de fapt vor fi ţinute în seama solicitantului.
Art.130. Aprecierea probelor.
(1) Arbitrajul apreciază probele după intima sa convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de normele de drept şi de uzanţele comerciale. 
(2) Nici un fel de probe nu au pentru arbitraj o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.
(3) Fiecare probă se apreciază de arbitraj privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea pricinii.
(4) Ca rezultat al aprecierii probelor, arbitrajul este obligat să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele.
(5) Proba este declarată ca fiind veridică dacă arbitrajul constată prin cercetare şi comparare cu alte probe că datele pe care le conţine corespund realităţii.
Art.131. Explicaţiile date de părţi şi persoane intervenite în proces.
(1) Explicaţiile date de părţi şi intervenienţi asupra circumstanţelor care le sunt cunoscute şi care au importanţă în proces, urmează a fi verificate şi evaluate deopotrivă cu celelalte probe. Explicaţiile pot fi date oral sau în scris. Dacă partea audiată are mai mulţi coparticipanţi procesuali, arbitrajul, în funcţie de circumstanţele pricinii, determină necesitatea interogării tuturor coparticipanţilor sau numai a unora din ei.
(2) Arbitrajul poate considera suficiente pentru proces circumstanţele determinate în baza explicaţiilor uneia dintre părţi, dacă cealaltă deţine proba solicitată de arbitraj, dar nu o prezintă.
(3) Dacă partea obligată să dovedească afirmaţiile sale deţine, dar nu prezintă arbitrajului, probele necesare, arbitrajul este în drept să-şi întemeieze concluziile pe explicaţiile date de partea adversă.
(4) Dacă o parte recunoaşte în şedinţă de arbitraj sau în cadrul altor acte de procedură, faptele pe care cealaltă parte îşi întemeiază pretenţiile sau obiecţiile, aceasta din urmă este degrevată de obligaţia dovedirii lor. Recunoaşterea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de arbitraj. Recunoaşterea expusă în scris se anexează la materialele dosarului.
(5) Renunţarea la recunoaşterea efectuată în arbitraj influenţează recunoaşterea numai, dacă partea, care a recunoscut faptele, dovedeşte că mărturisirea lor nu corespunde adevărului, ci este rezultatul unei erori. Numai în acest caz, recunoaşterea îşi pierde valabilitatea.
(6) În cazul, când arbitrajul are îndoieli referitor la recunoaşterea efectuată, constatând că, s-a procedat astfel pentru tăinuirea circumstanţelor reale ale pricinii ori, în urma unei înşelăciuni, violenţe, ameninţări sau erori, ea va respinge, printr-o încheiere, recunoaşterea. În acest caz, faptele recunoscute urmează a fi dovedite în baza regulilor generale.
(7) Recunoaşterea acţiunii sau a faptelor efectuate în arbitraj îşi păstrează veridicitatea şi în instanţele de judecată.
Art.132. Depoziţiile martorului.
(1) Martor poate fi orice persoană care nu are interes în proces şi căreia îi sunt cunoscute, direct sau indirect, fapte referitoare la pricină. Depoziţiile martorului nu pot fi considerate probă, dacă el nu a cunoscut personal faptele.
(2) Arbitrajul va încuviinţa şi va dispune ascultarea numai martorilor care au fost propuşi prin cerere şi întimpinare. În cazul când nevoia dovezii cu martori ar reieşi din dezbateri, partea interesată va depune lista martorilor, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare. Solicitantul citării în arbitraj a unui martor este obligat să demonstreze ce fapte importante pentru soluţionarea pricinii poate confirma acest martor şi să comunice arbitrajului numele şi domiciliul lui. Arbitrajul va putea mărgini numărul martorilor propuşi.
(3) Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.
Art.133. Persoanele care nu pot fi audiate ca martori în arbitraj.
Nu pot fi citaţi în arbitraj şi audiaţi în calitate de martori:
a)  persoanele care, din cauza vârstei fragede ori a handicapului lor fizic sau mental, nu sunt în stare să înţeleagă just faptele şi să depună asupra lor mărturii veridice;
b)  slujitorii cultelor, medicii, avocaţii, notarii şi orice alte persoane pe care legea le obligă să păstreze secretul informaţiei confidenţiale primite în exerciţiul funcţiunii;
c)  funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra datelor ce constituie secret ocrotit de lege care le-au parvenit în această calitate, dacă nu au fost degrevaţi, în modul stabilit, de obligaţia păstrării lui;
d)  persoanele care, în virtutea funcţiei profesionale, au participat la pregătirea, executarea sau răspândirea publicaţiilor periodice, emisiunilor televizate sau radiodifuzate referitor la personalitatea autorului, executorului sau alcătuitorului de materiale ori documente, la informaţia parvenită de la aceştia în legătură cu activitatea lor, dacă materialele şi documentele sunt destinate redacţiei;
e)  judecătorii şi arbitrii, referitor la problemele apărute în dezbaterea circumstanţelor pricinii în camera de deliberare la pronunţarea hotărârii sau sentinţei.
Art.134. Dreptul refuzului de a depune mărturii.
Sânt în drept să refuze de a face depoziţii în calitate de martor în arbitraj:
a)  soţul împotriva soţiei, soţia împotriva soţului, inclusiv cei divorţaţi, copiii, inclusiv cei adoptaţi (înfiaţi), împotriva părinţilor, părinţii împotriva copiilor, inclusiv celor adoptaţi (înfiaţi);
b)  fraţii şi surorile unul împotriva altuia, buneii împotriva nepoţilor, nepoţii împotriva buneilor;
c)  logodnicii, concubinii unul împotriva altuia;
d)  persoana ale cărei depoziţii pot cauza prejudicii materiale sau morale martorului sau persoanelor cu care se află în relaţiile menţionate la lit. a), b) şi c);
e)  persoana ale cărei depoziţii pot duce la dezonorarea sau pot crea un pericol de urmărire administrativă sau penală lor sau persoanelor cu care se află în relaţiile specificate la lit.a), b) şi c);
f)   persoanele care nu pot depune mărturie fără a dezvălui secretul profesional sau comercial;
g)  deputaţii – referitor la datele care le-au devenit cunoscute în virtutea îndeplinirii obligaţiilor de deputat;
h)  avocaţii parlamentari, referitor la faptele care le-au devenit cunoscute în exerciţiul împuternicirilor.
Art.135. Declaraţia martorului privind refuzul de a depune mărturii.
(1) Martorul care refuză a depune mărturii urmează să declare în scris refuzul pînă la depunerea mărturiilor, documentând motivele refuzului. Arbitrajul înştiinţează părţile despre refuzul martorului.
(2) Refuzul martorului de a depune mărturii expus oral în şedinţa de arbitraj se consemnează în procesul-verbal/încheiere a şedinţei.
Art.136. Obligaţiile şi drepturile martorului.
(1) Persoana citată în calitate de martor urmează să se prezinte în faţa arbitrajului la data şi la ora stabilită şi să depună mărturii veridice. Dacă, martorul nu se înfăţişează la data şi ora stabilită, arbitrajul va putea purcede la examinarea cazului în lipsa lui. Martorul citat care nu se poate prezenta la arbitraj din cauză de sănătate, bătrâneţe, invaliditate sau din alte motive pe care aceasta le consideră întemeiate poate fi audiat de arbitraj la locul aflării sale.
(2) Pentru depoziţii false făcute cu bună ştiinţă, martorul răspunde în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(3) Martorul are dreptul la restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu citarea sa în arbitraj şi la o compensaţie pentru sustragere de la ocupaţiile sale obişnuite, al cărei cuantum se determină în modul stabilit de prezentele Reguli.
Art.137. Înscrisurile.
(1) Se consideră înscris orice document, act, convenţie, contract, certificat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu litere, cifre, semne grafice, precum şi primit prin fax, poştă electronică ori prin alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informaţiei care se referă la circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii şi care pot confirma veridicitatea lor.
(2) Se consideră probă scrisă sentinţele, hotărârile şi alte acte judecătoreşti şi/sau arbitrale, procesele-verbale ale actelor procedurale, procesele-verbale ale şedinţelor judiciare şi de arbitraj, anexele (scheme, proiecte, desene etc.) la procesele-verbale ale actelor procedurale.
Art.138. Prezentarea înscrisurilor.
(1) Înscrisurile se depun în arbitraj de către părţi şi de alţi participanţi la proces.
(2) Dacă înscrisul se păstrează la o autoritate, organizaţie sau la o altă persoană sau instituţie, arbitrajul, la cererea participantului la proces, poate solicita prezentarea lui în termen, sau poate reclama proba prin intermediul instanţei judecătoreşti competente. Această prescripţie nu se referă la înscrisurile care pot fi obţinute fără concursul arbitrajului sau instanţei de judecată. Obţinerea şi prezentarea înscrisului se fac pe cheltuiala solicitantului. Suma de plată va fi stabilită prin încheiere irevocabilă.
(3) Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, arbitrajul poate ordona înfăţişarea lui. Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în arbitraj la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
(4) Dacă pentru soluţionarea pricinii, importanţă are numai o parte din document, arbitrajul primeşte un extras din el, autentificat în modul stabilit de lege.
(5) Înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit, indicându-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original când, conform normelor de drept, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original, sau când copiile de pe documentul prezentat au conţinut contradictoriu, precum şi în alte cazuri când arbitrajul consideră necesară prezentarea originalului.
(6) Dacă, în conformitate cu afirmaţiile părţii interesate, documentul în original se află pe mâna părţii adverse, probaţiunea se efectuează prin înaintarea unui demers privind obligarea părţii adverse la prezentarea lui în original. În cazul în care partea adversă nu execută încheierea arbitrajului privind prezentarea documentului în original, se va utiliza copia de pe original, prezentată de persoana interesată. Arbitrajul va aprecia forţa probantă a copiei autentificate după intima ei convingere.
(7) Copiile de pe documentele prezentate în arbitraj de către participantul la proces, precum şi de pe cele reclamate din oficiu de arbitraj, se înmânează participanţilor la proces care nu dispun de ele.
(8) Partea care a prezentat un document sau un alt înscris pentru a dovedi anumite circumstanţe poate renunţa la acest mijloc de probaţiune numai cu consimţământul părţii adverse.
Art.139. Aprecierea autenticităţii probelor scrise.
(1) Documentele şi alte acte eliberate de autorităţi şi de persoane cu funcţie de răspundere în limitele competenţei şi împuternicirilor lor se prezumă a fi autentice. Dacă are unele suspiciuni în privinţa autenticităţii lor, arbitrajul este în drept să ceară din oficiu ca autoritatea sau persoana cu funcţie de răspundere care le-a eliberat să certifice autenticitatea lor.
(2) La evaluarea documentelor şi altor înscrisuri, arbitrajul trebuie să se încredinţeze, în raport cu alte probe, că documentul ori un alt înscris este emis de autoritatea autorizată, că este semnat de persoana împuternicită, că documentul conţine toate elementele prescriptibile unor astfel de documente.
(3) La constatarea veridicităţii copiei de pe document sau de pe un alt înscris, arbitrajul verifică procedeul tehnic de copiere, garantarea identităţii cuprinsului copiei cu cel al originalului, modul de conservare a copiei.
(4) Arbitrajul nu poate considera dovedit un fapt adeverit numai prin copia de pe document, dacă originalul este pierdut, iar copiile de pe el prezentate de părţi nu sunt identice, rămânând imposibilă determinarea prin intermediul altor probe a adevăratului cuprins al originalului.
(5) Dacă una dintre părţi sau un alt participant la proces intenţionează să împiedice utilizarea în arbitraj a documentului sau a unui alt înscris prin lichidarea sau prin aducerea lui la inutilizabilitate, afirmaţiile persoanei interesate despre cuprinsul documentului pot fi considerate de arbitraj ca fiind doveditoare.
(6) Puterea probantă a documentului sau a unui alt înscris deteriorat (cu ştersături, radieri, completări etc.) se stabileşte de arbitraj după intima sa convingere.
Art.140. Verificarea de scripte.
(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura. Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia. Când una din părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, arbitrajul va păşi la verificarea înscrisului.
(2) Autenticitatea unui document sau a unui alt înscris poate fi demonstrată prin compararea scrisului ori a semnăturilor. Spre acest sfârşit, arbitrajul va solicita de la persoana căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris, iar persoana interesată trebuie să prezinte în arbitraj documente sau alte acte utile pentru compararea scrisului sau semnăturilor, ori să solicite obţinerea lor prin concursul arbitrajului sau instanţei de judecată. Arbitrajul va primi spre comparare înscrisurile autentice, înscrisurile private netăgăduite de părţi, partea din înscris netăgăduită, scrisul sau semnătura făcută înaintea arbitrajului.
(3) Despre data, locul, condiţiile şi procedura obţinerii modelului de scris sau de semnătură se încheie un proces-verbal, semnat de arbitraj, de persoana care a dat modelul de scris ori de semnătură, de specialist, după caz. Refuzul de a prezenta modelul de scris sau semnătură poate fi calificat de arbitraj ca recunoaşterea scrisului ori a semnăturii.
(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedintele şedinţei şi de părţi. Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă. Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, arbitrajul dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare. Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.
(5) Preşedintele şedinţei va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, după ce va fi semnat şi de părţi. Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
(6) La ziua sorocită, preşedintele şedinţei întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el. Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau declară ca nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat. Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte, sau nu voieşte să răspundă, sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
(7) Dacă, după confruntarea înscrisului cu scrisul ori semnătura persoanei, nu constată adevărul, arbitrajul dispune ca verificarea să se efectueze de către expert.
(8) Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi obligat la plata unei amenzi stabilite de prezentele Reguli şi la despăgubiri în favoarea persoanei interesate, dacă se dovedeşte că înscrisul este autentic.
Art.141. Restituirea înscrisurilor.
(1) După ce hotărârea arbitrală devine irevocabilă, înscrisul se restituie, la cerere, persoanei care l-a prezentat, la dosar anexându-se copia de pe el, autentificată de arbitraj. Nu se restituie înscrisul care şi-a pierdut efectul juridic pentru persoana care a prezentat actul.
(2) Cu încuviinţarea Preşedintelui Arbitrajului Internaţional (AI), înscrisurile pot fi restituite anterior devenirii irevocabile a hotărârilor arbitrale.
Art.142. Probele materiale, determinarea lor.
(1) Sunt probe materiale diferitele obiecte care, prin aspect, calitate, proprietăţi, însuşiri, schimbări, loc de aflare sau prin alte caracteristici, pot servi la constatarea circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii.
(2) Determinarea probelor materiale înseamnă desemnarea obiectelor de cercetare şi stabilirea faptelor care urmează a fi dovedite prin aceste probe. Arbitrajul poate dispune atragerea de specialişti şi experţi la cercetarea probelor materiale.
Art.143. Păstrarea probelor materiale.
(1) Probele materiale se păstrează la dosar ori se predau în camera de păstrare a Arbitrajului Internaţional (AI), însoţite de un registru special. Arbitrajul ia măsuri pentru păstrarea lor intactă.
(2) Obiectele care nu pot fi prezentate în arbitraj se cercetează la locul aflării lor sau în alt loc determinat de arbitraj şi se descriu amănunţit în proces-verbal, încheiat la faţa locului, ori sunt fotografiate, după caz, şi sigilate. Procesul-verbal se anexează la dosar. Cercetarea la faţa locului se face cu concursul participanţilor la proces, în prezenţa martorilor, specialiştilor şi experţilor, după caz.
(3) Cheltuielile de păstrare a probelor materiale suportate de părţi se repartizează între ele conform prezentelor Reguli.
Art.144. Examinarea probelor materiale perisabile.
(1) Arbitrajul examinează de urgenţă probele materiale perisabile la locul lor de aflare, dispun restituirea lor către persoana care le-a prezentat ori remiterea către organizaţia care le poate folosi la destinaţie. În ultimul caz, proprietarului îi pot fi restituite obiecte de acelaşi gen şi calitate ori valoarea lor.
(2) Participanţii la proces sunt înştiinţaţi despre locul, data şi ora examinării probei materiale perisabile. Neprezentarea acestora, înştiinţaţi în mod legal, nu împiedică examinarea probei.
(3) Datele referitoare la examinarea probelor materiale perisabile se consemnează într-un proces-verbal, care se anexează la dosar.
Art.145. Distribuirea probelor materiale.
(1) După ce hotărârea arbitrală rămâne irevocabilă, probele materiale se restituie persoanelor care le-au prezentat ori se remit celor cărora arbitrajul le-a declarat dreptul asupra lor, ori se comercializează în modul stabilit de arbitraj.
(2) Obiectele care, potrivit legii, nu se pot afla în posesiunea persoanelor fizice se remit persoanelor juridice respective.
(3) În unele cazuri, probele materiale, după ce sunt examinate de arbitrajul, se restituie, la cerere, persoanelor care le-au prezentat, chiar înainte de terminarea procesului, dacă aprobarea cererii nu creează impedimente în soluţionarea pricinii.
(4) Referitor la distribuirea probelor materiale înainte de adoptarea hotărârii, arbitrajul emite o încheiere, care nu poate fi atacată sub nici o formă.
Art.146. Înregistrările audio-video
(1) Persoana care prezintă o înregistrare audio-video pe un suport electronic sau de altă natură, ori solicită reclamarea unor astfel de înregistrări este obligată să indice persoana care a efectuat înregistrarea, timpul şi condiţiile înregistrării.
(2) Nu poate servi ca probă înregistrarea audio-video ascunsă, dacă nu este permisă prin lege.
Art.147. Păstrarea şi restituirea suporturilor înregistrărilor audio-video.
(1) Suporturile înregistrărilor audio-video se păstrează în arbitraj, însoţite de un registru special. Instanţa ia măsuri pentru păstrarea lor intactă. Păstrarea şi cercetarea înregistrărilor audio-video se efectuează în condiţiile stabilite de prezentele Reguli.
(2) După ce hotărârea arbitrală devine irevocabilă, suporturile înregistrărilor audio-video pot fi restituite persoanei care le-a prezentat. În cazuri excepţionale, arbitrajul le poate restitui printr-o încheiere şi pînă la data devenirii irevocabile a hotărârii.
Art.148. Ordonarea expertizei.
(1) Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, arbitrajul dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în caz de necesitate, din oficiu.
(2) Actele reviziei ori ale inspecţiilor departamentale, precum şi raportul scris al specialistului, nu pot înlocui raportul de expertiză şi nici exclude necesitatea efectuării expertizei în aceeaşi problemă.
(3) Asupra efectuării expertizei, arbitrajul se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi atacată sub nici o formă.
(4) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi arbitrajul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în şedinţa de arbitraj, părţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări.
Art.149. Desemnarea expertului.
(1) Poate fi numită în calitate de expert persoana dezinteresată în soluţionarea pricinii care dispune de cunoştinţe speciale.
(2) Efectuarea expertizei poate fi încredinţată unui laborator sau unui institut de specialitate sau unei persoane particulare care corespunde cerinţelor înaintate faţă de expert.
(3) Persoana desemnată ca expert este obligată să efectueze expertiza dacă este numită oficial ca expert în problemele care trebuie cercetate sau dacă practică ştiinţa, arta, tehnica sau meşteşugul artizanal respectiv etc. Depunerea raportului de expertiză este obligatorie şi pentru persoana care şi-a manifestat disponibilitatea de a efectua expertiza.
Art.150. Dirijarea activităţii expertului.
(1) Arbitrajul stabileşte genul expertizei, numărul experţilor, volumul lor de lucru, dirijează activitatea acestora.
(2) În circumstanţe speciale, arbitrajul este în drept să audieze expertul pînă la formularea problemelor care urmează a fi investigate, să determine sarcina acestuia, să stabilească, după caz, volumul investigaţiilor, legătura dintre expert şi părţi, etapa la care acestea pot fi admise să participe la investigaţiile expertului.
(3) Dacă poate să depună de îndată raportul de expertiză, expertul este ascultat chiar în şedinţă de arbitraj, raportul lui consemnându-se în proces-verbal.
Art.151. Recuzarea expertului.
(1) Expertului i se înaintează recuzarea în temeiurile expuse de prezentele Reguli. Motivul recuzării trebuie dovedit.
(2) Cererea de recuzare a expertului se depune în faţa arbitrajului care a numit expertiza, în cel mult 5 zile de la data înştiinţării despre desemnarea expertului, dacă motivul refuzului există la acea dată. În alte cazuri, termenul curge de la data apariţiei temeiului de recuzare. După această dată, recuzarea este posibilă în cazul în care persoana interesată dovedeşte că, din motive întemeiate, nu a reuşit să depună la timp cererea de recuzare.
(3) Recuzarea se examinează în şedinţă de arbitraj, cu citarea participanţilor la proces şi a expertului.
(4) Încheierea prin care este soluţionată recuzarea expertului nu se contestă sub nici o formă.
Art.152. Drepturile părţilor şi ale altor participanţi la proces la ordonarea şi efectuarea expertizei.
(1) Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul de a cere desemnarea în calitate de expert a unei anumite persoane sau instituţii specializate.
(2) Părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să formuleze şi să prezinte arbitrajului problemele care trebuie să fie elucidate de expert, însă numai arbitrajul stabileşte definitiv problemele asupra cărora expertul urmează să-şi prezinte raportul. Arbitrajul este obligat să motiveze respingerea problemelor propuse de părţi şi de alţi participanţi la proces spre expertizare.
(3) Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să ia cunoştinţă de încheierea arbitrajului privind ordonarea expertizei, să propună consemnarea în încheierea arbitrajului a unor probleme spre expertizare, să înainteze expertului recuzări, să participe la investigaţiile expertului, să ia cunoştinţă de raportul de expertiză, să solicite arbitrajului ordonarea efectuării unei expertize repetate, suplimentare, colegiale sau complexe.
(4) Neprezentarea la investigaţiile expertului a părţilor înştiinţate în mod legal a căror prezenţă nu este obligatorie nu atrage nulitatea raportului de expertiză.
Art.153. Cuprinsul încheierii privind efectuarea expertizei.
În încheierea arbitrală privind efectuarea expertizei se indică: denumirea arbitrajului care a ordonat expertiza, data ordonării, numele sau denumirea părţilor, pricina care se examinează, denumirea expertizei, faptele pentru a căror elucidare se efectuează expertiza, problemele puse în faţa expertului, numele expertului sau denumirea instituţiei căreia i se încredinţează expertiza, materialele trimise la expertiză, alte date privind efectuarea expertizei, termenul expertizei şi al prezentării raportului de expertiză, alte date prevăzute de lege.
Art.154. Drepturile şi obligaţiile expertului.
(1) Expertul este în drept să ia cunoştinţă de materialele din dosar referitoare la obiectul expertizei, să solicite arbitrajului printr-un demers punerea la dispoziţie de materiale suplimentare necesare elaborării raportului de expertiză, să participe în şedinţă de arbitraj şi, cu permisiunea arbitrajului, să pună participanţilor la proces întrebări referitor la obiectul expertizei, să ia cunoştinţă de partea respectivă a procesului-verbal şi să facă observaţii asupra caracterului exhaustiv şi corect al consemnării acţiunilor şi explicaţiilor sale, să demonstreze în raportul de expertiză importanţa, pentru soluţionarea pricinii, a circumstanţelor constatate din iniţiativă proprie, să depună raportul şi să dea explicaţii în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte, să se folosească de serviciile traducătorului, să înainteze plângeri împotriva acţiunilor arbitrajului care îi ştirbesc drepturile în efectuarea expertizei, să se abţină de a da raport dacă problemele depăşesc sfera cunoştinţelor sale speciale sau dacă materialele puse la dispoziţia sa sunt insuficiente, să i se compenseze cheltuielile de efectuare a expertizei şi să primească onorariul pentru lucrul efectuat dacă expertiza nu intră în sfera obligaţiilor de serviciu.
(2) Expertul este în drept, în măsura stabilită de arbitraj, să consulte părţile în problemele de efectuare a expertizei, să nu întreprindă, fără încuviinţarea arbitrajului ordonatoare de expertiză, cercetări care să distrugă total ori parţial obiectul cercetării ori care să schimbe calitatea sau însuşirea lui.
(3) Expertul este obligat să prezinte explicaţii în faţa arbitrajului, ori de câte ori i se va cere. În cazul neprezentării nejustificate, al modificării raportului de expertiză în şedinţă de arbitraj faţă de cel depus în scris, al refuzului de a efectua expertiza, dacă este obligat să o efectueze, sau al neprezentării materialelor din dosar ori altor materiale utilizate, cheltuielile suportate de persoanele interesate vor fi puse în sarcina expertului.
Art.155. Procedura de efectuare a expertizei.
(1) Expertiza se efectuează de către persoanele desemnate conform prezentelor Reguli. Efectuarea expertizei poate fi încredinţată mai multor experţi.
(2) Expertiza se efectuează în localul arbitrajului sau în altă parte, în dependenţă de caracterul cercetării sau de circumstanţele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea obiectului cercetării în faţa arbitrajului. Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să asiste la efectuarea expertizei, cu excepţia cazurilor când prezenţa lor nu este obligatorie sau ar putea împiedica lucrul experţilor.
(3) Pentru efectuarea expertizei la faţa locului, este obligatorie citarea părţilor şi altor participanţi la proces interesaţi, aceştia fiind obligaţi să dea expertului orice explicaţie în legătură cu obiectul expertizei.
(4) În cazul efectuării expertizei într-o instituţie specializată de expertiză, răspunderea pentru raportul depus o poartă expertul respectiv sau experţii desemnaţi de şeful instituţiei să facă investigaţii.
Art.156. Expertiza colegială.
(1) Colegială este expertiza în cadrul căreia se efectuează investigaţii complicate de către mai mulţi experţi de aceeaşi specialitate.
(2) Experţii evaluează colegial rezultatele investigaţiilor, elaborează, dacă ajung la o concluzie unanimă, un singur raport de expertiză.
(3) În cazul în care unul sau mai mulţi experţi fac opinie separată referitor la obiectul investigaţiei, depun separat opinia lor.
(4) Încheierea arbitrală, privind efectuarea colegială a expertizei este obligatorie pentru conducătorul instituţiei de expertiză. În baza materialelor prezentate, conducătorul instituţiei poate organiza independent efectuarea expertizei colegiale şi participa la ea.
Art.157. Expertiza complexă.
(1) Expertiza complexă, care se efectuează de mai mulţi experţi, se ordonă în cazul când la constatarea circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii sunt necesare date din diferite domenii ştiinţifice sau date din diferite ramuri ale aceluiaşi domeniu.
(2) În baza datelor obţinute din investigaţii, experţii elaborează un raport general de expertiză.
(3) Experţii care nu au participat la elaborarea raportului general de expertiză ori nu sunt de acord cu el semnează numai pentru partea din raport care conţine rezultatele cercetării lor.
Art.158. Raportul de expertiză.
(1) Raportul de expertiză se elaborează în scris.
(2) Raportul de expertiză se depune în arbitraj cu cel puţin 5 zile înainte de data examinării pricinii.
(3) Raportul de expertiză va cuprinde descrierea amplă a investigaţiilor şi concluziile pe marginea lor, răspunsul la întrebările arbitrajului. În cazul în care constată, pe parcursul efectuării expertizei, existenţa unor circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii referitor la care nu i s-au pus întrebări, expertul este în drept să includă în raport deducţiile sale asupra lor.
(4) Raportul de expertiză este examinat în şedinţă de arbitraj şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe.
(5) Părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să obiecteze împotriva raportului de expertiză şi împotriva altor probleme ce ţin de acesta.
(6) Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru arbitraj. Respingerea lui însă trebuie să fie motivată.
Art.159. Expertiza suplimentară şi expertiza repetată.
(1) În cazul când raportul de expertiză nu este suficient de clar, sau este incomplet, ori când apar noi probleme referitor la circumstanţele examinate ulterior, arbitrajul poate dispune efectuarea de către acelaşi expert sau de un altul a unei expertize suplimentare.
(2) În cazul, când nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul ne întemeierii sau veridicităţii lui îndoielnice, când concluziile mai multor experţi sânt contradictorii ori când, la efectuarea expertizei, normele procedurale sânt încălcate, arbitrajul poate dispune efectuarea unei expertize repetate.
(3) Expertiza repetată se încredinţează unei comisii de experţi. Experţii care au efectuat expertiza anterioară pot oferi comisiei explicaţii, dar nu au dreptul să participe la efectuarea investigaţiilor.
(4) În încheierea arbitrală, privind efectuarea expertizei repetate trebuie să se indice motivul respingerii raportului de expertiză anterior.  
(5) În cazul ordonării unei expertize suplimentare ori repetate, expertului (experţilor) i se prezintă numaidecât raportul elaborat anterior.
Art.160. Abţinerea expertului de a prezenta raportul.
(1) Dacă este ferm convins că nu poate rezolva, în baza cunoştinţelor lui speciale sau a nivelului de cunoştinţe, sarcinile puse în faţa sa, ori că materialele prezentate îi sânt insuficiente pentru cercetări şi deducţii, expertul se abţine în scris să efectueze expertiza, menţionând motivele. Expertul restituie totodată arbitrajului materialele care i-au fost prezentate pentru expertiză.
(2) Dacă expertiza a fost încredinţată unei instituţii oficiale de expertiză, împuternicirile specificate la alin.(1) le exercită conducătorul instituţiei.
Secţiunea 3-a.
Suspendarea examinării arbitrale.
Art.161. Obligaţia arbitrajului de a suspenda procesul.
(1) Procedura arbitrală se suspendă de drept în cazul:
a)  când ambele părţi o cer;
b)  decesului, lichidării sau reorganizării părţii în proces ori a intervenientului principal, dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi, afară de cazul când partea interesată cere amânarea procesului pentru introducerea în proces a succesorilor;
(2) Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.
(3) Suspendarea procesului invocă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi a probelor.
(4) Actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect juridic.
Art.162. Dreptul arbitrajului de a suspenda procesul.
La cererea participanţilor la proces sau din oficiu, arbitrajul poate suspenda procesul în cazul în care:
a)  dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept, care face obiectul unei alte judecăţi.
b)  s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
c)  a dispus efectuarea unei expertize.
Art.163. Termenele de suspendare a procesului.
Procesul se suspendă, în baza unei încheierii fără drept de atac:
a)  până la determinarea succesorului în drepturi al persoanei ieşite din proces;
b)  până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deciziei, sentinţei sau încheierii judecătoreşti sau până la data hotărârii emise în baza materialelor examinate pe cale administrativă sau în ordinea jurisdicţiei constituţionale;
c)  până la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză;
Art.164. Reluarea procesului.
După decăderea circumstanţelor care au dus la suspendarea procesului, arbitrajul dispune, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, reluarea procesului. În acest caz, arbitrajul citează participanţii la proces conform regulilor generale.
Capitolul XII.
Hotărârile.
Secţiunea 1.
Hotărârea arbitrală
Art.165. Actele arbitrale de dispoziţie.
(1) Asupra problemelor remise arbitrajului spre soluţionare în fond se decide prin hotărâre. În formă de încheiere se emite dispoziţia arbitrajului prin care nu se soluţionează fondul pricinii. Orice dispoziţie luată de tribunalul arbitral prin încheiere va fi motivată.
(2) În cazul în care arbitrajul încetează să efectueze procedura arbitrală fără a decide asupra problemelor remise spre soluţionare, o astfel de încetare are loc prin hotărâre. În litigiile cu element de extraneitate, încetarea procedurii arbitrale are loc prin pronunţarea încheierii de către arbitraj în cazul în care:
a)  reclamantul îşi retrage pretenţiile, cu excepţia cazului când pârâtul ridică obiecţii, iar arbitrajul recunoaşte că pârâtul are un interes legitim ca litigiul să fie soluţionat în mod definitiv;
b)  părţile au convenit asupra încheierii procedurii arbitrale;
c)  arbitrajul constată că, din anumite motive, continuare procedurii a devenit inutilă sau imposibilă.
(3) Dacă, părţile au încheiat o tranzacţie asupra litigiului, arbitrajul poate, la cererea părţilor, să o confirme prin hotărâre.
Art.166. Procedura deliberării.
(1) În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, fie în şedinţă, fie în camera de deliberare, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, de faţa cărora a avut loc judecarea cauzei, consemnându-se în hotărâre această participare. Divulgarea deliberărilor este interzisă.
(2) Arbitrajul deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, care adună părerile arbitrilor, începând cu cel mai nou în funcţiune sau cu cel mai tânăr dintre arbitri, el pronunţându-se cel din urmă. Fiecare soluţie urmează să fie expusă astfel încât să se determine dacă este afirmativă sau negativă.
(3) Când arbitrajul este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia, dacă nu se întruneşte unanimitatea, cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o altă părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.
(4) Când arbitrajul este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu cad de acord asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru, conform înţelegerii dintre părţi sau, în lipsă, de preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI). Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea modifica sau va putea pronunţa o altă soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi consultarea celorlalţi arbitri.
(5) Dacă majoritatea voturilor nu se poate întruni, pricina se va delibera din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau cel mult a doua zi. Părerile arbitrilor trebuie să fie totdeauna motivate înainte de examinarea divergenţei, afară de cazul când deliberarea se face chiar în ziua când s-a ivit divergenţa. Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergenţă, dacă, după examinarea divergenţei, vor fi mai mult de două păreri, arbitrii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singură părere. Arbitrii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenţa. După examinarea punctelor rămase în divergenţă, arbitrajul va putea continua deliberarea pricinii.
(6) Încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile. Arbitrii nu sunt legaţi prin aceste încheieri. Ei sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei. 
Art.167. Problemele soluţionate la deliberarea hotărârii.
(1) La deliberarea hotărârii, arbitrajul apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinilor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, dreptul aplicabil soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii. Arbitrajul soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama când este cazul şi de uzanţele comerciale. Pe baza acordului expres al părţilor, arbitrajul poate soluţiona litigiul în echitate sau ca mediator amiabil.
(2) Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară clarificarea unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetarea suplimentară a unor probe, arbitrajul emite o încheiere de reluare a dezbaterilor arbitrale, stabilindu-se un nou termen de arbitrare, cu citarea părţilor, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului prevăzut de prezentele Reguli. După examinarea pricinii în fond, arbitrajul audiază din nou susţinerile orale ale participanţilor la proces.
(3) Arbitrajul adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, arbitrajul, la cererea acestuia, va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii. Dacă reclamantul renunţă la arbitrare sau la însuşi dreptul pretins, mai înainte de constituirea arbitrajului, procedura arbitrală se închide printr-o încheiere a preşedintelui Arbitrajului Internaţional (AI).
Art.168. Pronunţarea şi redactarea hotărârii.
(1) După ce s-a întrunit majoritatea, se va pronunţa de îndată hotărârea care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către toţi arbitrii care au participat la deliberare, inclusiv de arbitrul care are opinie separată. Hotărârea se pronunţă de preşedinte, în şedinţă, chiar în lipsa părţilor. Când motivarea hotărârii nu se poate face până la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 10 zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului prevăzut de prezentele Reguli, însă partea ei introductivă şi dispozitivul trebuie să fie comunicate de arbitraj în aceeaşi şedinţă în care s-au încheiat dezbaterile arbitrale. Dispozitivul hotărârii se anexează la dosar şi se consemnează într-un registru special, ţinut de Arbitrajul Internaţional (AI).
(2) Dacă arbitrajul a fost constituit din mai mulţi arbitri, supraarbitrul va putea însărcina pe unul din ei cu redactarea hotărârii. Părerea arbitrului rămas în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărârea.
(3) După semnarea hotărârii, nici un arbitru nu poate reveni asupra opiniei sale. În cazul în care, după pronunţare, unul dintre arbitri este în imposibilitate de a semna hotărârea redactată, în locul lui semnează preşedintele şedinţei, iar dacă şi acesta este în imposibilitate de a semna, în locul lui semnează Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI). În toate cazurile, pe hotărâre se menţionează cauza care a împiedicat arbitrul ca să semneze hotărârea. Lipsa semnăturilor poate fi complinită oricând în cursul procesului.
(4) După pronunţarea hotărârii arbitrale, fiecărei părţi i se înmânează ori i se expediază câte o copie, semnată de arbitri. Hotărârea se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare. Hotărârea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Art.169. Forma şi cuprinsul hotărârii.
(1) Hotărârea arbitrală se emite în scris şi constă din parte introductivă, parte descriptivă, motivare şi dispozitiv.
(2) În partea introductivă se indică locul şi data adoptării; denumirea arbitrajului care o pronunţă; numele membrilor completului de arbitri, al secretarului arbitral; numele şi domiciliul, pentru persoane fizice, denumirea şi sediul, pentru persoane juridice, sau reşedinţa părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor; referinţa la convenţia de arbitraj în al cărei temei s-a procedat la arbitraj; obiectul litigiului şi pretenţia înaintată soluţionării, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei.
(3) În partea descriptivă se indică pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces.
(4) În motivare se indică: circumstanţele pricinii constatate de arbitraj, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de arbitraj la respingerea unor probe, normele de drept de care s-a călăuzit arbitrajul, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care stau la baza soluţiei. Hotărârea arbitrală nu va conţine motivare în cazurilor când părţile au convenit ca motivele să nu fie menţionate sau când hotărârea arbitrală a fost emisă în condiţii convenite de părţi, conform tranzacţiei de împăcare.
(5) Dispozitivul cuprinde concluzia arbitrajului privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, taxa arbitrală, cheltuielile de soluţionare a litigiului, distribuirea acestor cheltuieli între părţi, semnăturile arbitrilor.
(6) În cazul în care arbitrajul stabileşte modul şi termenul de executare a hotărârii, sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.
Art.170. Hotărârea cu privire la cheltuieli.
(1) În măsura în care părţile nu au convenit altfel, arbitrajul trebuie să decidă printr-o hotărâre arbitrală în ce fracţiune părţile trebuie să suporte cheltuielile de procedură arbitrală, inclusiv cheltuielile lor de participare adecvată la arbitraj. Arbitrajul decide asupra repartizării între părţi a cheltuielilor de procedură arbitrală, luând în considerare circumstanţele fiecărui caz, în special rezultatul procedurii arbitrale.
(2) Când cheltuielile arbitrale sânt determinate, arbitrajul decide asupra fracţiunii din cheltuieli pe care trebuie să o suporte fiecare parte. Dacă cheltuielile nu au fost determinate sau dacă determinarea lor este posibilă abia după încheierea procedurii arbitrale, arbitrajul trebuie să decidă cu privire la fracţiunea din cheltuieli  printr-o hotărâre arbitrală independentă.
(3) La cererea pârâtului, arbitrajul poate decide şi asupra obligaţiei reclamantului de a rambursa cheltuielile dacă arbitrajul s-a declarat incompetent din cauza inexistenţei unei convenţii arbitrale.
(4) Decizia asupra determinării fracţiunii de cheltuieli pe care trebuie să o suporte fiecare parte şi asupra obligaţiei de rambursare a cheltuielilor trebuie să aibă forma unei hotărâri arbitrale.
(5) Arbitrajul poate dispune părţilor depunerea unei garanţii pentru onorariile arbitrilor şi pentru cheltuielile arbitrajului. Arbitrajul poate înceta să mai desfăşoare procedură arbitrală dacă o astfel de garanţie nu este furnizată. Dacă o parte omite să furnizeze garanţia stabilită, cealaltă parte poate depune întreaga garanţie.
Art.171. Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor.
(1) Dacă, în timpul procedurii arbitrale, părţile aplanează litigiul, arbitrajul încetează de a desfăşura procedura şi, la solicitarea părţilor şi în lipsa obiecţiilor din partea sa, fixează această înţelegere în forma unei hotărâri arbitrale, conform condiţiilor convenite între părţi.
(2) Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul procesului, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor.
(3) Hotărârea arbitrală pronunţată în condiţiile stabilite de părţi se adoptă în corespundere cu prezentele Reguli, menţionându-se că este o hotărâre arbitrală. O asemenea hotărâre are acelaşi statut şi se execută ca orice hotărâre arbitrală referitoare la soluţionarea fondului litigiului.
Art.172. Hotărârile parţiale.
Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, arbitrajul, la cererea acestuia, va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii.
Art.173. Hotărârea privind perceperea unei sume de bani.
Arbitrajul, pronunţând hotărârea de încasare a unei sume de bani, consemnează în dispozitiv, cu cifre şi litere, suma şi moneda în care se percepe şi dobânda de întârziere determinată, pe care urmează să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen.
Art.174. Hotărârea privind încheierea sau modificarea contractului.
În dispozitivul hotărârii privind litigiul de încheiere sau modificare a unui contract se menţionează decizia asupra fiecărei clauze discutabile din contract. În litigiul de încheiere a contractului se menţionează tipul contractului şi clauzele în temeiul cărora părţile sânt obligate să încheie contractul.
Art.175. Hotărârea de adjudecare a bunului sau a contravalorii lui.
Când bunul se adjudecă în natură, arbitrajul indică în hotărâre contravaloarea lui şi dobânda de întârziere, pe care urmează să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen stabilit de instanţa arbitrală.
Art.176. Hotărârea cu privire la efectuarea de către pârât a unor acte obligatorii.
(1) În hotărârea prin care pârâtul este obligat să efectueze anumite acte nelegate de remiterea unui bun sau unor sume de bani, arbitrajul poate indica dreptul reclamantului, în cazul neexecutării în termen de către pârât a hotărârii, de a efectua actele pe contul acestuia, încasând de la el cheltuielile suportate astfel.
(2) Dacă hotărârea poate fi executată doar de către pârât, arbitrajul stabileşte un termen de executare.
(3) Hotărârea prin care o organizaţie sau un organ de administrare este obligat să execute acte (să adopte o hotărâre) nelegate de remiterea unui bun sau a unei sume băneşti va fi executată de conducătorul organizaţiei sau de organul de administrare în termenul stabilit de arbitraj. În cazul neexecutării hotărârii din motive neîntemeiate, la cererea persoanei interesate, arbitrajul poate obliga vinovaţii la reparaţia prejudiciului cauzat prin neexecutare.
Art.177. Hotărârea adoptată în interesul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi.
(1) La pronunţarea hotărârii în interesul mai multor reclamanţi, arbitrajul menţionează măsura în care hotărârea se raportă fiecărui reclamant sau caracterul solidar al dreptului de urmărire.
(2) Dacă hotărârea se adoptă împotriva mai multor pârâţi, arbitrajul menţionează măsura în care hotărârea trebuie executată de fiecare pârât sau caracterul solidar al răspunderii lor.
Art.178. Rectificarea şi interpretarea hotărârii. Hotărârea adiţională.
(1) După pronunţarea hotărârii, arbitrajul care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice.
(2) Arbitrajul printr-o încheiere, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii, este în drept să rectifice greşelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
(3) Dacă sânt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, arbitrajul poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărârii, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Explicarea hotărârii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat termenul de executare silită.
(4) Arbitrajul care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărâre adiţională dacă:
a)  nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii;
b)  rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;
c)  nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de arbitraj ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de arbitraj a căror compensare li se cuvine.
(5) O parte poate solicita instanţei arbitrale rectificarea hotărârii arbitrale sau pronunţarea unei hotărâri adiţionale doar cu notificarea celeilalte părţi. Hotărârea de completare, hotărârea de interpretare şi încheierea de corectare a greşelilor se dau cu citarea părţilor. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei. Aceste acte fac parte integrantă a hotărârii arbitrale.
(6) Încheierile de rectificare, hotărârea de interpretare şi hotărârea adiţională ca şi hotărârea arbitrală pronunţată pot fi desfiinţate numai prin acţiune în anulare.
(7) Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de completare, interpretare sau corectare a hotărârii arbitrale.
Art.179. Indexarea sumelor adjudecate.
(1) La cererea creditorului sau a debitorului, arbitrajul care a soluţionat pricina poate, printr-o încheiere, să efectueze, în funcţie de situaţia de la momentul executării hotărârii, indexarea sumelor adjudecate prin hotărârea pronunţată.
(2) Cererea de indexare a sumelor adjudecate se examinează în şedinţă de arbitraj. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea indexării.
Art.180. Asigurarea executării hotărârii.
Arbitrajul odată cu pronunţarea hotărârii poate dispune asigurarea executării acesteia, prin aplicarea măsurilor asigurătorii şi măsurilor provizorii, pe care le consideră necesare cu privire la obiectul litigiului, pe motiv că executarea hotărârii arbitrale ar putea fi zădărnicită ori împiedicată în mod considerabil, sau că o daună ireparabilă ar fi iminentă.
Art.181. Renunţarea la calea de atac.
Odată cu pronunțarea hotărârii, părţile sau una din părţi poate renunța la calea de atac în instanţa de judecată a hotărârii arbitrale, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de preşedintele şedinţei si de secretarul arbitral dacă a fost desemnat cauza dată. Renunţările se pot face şi ulterior pronunţării hotărârii arbitrale, prin înfățișarea părţii înaintea președintelui Arbitrajului Internaţional (AI) sau prin înscris autentic.
Secţiunea a 2-a.
Contestarea hotărârii arbitrale.
Art.182. Cererea de desfiinţare ca mijloc exclusiv de contestare a hotărârii arbitrale.
(1) Hotărârea arbitrală poate fi contestată de orice parte printr-o cerere în desfiinţare, adresată instanţei de judecată competente în termen de 3 luni din ziua primirii hotărârii arbitrale.
(2) Părţile nu pot renunţa prin convenţie arbitrală la dreptul de a contesta hotărârea arbitrală. La acest drept se poate renunţa după pronunţarea hotărârii arbitrale.
(3) Cererea de desfiinţare a hotărârii arbitrale se depune la instanţa care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă. Funcţiile prevăzute pentru instanţa de judecată competentă să judece cererea de desfiinţare, în litigiile cu element de extraneitate, le exercită Curtea de Apel Economică.
(4) Cererea de desfiinţare a hotărârii arbitrale se impune cu taxă de stat în cuantum stabilit de lege pentru cererea de eliberare a titlului executoriu şi se examinează conform procedurii stabilite de Codul procedurii civile a Republicii Moldova.
Secţiunea a 3-a.
Executarea silită a hotărârii arbitrale.
Art.183. Executarea benevolă a hotărârii arbitrale.
(1) Hotărârea arbitrală este obligatorie, urmând să fie executată benevol, imediat sau în termenul indicat în ea, de partea împotriva căreia  s-a pronunţat.
(2) Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Art.184. Eliberarea titlului executoriu.
(1) Problema eliberării titlului de executare silită a hotărârii arbitrale se examinează de instanţa de judecată la cererea părţii în arbitraj care a avut câştig de cauză.
(2) Cererea de eliberare a titlului executoriu se depune în instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanţă.
(3) Procedura de eliberare a titlului executoriu asupra hotărârilor arbitrale este reglementată în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.
(4) Hotărârea arbitrală asupra căreia a fost eliberat titlu executoriu se execută silit, similar modului de executare a unei hotărâri judecătoreşti.
Capitolul XIII
Procedura de arbitraj accelerată
Art. 185. Condiţiile declanşării procedurii accelerate.
(1) Odată cu sesizarea arbitrajului, reclamantul, în cazul dacă nu s-a stabilit în convenţia arbitrală sau prin acordul părţilor, poate solicita ca litigiul să fie examinat în procedură arbitrală accelerată, care are loc în baza înscrisurilor, documentelor şi altor dovezi scrise, fără dezbateri orale şi fără prezenţa părţilor. Acceptarea procedurii arbitrale accelerate de către pârât se va face în scris în termenul prevăzut pentru prezentarea referinţei. Nedepunerea referinţei nu înseamnă recunoaşterea aplicării procedurii accelerate. 
(2) În cazul dacă reclamantul nu a solicitat în cererea arbitrală examinarea litigiului în procedură accelerată, propunerea dată o poate face pârâtul odată cu întâmpinarea. În acest caz, reclamantul cel târziu până la data constituirii arbitrajului este în drept să prezinte acordul sau refuzul în procedura solicitată.
(3) Acceptul scris a părţilor de a supune litigiul soluţionării în procedură arbitrală accelerată, prezumă direct renunţarea părţilor de a participa la şedinţele arbitrale, la dezbaterile orale ale cauzei şi la pronunţarea hotărârii arbitrale, şi împuternicirea arbitrajului de a lua hotărâre în cauza arbitrală în baza de înscrisuri, documente şi de alte dovezi scrise fără citarea şi prezenţa părţilor. Părţile prin acord comun pot trece la procedură arbitrală accelerată în orice fază a procesului arbitral general.
(4) Odată cu acceptarea procedurii arbitrale accelerate, pârâtul este obligat ca excepţiile şi alte mijloace de apărare pe care nu le-a menţionat în referinţă să le ridice în cel mult 15 zile de la data depunerii referinţei. La o dată ulterioară, pârâtul este decăzut din dreptul de a prezenta excepţii.
Art.186. Specificul examinarea litigiului în procedura accelerată.
(1) Existenţa sau validitatea convenţiei arbitrale, se examinează din oficiu de către arbitraj.
(2) După constituirea tribunalului arbitral, acesta va stabili de urgenţă data examinării litigiului, care va avea loc la sediul Arbitrajului Internaţional (AI) în şedinţă închisă, fără prezenţa părţilor, pe baza actelor de la dosar.
(3) Fiecare dintre părţi are sarcina sa dovedească prin probele trimise, faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.
(4) În vederea soluţionării litigiului, arbitrajul poate cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricărei probe prevăzute de lege. Administrarea probelor se efectuează în şedinţa arbitrajului, fără citarea părţilor. Aprecierea probelor se face de arbitrajul constituit potrivit intimei convingeri.
(5) Toate declaraţiile, înscrisurile sau alte informaţii pe care o parte le-a prezentat arbitrajului trebuie să fie comunicate şi celelalte părţi. De asemenea, orice concluzie a expertului sau orice înscris cu caracter probator, pe care arbitrajul le ia în consideraţie la pronunţarea hotărârii, trebuie să fie comunicate părţilor.
(6) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate într-o încheiere de şedinţă, care se întocmeşte de către preşedintele şedinţei arbitrale.
(7) Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierilor, precum şi de actele dosarului şi la cerere să li se elibereze copie certificată de pe acestea.
(8) De îndată ce tribunalul constituit va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide procedura arbitrală accelerată, trecând la luarea hotărârii, care se pronunţă în lipsa părţilor. Hotărârea arbitrală va fi comunicată părţilor în cel mult 10 zile de la data pronunţării ei.
(9) Dispoziţiile procedurii arbitrale generale referitor la cererea de arbitrare, întâmpinare, cererea reconvenţională, comunicarea actelor, măsurile asiguratorii şi măsuri vremelnice, administrarea probelor, actele de dispoziţie, contestarea şi executarea hotărârii arbitrale etc., se aplică în măsura în care nu contravin principiilor şi normelor stabilite pentru procedura arbitrală accelerată.
Capitolul XIV
Arbitrajul comercial internaţional
Art.187. Dispoziţii speciale procedurii de arbitraj comercial internaţional.
(1) În litigiile comerciale internaţionale se aplică, pe lângă Regulile de faţă, şi prevederile convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Părţile sunt libere să opteze, fie pentru prezentele Reguli, fie pentru alte reguli de procedură arbitrală. În cazul în care părţile au optat pentru Regulamentul de arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional UNCITRAL, autoritatea de nominare a arbitrilor este Preşedintele Arbitrajului Internaţional (AI).
(3) Părţile sunt libere să determine prin înţelegerea lor, legea aplicabilă fondului litigiului. În lipsa unei atare determinări, se aplică legea stabilită de arbitraj pe baza normelor conflictuale pertinente.
(4) Prin convenţia arbitrală referitoare la un arbitraj comercial internaţional, părţile pot stabili ca locul arbitrajului să fie în Republica Moldova sau în altă ţară.
(5) În arbitrajul comercial internaţional care se judecă în Republica Moldova sau potrivit legii naţionale, arbitrajul va fi compus dintr-un număr impar de arbitri, fiecare dintre părţi având dreptul să numească un număr egal de arbitri, cetăţeni ai Republicii Moldova sau străini.
(6) După constituirea arbitrajului şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, supraarbitrul fixează termenul de dezbatere al litigiului, pentru când părţile vor fi citate. Acest prim termen nu poate fi mai mic de 15 de zile de la data expedierii citaţiei.
(7) Dezbaterea litigiului în faţa arbitrajului se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în această privinţă ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, într-o limbă de circulaţie internaţională stabilită de arbitraj.
(8) Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, arbitrajul ii asigură serviciile unui interpret. Părţile pot să participe la dezbateri cu interpretul lor.
Capitolul XV
Dispoziţii speciale privind arbitrajul ad-hoc
Art.188. Asistenţa Arbitrajului Internaţional (AI) în arbitrajul ad-hoc.
(1) În cazul unui arbitraj ad-hoc organizat de părţi pentru soluţionarea unui litigiu determinat, Arbitrajul Internaţional (AI) le poate acorda asistenţă, la cererea lor comună sau a uneia dintre ele, urmată de acceptarea celeilalte părţi, formulată în scris, şi cu plata taxei arbitrale aferente.
(2) Asistenţa Arbitrajului Internaţional (AI) în arbitrajul ad-hoc constă în următoarele activităţi sau numai în unele dintre ele, potrivit înţelegerii cu părţile:
a)  numirea, în conformitate cu convenţia arbitrală şi cu prezentele Reguli de procedură arbitrală, a arbitrilor şi a supraarbitrului şi, în general, îndeplinirea sau, după caz, verificarea îndeplinirii formalităţilor de constituire a arbitrajului, precum şi evaluarea onorariilor arbitrilor astfel numiţi;
b)  punerea la dispoziţia părţilor a prezentelor Reguli de procedură arbitrală, precum şi a unei liste de arbitri, ambele având caracter facultativ pentru părţi;
c)  furnizarea, la cererea arbitrilor, de date, informaţii sau documentaţii referitoare la soluţiile doctrinare şi jurisprudenţiale într-o anumită problemă;
d)  asigurarea accesului la serviciile de secretariat ale arbitrajului, constând în operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi evidenţa corespondenţei, citarea părţilor şi comunicarea actelor, emiterea diverselor înştiinţări către părţi şi arbitri, consemnarea dezbaterilor în încheieri de şedinţă, îndosarierea actelor, întocmirea şi păstrarea registrelor, precum şi orice alte asemenea lucrări necesare bunei desfăşurări a arbitrajului;
e)  asigurarea unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea arbitrajului;
f)   urmărirea şi facilitarea arbitrajului astfel încât acesta să se desfăşoare în bune condiţii şi să se finalizeze în termenul stabilit;
g)  examinarea, la cererea arbitrajului şi a părţilor, a proiectului de hotărâre arbitrală sub aspectul formei şi/sau al unor probleme de drept, fără însă a se impieta asupra libertăţii de decizie a arbitrilor;
h) autentifică semnăturile arbitrilor de pe hotărârea arbitrală şi legalizează copiile din dosarul arbitral. 
(3) În cazul în care litigiul este trimis spre soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare dintre părţile în litigiu poate sesiza instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond în primă instanţă, dacă nu exista convenţia de arbitraj, pentru a înlătura piedicile care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale.
Capitolul XVI
Dispoziţii finale
Art.189. Punerea în aplicare a prezentelor Reguli.
(1) Prezentele Reguli se completează cu dispoziţiile de drept comun de procedură civilă în măsură în care acestea sunt compatibile cu arbitrajul şi cu natura comercială, respectiv civilă a litigiilor.
(2) Regulile de faţă intră în vigoare pe data de 10 mai 2009.
(3) La soluţionarea litigiilor ce ţin de competenţa Arbitrajului Internaţional (AI), tribunalele arbitrale constituite vor aplica prezentele Reguli a procedurii arbitrale, cu completările şi modificările ulterioare, indiferent de momentul încheierii convenţiei arbitrale, dacă părţile nu au convenit altfel.
Art.190. Anexe:
(1) Anexa nr.1: „Normele privind taxa şi cheltuielile arbitrale”. Anexa constituie parte integrantă a prezentelor Reguli.
(2) Anexa nr.2 : Clauza compromisorie recomandată de Arbitrajul Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova.
 
 

 



 

Curs valutar

USD 17.294 0.0350 EUR 20.3948 0.1361 RON 4.4025 0.0293 RUR 0.2919 0.0009 UAH 0.6375 0.0009
MDL USD
EUR UAH
RUB RON

Referinte Utile

PArlament
GOV
CSJ
CNAS
FISC

Acces rapid


Parteneri

  • INSOL Europe
  • RVA
  • UNPIR
  • RealEstim
  • EuroConsulting